R.L. Burnside: Blues fără pampoane

Bluesmenii n-au fost niciodată niște băieți drăguți; nici mimoze. Și clișeul cu văitatul pe prispă după minunata care s-a purtat urât cu săracul om suspectez că face parte dintr-o conspirație.

R.L. Burnside face parte dintr-o ramură modernă și necizelată a genului. Și nu avea nimic plângăcios în el.

Născut în 1929, plecat în 2005, n-a avut niciodată un succes comercial monstruos. De fapt, n-a avut nici un fel de succes până în anii ‘90.

Casa de discuri care l-a descoperit, Fat Possum, l-a scos pe piață direct remixat, ca să prindă în plasă o nouă generație.

N-a cântat pe stadioane, dar l-au căutat alde Dave Stewart (da, domnul de la Eurythmics) sau Jon Spencer Blues Explosion. Ca să cânte cu el, ca să-l tragă în film (“Deep Blues”), d-astea.

Personajul interpretat de Samuel L. Jackson în “Black Snake Moan” este inspirat atât de direct de R.L. încât i-au preluat și trupa ca să apară în film. Și da, Sam Jackson a cântat el însuși. Pentru că poate.