Frank Marino: Nu toți ajungem staruri

Când eram mai tânăr, prin cercurile de maniaci muzicofili prin care mă învârteam era foarte apreciat un nene despre care nu auzeam nicăieri. Frank Marino îl chema, era canadian și părea cel mai bine păstrat secret al industriei muzicale a anilor ‘70.

Cea mai persistentă poveste care circula despre Marino (de fapt circulă și astăzi, chiar dacă omul o neagă de 40 de ani încoace) este că ar fi fost vizitat de spiritul lui Hendrix. Ba în vis, ba după un trip… Și că după vizită, subit cânta fix ca Jimi. Hmm, dacă e adevărat, mă înscriu și eu pe lista de doritori de vizite. Vizitează-mă Jimi, vizitează-mă.

Până la coadă, fapt este că stilul omului este vizibil influențat de Hendrix. Ceea ce nu l-a ajutat, a rămas unul dintre cei mai buni, dar și dintre cei mai obscuri mari chitariști ai anilor ‘70.

A cântat rock, blues, heavy metal… Singur, sau alături de trupa sa, Mahogany Rush. A fost recunoscut ca influență de Zakk Wylde, Paul Gilbert, Eric Gales… Și în 1993, s-a retras oficial din industria muzicală.

Inspirat de un site al fanilor, www.mahoganyrush.com, în 2001 a revenit. De atunci e tot pe drum, și tot cântă. Nu pot să sper decât că voi ajunge să-l văd.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s