Vineri seara live – The R.O.C.K. în HRC

Din nou vineri seară, Hard Rock Cafe București, concert The R.O.C.K., tribute band AC/DC.

Cum am spus și altădată, mesele puse în fața scenei, la care oamenii manâncă, beau și se veselesc relativ politicos sunt ceva obișnuit la o cântare de jazz sau de blues. La concertele de rock n-am auzit nicărieri despre așa ceva și nici nu mi se pare normal. Mi se pare o dovadă de impolitețe maximă să oblig artistul de pe scenă să mi se uite în farfurie în timp ce îmi molfăi cu abnegație friptura și bâțâi anemic din cap ca să-mi exprim entuziasmul.

Mi se pare o dovadă de stupizenie arogantă să mă iau de omul ăla care încearcă să se apropie de scenă, că deh, “n-am venit să te văd pe tine’’. Am văzut asta la “tribute band-ul” Nazareth, am văzut-o și acum. Personajele care se recunosc vor fi extrem de inspirate să se țină departe de orice concert adevărat. Nu de alta, dar mârlănia și prostia au și ele un preț care până la urmă se și plătește.

Oricum, pot să apreciez că măcar de data asta s-a anunțat că vor fi mese și e treaba fiecăruia dacă acceptă regulile sau votează cu portofelul și se duce în altă parte. În definitive petrecerile de corporație nu sunt pe gustul oricui.

Recunosc că am ajuns acolo la invitația unor prieteni, cu scopul declarat de a consuma ceva, nu pentru concert. Probabil voi auzi că sunt frustrat că n-am avut masă (pseudo) VIP. Mă lasă perfect rece comentariul și VIP-ul ăla de afară e cu totul altceva decât băgatul în seamă autohton. Le-am experimentat pe amândouă și sunt două specii care trăiesc în universuri diferite.

Am fost și în cluburi de toate culorile. Ceea ce este perfect acceptabil și de așteptat la “Ronnie Scott’s” în Londra nu are nici o legătură cu normalitatea din “Bourbon Street” în Amsterdam. Iar Hard Rock Cafe-urile din Seattle sau Munchen își ordonează activitățile de eveniment cu totul altfel decât cel din București. De mâncat și băut se întâmplă și în “Bruxelles” în Dublin, dar în condiții care nu deranjează concertele, care merg de la The Commitments până la heavy metal (doar nu e pusă degeaba statuia lui Phil Lynott la intrare). Exemplele pot continua.

Tribute band-ul își are rațiunea de a fi și este un concept absolut respectabil, care a avut uneori implicații majore în activitatea trupelor originale. Tim “Ripper” Owens cânta cu British Steel, înainte să ajungă la Judas Priest, Tim Thayer era chitarist în tribute band-ul KISS Cold Gin și exemplele pot continua.

Uneori au scos albume de coveruri care s-a clasat în topuri, cum au făcut Sapattivuosi, tribute band Black Sabbath din care face parte și Marco Hietala de la Nightwish. Și au făcut asta de trei ori deja.

Alteori au produs rezultate absolut delicioase și îmi vine în minte Dread Zeppelin.

Muzicieni din trupele tributate nu se jenează în vreun fel să apară uneori pe scenă cu trupele tribute (Alice Cooper cu Halo Of Flies în Arizona, Ian Paice cu Purpendicular prin Europa…).

Ca să revenim la temă, ca-n jazz, concertul a fost absolut ok. Sunetul bun (Daniel Ignat le-a mulțumit public celor de la Dynacord, lucru rar văzut), trupa și-a făcut treaba exemplar, toată seara muzicală a fost foarte entertaining. Ceea ce a și fost salutat de o parte a publicului prezent, și anume segmentul fără probleme cu tranzitul intestinal.

Una peste alta, ar fi putut să fie o seară foarte placută în ansamblu. Că a fost doar parțial mă va face să ma gândesc de mai multe ori dacă vom reveni în HRC la concerte sau doar pentru consumație.

Nu știu cine stabilește aceste reguli de așezare în teren, dar până la urmă pentru mine, cel care plătesc, contează doar dacă m-am simțit bine și dacă doresc să revin sau nu.

Singurul regret este că am văzut și concerte adevărate acolo, fără mese în față – HammerFall, Mr Big, Paul Gilbert.. Deci când se vrea, se poate.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.