NOVEMBER TO DISMEMBER METAL FEST #3

25-26 noiembrie 2016, ora 16:00
Bucuresti @ TBA

November To Dismember #3

După o pauză forțată anul trecut, cauzată de evenimentele tragice din clubul Colectiv, November to Dismember Metal Fest revine in forță în 2016, cu un line-up mult mai bogat și mai divers, încercând să schimbe percepția publicului în legatură cu ideea de trupe majore versus trupe de deschidere, să prezinte o selecție de trupe cât mai interesante și să impună cât mai puține restricții de orice fel publicului spectator dedicat scenei metal underground. Astfel, organizatorii evenimentului, Axa Valaha Productions și Ribcage Booking, au decis ca nici în acest an să nu existe mai multe categorii de preț în funcție de locul din sala de concert, de asemenea vor exista, ca și până acum, bilete pentru fiecare zi a festivalului, pentru cei care consideră că un spectacol complet, cu aproximativ 20 de trupe în 2 zile, nu va fi cu totul pe placul lor. Ca întotdeauna, va exista o singură scenă pe care vor evolua toate trupele, recitalurile vor fi scurte și dense, iar timpul necesar schimbărilor între trupe nu va depăși niciodată 10-15 minute.

Până în acest moment au fost confirmate zece trupe din opt țări, aproximativ jumătate din line-up-ul final, după cum urmează:

ASPHYX (old school death metal – Olanda) cu album nou si doom set*

HATE (death / black metal – Polonia)

MALIGNANT TUMOUR (grind rock’n roll – Cehia)

A FOREST OF STARS (experimental black doom metal – Anglia)

BLOODWAY (dark metal – Romania)

FECAL BODY INCORPORATED (gore grind – Bulgaria)

NATVRE’S (black metal revelation – Grecia) lansare de album*

NECROVILE (brutal death metal – Romania)

NETHERBIRD (melodic black death metal – Suedia) cu album nou*

OBSCYRIA (thrash death metal – Suedia)

Locația de desfășurare a evenimentului urmează a fi anunțată în cel mai scurt timp, November to Dismember Metal Fest se va desfașura ca de fiecare dată indoor, încercând să păstreze cât mai mult impresia de decadență urbană și de spațiu alternativ, în care toată lumea să se simtă bine, liberă și gata să facă orice fără a-i deranja pe ceilalți.

Primele 100 de abonamente vor costa 150 de lei și vor fi disponibile doar în perioada 11 iulie – 15 august 2016, inclusiv. Ulterior, prețul abonamentelor va crește progresiv, în timp ce biletele pe zile vor fi disponibile exclusiv în cele două seri ale festivalului, direct la intrare.

“November to Dismember Metal Fest este o producție independentă, fără sponsori sau alte parteneriate financiare, de aceea contăm pe ajutorul publicului și sperăm să convingem cât mai multă lume să ne fie alaturi în demersul nostru. Nu suntem in competiție cu nimeni, nu considerăm că November to Dismember e cel mai mare sau cel mai bun festival din Romania, dar cu siguranță are deja propria sa poveste și o multime de fani din România și străinătate, o gașcă mare de prieteni vechi și noi care ne vor fi din nou alături la final de noiembrie, pentru un weekend incendiar în capitală.” (Mihai “Coro” Caravețeanu – Axa Valaha Productions)

Abonamentele pentru November to Dismember Metal Fest vor fi disponibile online prin companiile de ticketing iabilet.ro si eventbook.ro, de asemenea în format fizic în locatiile partenere IaBilet: Magazinul Muzica, reteaua de magazine SAY Shops, Uman, Senia, IQ Box, agentiile Perfect Tour, Hard Rock Cafe, prin cele 1500 de automate self-serving ZebraPay, la standul de bilete de la Metrou Unirii 1, din Beraria H și Eventbook: Librăria Engleză Anthony Frost (Str.Calea Victoriei, nr.45), Librăria Franceză Kyralina (str.Biserica Amzei, nr.10) și Librăria Hecate (str.Olari, nr.8).

De asemenea un număr limitat de abonamente va putea fi achiziționat în format fizic direct prin Axa Valaha Productions (comenzi la axa666@yahoo.com sau tel. 0721.107776) alături de diverse bonusuri (CDuri, reviste etc.)

NDMF pe Facebook: www.facebook.com/events/1026635510717852/

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s