Grimus lansează albumul Unamanageable Species la Fratelli Studio, pe 23 februarie!

Lansare Grimus

La 4 ani de la anteriorul album, “Emergence”, Grimus revine cu materialul Unmanageable Species. Compus și înregistrat integral în Germania, în august 2017, Unmanageable Species conține 9 piese, toate în limba engleză,  produse de Jan Kerscher.

Despre material, Vali Răucă declară: „Unmanageable Species a fost înregistrat în Nürnberg, mixat în Berlin și masterizat în Hamburg. Colaborarea cu producătorul Jan Kerscher și perioada de aproape o lună petrecută în studioul său îndepartat din Bavaria ne-au izolat de orice sistem al cărui motor al progresului este neliniștea. Procesul creativ a fost intens și ne-a interconectat până la punctul în care contactul cu lumea exterioară ne transformă, prin contrast, în sălbăticiuni. Dedicăm acest album tuturor celor care își păstrează coloana vertebrală, într-o țară cu un sistem de valori mult prea debusolat pentru ca acest aspect să mai fie considerat un merit.”

Pentru că fiecare dintre piese a luat viață printr-un proces unic, într-un mod care a însemnat o premieră și pentru Grimus, trupa a decis să exprime vizual cele nouă povești prin mâna creativă a lui Dan-Raul Pintea, pictor clujean care s-a ocupat de artwork-ul albumului, transpunând fiecare piesă într-o pictură unicat.

Albumul Unmanageable Species se va lansa pe 23 februarie, printr-un concert ce va avea loc în Fratelli Studio din Bucuresti, începând cu ora 21:00. Alături de Grimus, pe scenă vor mai fi trupele Like Lovers (Germania) și Fine, It’s Pink, dar și Doru Trascău (The Mono Jacks), George Gadei (Travka) si Alexandra Ungureanu.

Bilete s-au pus în vânzare din 26 ianuarie, și vor putea fi achiziționate de pe www.grimus.ro, myticket.ro, www.blt.ro la prețul de 40 de lei, până pe 4 februarie. Din 5 februarie, acestea vor costa 50 de lei, iar la intrare, în seara spectacolului, în limita disponibilității, biletele vor putea fi cumpărate cu 60 de lei.

Primul single de pe albumul Unmanageable Species, Carelessly a fost lansat pe 22 ianuarie și este disponibil aici: https://UMR.lnk.to/ Carelessly.

Videoclip Carelessly: https://youtu.be/ PqDXnYdlVxA



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s