Pyogenesis în Fabrica

Cu Pyogenesis m-am întâlnit demult, așa cum povesteam aici. Pentru că i-am ratat la prima lor vizită în țară, la November to Dismember 2014, duminică 22 aprilie a fost ocazia de a-i vedea live.

Timpul a trecut, oamenii s-au schimbat, s-a schimbat și muzica, dar până la urmă, orice criterii am lua în considerare, Pyogenesis și liderul său, Flo Schwartz sunt o poveste de succes.

În pofida debutului death-doom, nu au fost niciodată metal în adevăratul sens al cuvântului. De când au prins aripi (și asta s-a întâmplat foarte devreme în carieră) au amestecat genurile muzicale într-o manieră deconcertantă, de la goth la punk și de la metal la pop, cu o ireverență de o ludicitate foarte serioasă (sau o serizitate ludică?). Probabil că asta i-a costat niște fani, debusolați de diversitate, dar ce nu li s-a putut reproșa vreodată a fost calitatea produsului final.

Pyogenesis, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Și exact asta s-a văzut și în concertul din Fabrica. O trupă veterană, dezinvoltă și plină de energie, care a prezentat mai bine de două decenii de istorie personală. De la Fade Away și It’s On Me (piesele de pe Sweet X-Rated Nothings cunoscute și așteptate de toți), trecând prin Twinaleblood și Undead (de pe Twinaleblood) sau Don’t You Say Maybe (de pe She Makes Me Wish I Had A Gun), până la cântecele noi – Steam Paves Its Way, Lifeless și Flesh And Hair, de pe A Century In The Course Of Time, sau I Have Seen My Soul și Blaze, My Northern Flame, de pe A Kingdom To Disappear – seara a fost o retrospectivă salutară și salutată de toți cei prezenți.

Pyogenesis, by Adrian Coleașă 2018

Photo by Adrian Coleașă

Un tur de forță grațios, o demonstrație de showmanship într-un setlist pus la punct cu multă grijă și inteligență, Pyogenesis a dat mai mult decât un concert. A fost o sărbătoare și o lecție, din toate punctele de vedere.

Cumva, încercând să rezum ceea ce s-a întâmplat, un citat din frații Strugațki m-a bântuit și n-a vrut să mă părăsească: Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat…

Pyogenesis, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Iar pentru cei care i-au ratat de data asta, mai există o șansă. Pe 19 mai vor fi la Rock’N’Iași și vorba cântecelor, Don’t You Say Maybe, The Best Is Yet To Come

Iar galeriile foto ale serii din Fabrica sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă

Reclame


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s