TRANK și Fall Has Come cântă alături de Disturbed la București

Disturbed cântă în premieră în România pe 27 iunie la Arenele Romane din București! Alături de Disturbed veți avea ocazia să vedeți încă două trupe: TRANK și Fall Has Come.

TRANK este o trupă care îmbină genuri muzicale precum alternative rock, indie, industrial metal, goth și multe altele într-o manieră unică. Membrii trupei descriu genul muzical abordat ca fiind asemenea siliciului: „not metal, but hard enough – songs that make you think and jump at the same time.”

EP-ul de debut, „Midlife Noises” a fost lansat în 2016 și a fost urmat anul trecut de doua single-uri, „Take My Money & Run” și „In Troubled Times”. TRANK a reușit într-un timp scurt să atragă atenția unor trupe precum Deep Purple sau Anthrax, pentru care au cântat în deschiderea unor show-uri memorabile.

Grupul francez se pregătește în acest moment de lansarea primul album care va include cele mai recente single-uri, „Bend or Break” și „Undress To Kill”.

Membri:
– Julien Boucq (Guitars)
– Johann Evanno (Drums)
– David Spatola (Bass)
– M.J. (vocals, programming)

https://www.facebook.com/trankmusic/

Fall Has Come este a doua trupă care va cânta în deschiderea concertului susținut de Disturbed.

Proiectul alternative rock Fall Has Come a cucerit scena italiană încă de la primele sale piese, luând cu asalt, într-un timp extrem de scurt, toate topurile naționale. Ecourile muzicii Fall Has Come au ajuns până în Țara Galilor și Scoția, unde formația este nelipsită de pe canalele de radio. Toți membrii trupei sunt muzicieni profesioniști cu o vastă experiență artistică, iar compozițiile lor sunt puternic încărcate de emoție.

Membri:
– Enrico – vocals
– Raffaele – guitar
– Enrico – guitar
– Sal-drums

www.facebook.com/fallhascome

Despre Disturbed

Disturbed este fără echivoc una dintre formațiile etalon ale scenei rock internaționale din anii ’90 și 2000. Alături de formații precum Korn, Linkin Park, Rage Against the Machine, Deftones și nu numai, Disturbed au fost și sunt vocea unei generații.

Cu 7 albume la activ, din care 5 au debutat pe prima poziție în Billboard 200, formația a strâns până acum 25 de Discuri de Platină și 13 Discuri de Aur.

Albumul de debut, ‘The Sickness’ conține și prima piesă care a fost certificată cu platină de către Recording Industry Association of America. Este vorba bineînțeles de către ‘Down With the Sickness’, piesa care conține celebrul staccato de început. David Drainman, solistul, a declarat că acel sunet este posibil ca urmare a unei intervenții chirurgicale la care a fost supus în trecut. Piesa a fost considerată de cei de la Loudwire cea mai bună piesă a secolului 21, premiul fiind acordat în 2016.

Cu un stil propriu și inconfundabil, Disturbed a fost considerată o formație de heavy metal cu puternice influențe de nu și alternative metal, membrii formației declarând că printre artiștii care i-au influențat se numără Pantera, Metallica, Led Zeppelin sau Nirvana.

Disturbed, ca și Iron Maiden sau Megadeth, are o mascotă oficială intitulată simplu ‘The Guy’, care a apărut pe spatele albumului ‘The Sickness’, devenind apoi emblema formației. Ulterior artistul David Finch i-a oferit o reprezenare grafică oficială. În momentul de față Disturbed înseamnă David Drainman la voce, Dan Donegan la chitară, John Moyer la bas și Mike Wengren la tobe.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.