Pe 30 aprilie are loc premiera concertului Lucia & Muse Quartet pe Overground Showroom

Tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music, găzduite de Expirat si co-finanțate de AFCN.

Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original Expirat.

Seria continuă vineri, 30 aprilie, la ora 20:00 cu concertul Lucia & Muse Quartet. Biletele la premiera online se găsesc online pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei.

Lucia & Muse Quartet – Showroom Original Expirat (trailer)

https://showroom.overground.ro/programs/lucia-muse-quartet-live-expirat-trailer-c6e993

Probabil primul star YouTube al României, Lucia a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i peste 27 de milioane de vizualizări și legiuni de fani în toată lumea. A semnat cu casa de discuri independentă Global Records în același an, continuând apoi să exploreze un sound indie-pop modern, construindu-și o nișă sonoră proprie și lansându-și albumul de debut „Silence” în 2015.

Mult-așteptatul album următor al Luciei, „Samsara”, lansat în 2018, se prezintă ca o meditație asupra naturii vieții, a morții și a ciclurilor renașterii, toate văzute din diverse perspective. O temă grea pentru un album indie / art-pop este abordată însă într-un fel subtil și luminos; prin vocea ei delicată, dublată de versurile sincere, Lucia reușește să exprime întrebări și experiențe universale, făcând din „Samsara” o călătorie cu care oricine se poate identifica. Dacă adăugăm orchestrațiile cu gust, cu linii bogate de pian, viori elegante și beat-uri electro îndrăznețe, obținem un release de pop contemporan foarte relevant, demn de a sta pe raftul de muzică alături de Birdy, Aurora sau Regina Spektor.

Live, Lucia cântă alături de formația ei, cu bass-ul, tobele, clapele și cvartetul de coarde oferind un cadru cât de poate de expresiv pentru compozițiile ei. Convinge-te urmărind-o și tu vineri, pe 30 aprilie, în concertul Lucia & Muse Quartet – Showroom Original Expirat!

Biletele la premiera online de pe 30 aprilie se găsesc pe www.iabilet.ro și oferă acces timp de o lună la concertul înregistrat. După achiziția biletelor, cumpărătorii vor primi un email din partea Overground Showroom cu username-ul și parola contului lor în care vor putea urmări concertul Lucia & Muse Quartet – Showroom Original Expirat pe 30 aprilie începând cu ora 20:00. Concertul de o oră va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom care au optat pentru un plan tarifar recurent – lunar, trimestrial sau anual.

Concertul Lucia & Muse Quartet este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Seria Showroom Original Expirat a debutat cu concertul celor de la Omul cu șobolani, iar în curând urmează să fie publicate noi concerte cu The Kryptonite Sparks, Dimitri’s Bats, Pinholes și alții.

Despre Overground Showroom

OVERGROUND SHOWROOM este o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video. Catalogul conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele sunt disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.

https://showroom.overground.ro



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.