CONCERTUL ANDRÉ RIEU DIN 3 MARTIE, SOLD-OUT ÎN NUMAI CÂTEVA ORE. ARTISTUL ANUNȚĂ AL DOILEA CONCERT PENTRU SÂMBĂTĂ, 4 MARTIE 2023

Biletele pentru concertul artistului André Rieu programat vineri, 3 martie 2023, la BT Arena din Cluj-Napoca s-au vândut în ritm alert încă din primele minute de la lansare. În numai câteva ore de la punerea biletelor în vânzare, capacitatea sălii a fost ocupată în proporție de 85%, iar numărul rezervărilor au arătat că toate cele 7.500 de locuri vor fi ocupate în totalitate până la finalul zilei.

Urmărind evoluția accelerată a vânzărilor dar și interesul masiv din partea publicului, Laishoo Events, organizatorul evenimentului, împreună cu echipa artistului André Rieu au luat decizia să anunțe o nouă reprezentație.

Prin urmare, celebrul violonist alături de cea mai mare orchestră privată din lume va evolua pe scena din inima Ardealului pe 3 și 4 martie 2023.

Persoanele care nu doresc să piardă șansa reîntâlnirii cu maestrul André Rieu își pot procura biletele pentru cel de-al doilea show, începând de astăzi, 1 noiembrie, ora 19:00, prin intermediul agenției de bilete Eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.

Pentru concertele de la Cluj, incluse în cadrul turneului mondial 2023, André Rieu le promite spectatorilor peste trei ore de muzică live într-un spectacol total. Muzica, dansul, emoția și veselia se vor reuni pe aceeași scenă marcând încă o seară de neuitat.

André Rieu se bucură de aprecierea unui număr impresionant de fani din țara noastră. În 2015, artistul a susținut 7 concerte sold-out, în Piața Constituției din Capitală, loc numit de artist ca fiind „Centrul Universului„. Atunci, celebrul violonist a fost aplaudat de peste 85.000 de spectatori veniți din toată țara și nu numai. Astfel, André Rieu a scris o pagină inportantă în istoria concertelor din România, fiind catalogat cel mai amplu eveniment concertistic al anului 2015″.

Lucrurile extraordinare nu au încetat să vină din partea marelui artist. A fost alături de suferința românilor în urma tragediei din Clubul Colectiv, și a dăruit, în semn de solidaritate, ceea ce avea mai de preț: MUZICA. DVD-ul concertului „Live in Bucharest” a adunat din vânzari 150.000 de euro, bani pe care i-a donat în totalitate victimelor.

Au urmat alte două concerte sold-out în 2016, în aceeași locație, cu peste 25.000 de spectatori, iar în 2019, cu puțin timp înainte de pandemie, publicul din Cluj-Napoca a luat cu asalt cunoscuta sală BT Arena, epuizând toate biletele.

După seria de 4 concerte sold-out, susținute în 2019 la Cluj-Napoca, André Rieu a inclus România în programul noului său turneul mondial, iar admiratorii artistului din țara noastră se vor putea bucura de magia muzicii într-un nou spectacol fabulos, prezentat de celebrul violonist alături de cei 60 de muzicieni desăvârșiți cunoscuți sub numele Johann Strauss Orchestra.

În toate concertele lui André Rieu spectatorii pot fi observați cu ușurință cum trec de la o stare la alta; râd, plâng, aplaudă, dansează și se îmbrățișează atunci când ascultă frumoasele valsuri sau coloane sonore ale unor filme celebre, melodii spirituale, cântece populare sau marșuri, dar și suntele magice ale prețioasei sale viori Stradivarius ce datează din anul 1732;

Concertele sale sunt un amestec perfect de melodii antrenante, romantice, festive și emoționante combinate cu surprize, baloane, soliști foarte talentați și, desigur, cu simțul umorului al maestrului André. Întregul show este despre emoții!

Videoclipurile lui André Rieu pe YouTube au depășit cu mult peste 1 miliard de vizualizări; aproape 9 milioane de fani din întreaga lume îl urmăresc pe Facebook. Printre cele 40 de milioane de albume vândute, cel mai recent album, lansat în 2022, intitulat „Happy Together” i-a adus din nou succesul, acesta aflându-se în primele 10 poziții ale topurilor internaționale.

Turneele lui André Rieu depășesc în mod regulat turneele mai multor vedete pop și rock din lume. Concertele sale sunt, de asemenea, un răsfăț vizual, începând cu intrarea celebrului violonist și a muzicienilor săi prin mulțime, până la momentul urcării pe scenă și a începerii concertului, la costumele fastuoase sau ecranul impresionant din spatele orchestrei pe care sunt proiectate imagini speciale pentru fiecare cântec în parte, garantând o seară extraordinară pentru întreaga familie.

André Rieu a început să ia lecții de vioară la vârsta de 5 ani, fiind încurajat de tatăl său, André Rieu Sr., dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg și al Operei din Leipzig. În 1967, Rieu a studiat vioara la Conservatorul din Liege, iar, mai târziu, la Conservatorul din Maastricht, pana în 1973. In 1974, André Rieu s-a mutat la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde profesor i-a fost Andre Gertier.

După finalizarea studiilor, în 1977 a obținut Premier Prix. Cea mai mare dorință a sa a fost să popularizeze muzica într-atât încât oamenii să-și aducă aminte că viața este cel mai frumos lucru care li se poate întâmpla.

Și a reușit.

Eveniment organizat de Laishoo Events.

Partener media: Magic FM, Antena 3, Primăria Cluj-Napoca



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.