Joe Bonamassa, live și acustic (din nou)

Anul trecut, pe 21 și 22 ianuarie, Joe Bonamassa a avut două spectacole 100% acustice la Carnegie Hall.

Cele două show-uri au fost filmate și înregistrate, iar pe 23 iunie va apărea, la Mascot Label Group, Joe Bonamassa Live At Carnegie Hall – An Acoustic Evening.

În 2013 Bonamassa a mai scos un live acustic, dar Carnegie Hall este cu totul altceva decât show-ul din Viena.

Cu o trupă cu nouă muzicieni în spate, instrumente de la violoncel la erhu și de la hurdy-gurdy la saxofon, material cunoscut rearanjat, dar și piese noi, îl vom avea la dispoziție pe Joe cam timp Blu-ray. Sau 2 DVD-uri, sau 2 CD-uri, sau 3 LP-uri, după preferințe.

Adrian Coleașă


James Cotton, 1935–2017

Pe 16 martie, la 81 ani, ne-a părăsit James Cotton, una dintre legendele blues-ului postbelic, unul dintre pionierii muzicuței ca instrument esențial al bluesului modern.

Importanța sa ca muzician nu poate fi subestimată, dincolo de multitudinea de premii decesul său fiind comemorat în plenul Congresului Statelor Unite de către reprezentantul de Tennessee, Steve Cohen.

James Cotton, by Jason Marck

Photo by Jason Marck, courtesy of Alligator Records

Născut în Tunica, Mississippi, a devenit interesat de blues ascultându-l la radio pe Sonny Boy Williamson II (Rice Miller).

Orfan de la nouă ani, Cotton a găsit mai mult decât un mentor în Williamson și și-a început cariera profesională de la această vârstă foarte fragedă.

Nu a trecut mult și, la începutul anilor ‘50 și-a câștigat locul în trupa lui Howlin’ Wolf, la deja matura vârstă de 15 ani. Primele piese solo le-a înregistrat la Sun Records, în 1953 și 1954.

Abordat de Muddy Waters în Memphis, a cântat cu el timp de 12 ani, deși Little Walter este cel care apare pe majoritatea înregistrărilor lui Muddy până în 1958.

Oricât de flatantă și inspirațională ar fi fost colaborarea cu Waters, James Cotton era un lider înnăscut, iar 1967 a consemnat consacrarea sa ca atare. Generația hippie îmbrățișa bluesul și pe lângă activitatea cu propria sa trupă, James Cotton a colaborat cu multe nume esențiale – Janis Joplin, Grateful Dead, Led Zeppelin, Santana, Steve Miller, Paul Butterfield, Mike Bloomfield, Freddie King, BB King…

În 1977 a câștigat un Grammy pentru Hard Again, un album ce îi reunea pe Cotton, Muddy Waters și Johnny Winter. Au urmat și alte nominalizări, iar în 2006 a fost introdus în Blues Hall Of Fame.

În anii ‘90 a luptat cu un cancer de gât, care nu a reuși să-i încetinească deloc activitatea.

În 2013, Alligator Records îi publica ultimul album de studio cu material original, Cotton Mouth Man. Invitați pe album au fost prieteni și fani ai săi precum Warren Haynes, Gregg Allman, Joe Bonamassa

Pe 16 martie 2017, la 81 de ani, a murit de pneumonie într-un spital din Austin, Texas.

I s-a spus Superharp. Cu siguranță instrumentul nu ar fi fost ceea ce este astăzi fără contribuția lui James Cotton. Ierarhiile artistice sunt stupide, dar mulți spun că James Cotton a fost cel mai strălucitor exponent al muzicuței blues.

Odihnește în pace, James Henry Cotton!

Adrian Coleașă


Danko Jones, My Little RnR

Danko Jones sunt un trio canadian cu mai mult de două decenii de activitate, condus de… Danko Jones (voce și chitară).

Rețeta lor heavy și melodică nu a avut un succes spectaculos în America de Nord, în pofida mai multor nominalizări la Juno (Grammy-ul canadian), dar au compensat din plin cu o popularitate în creștere continuă în Europa Occidentală.

Pe 3 martie au scos cel de-al optulea album de studio din carieră, Wild Cat, iar primul extras pe single a fost My Little RnR. Clipul oficial este o poveste horror, din punctul de vedere al unui vampir plecat la vânătoare.

Adrian Coleașă


Nine Shrines, la debut

Mascot Label Group ne-au adus deja un număr serios de artiști rock (Volbeat au scos primele cinci albume cu ei), dar nu au fost vreodată cunoscuți ca un label de metal. Ceea ce e pe cale să se schimbe.

Astăzi, 7 aprilie, Nine Shrines își fac debutul, la ei, cu EP-ul Misery.

Nine Shrines, by Tyler Church

Photo by Tyler Church, courtesy of Mascot Label Group

Deși Nine Shrines sunt o trupă nou-nouță, componenții ei nu sunt debutanți, ci au făcut deja înconjurul lumii cu trupele lor anterioare.

Proveniți din scena efervescentă din Ohio, fondatorul și toboșarul Andrew Wetzel (ex-Attack Attack!) vine din Columbus, în timp ce Andrew Baylis (chitară, ex-Life On Repeat), Devon Voisine (bas, ex-Life On Repeat), Evan McKeever (chitară, ex-Downplay/Before Their Eyes) și Chris Parketny (voce, ex-Stranger to Wolves), își au baza în Cleveland.

Succesul nu le-a fost străin (ultimul album Attack Attack!, This Means War, a ajuns pe locul 11 în topurile Billboard), dar nici parțile mai puțin plăcute ale unei cariere de muzician profesionist, nici pe departe.

Misery este suma experiențelor lor personale și o incursiune matură  în metalul contemporan. Mai mult decât o promisiune, acest EP de debut este doar un aperitiv pentru ceea ce va urma. Iar viitorul sună foarte bine.

Adrian Coleașă


Axel Rudi Pell + Bonnie Tyler = un nou single

Axel Rudi Pell probabil că este unul dintre cei mai subestimați guitar heroes europeni. Cariera lui de peste trei decenii (incluzând și activitatea cu grupul Steeler) a produs și un număr impresionant de albume.

Dacă ultimul album de studio, Game Of Sins, a apărut anul trecut, pe 21 aprilie Steamhammer/SPV vor publica o nouă compilație, The Ballads V.

Primul single, Love’s Holding On, a apărut astăzi și este o colaborare neașteptată cu Bonnie Tyler. Axel Rudi Pell clasic!

Adrian Coleașă