Aeon Blank a lansat varianta acustică a melodiei „I Wish I Had A Gun”

Aeon Blank a lansat varianta acustică a melodiei „I Wish I Had A Gun”, a carei variantă originală a reprezentat primul single de pe albumul „Dystopia”, lansat anul trecut. Noul videoclip poate fi urmărit la linkul de mai jos:

Despre această melodie, Emil Luca a declarat: „Am lansat săptămâna trecută o nouă versiune, acustică, a piesei I Wish I Had A Gun. Îi mulțumim din suflet Arinnei, pentru vocea ei minunată și le mulțumim din suflet tuturor prietenilor noștri care ne-au ajutat să construim videoclipul. Această nouă versiune e pe cât de amuzantă, pe atât de serioasă. Dincolo de umorul videoclipului, e despre momentele pe care suntem convinși că le-am trăit cu toții în aceste vremuri grele, în care nu de puține ori ne-am simțit singuri, neajutorați, departe de prieteni și familie. Doar că am ales să facem un pic haz de necaz, în toată nebunia asta. Sometimes you really wish you had a gun. Vă mulțumim încă o dată tuturor. Aeon Blank is you!”

Melodia poate fi descarcată sau ascultată online aici:

https://AeonBlank.lnk.to/IWishIHadAGun-AcousticPR

Contact Aeon Blank:
aeonblank@yahoo.com
www.facebook.com/AeonBlank
https://AeonBlank.lnk.to/ThisIsAeonBlank

Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro


YOU Are The Champions – Queen + Adam Lambert au lansat o versiune a emblematicei melodii "We Are The Champions"

Încasările rezultate vor merge către Fondul de solidaritate pentru combaterea COVID-19, al Organizației Mondiale a Sănătății pentru susținerea celor aflați in linia întâi.

Conectându-se virtual din Marea Britanie și Los Angeles, Brain May, Roger Taylor și Adam Lambert au înregistrat o nouă versiune a melodiei clasice Queen – We Are The Champions. General acceptat ca fiind unul dintre cele mai recognoscibile imnuri ale tuturor timpurilor, „We Are The Champions” este totodată și piesa pe care Queen + Adam Lambert au cântat-o pentru prima data împreună, pe scena finalei American Idol, în 2009.

Brian May și Roger Taylor au susținut de acasă, în timpul carantinei, diverse concerte live, iar ideea acestei noi versiuni cu May, Taylor și Lambert a încolțit când May a postat pe Instagram o invitație pentru o sesiune live dedicată acestei piese. Roger Taylor a fost primul care a răspuns provocării, iar lui i-a urmat Lambert, care în timpul interpretării de acasă a schimbat versurile piesei.

Reacțiile generate au fost copleșitoare, iar artiștii au fost asaltați de rugămintea de a face disponibilă noua versiune. Astfel, a apărut pe toate platformele de download si streaming “You Are The Champions”, care îl găzduiește și pe Neil Fairlough la bass, alături de May, Taylor și Lambert.  

Incasările rezultate în urma noii versiuni vor vor merge către Fondul de solidaritate pentru combaterea COVID-19 al Organizației Mondiale a Sănătății, pentru susținerea celor aflați in linia întâi, susținut de Fundația Națiunilor Unite. Fondul va fi direcționat către instruirea și echiparea personalului sanitar pentru prevenirea, depistarea și tratarea COVID-19 și va sustine, totodată, activitățile de cercetare și dezvoltare pentru crearea unor tratamente și a unui vaccin.

Fondul va ajuta ţările să îşi dezvolte capacitatea sanitară şi să atenueze impactul social al coronavirusului, în special efectele asupra femeilor, copiilor şi grupurilor sociale vulnerabile.
Întrucât pandemia de coronavirus i-a determinat pe Queen + Adam Lambert să își reprogrameze turneul european pentru 2021, speră că această nouă versiune a piesei „We Are The Champions” le va oferi fanilor o consolare.

Încă de la lansarea ei, în octombrie 1977, We Are The Champions, cu vocea lui Frieddie Mercury, a devenit un imn al victoriei în întreaga lume, în competițiile sportive, electorale și nu numai.
Despre această piesă, Freddie a declarat: ”Mi-am dorit să scriu o piesă pe care toată lumea să poată cânta și, în același timp, m-am gândit că ar fi foarte frumos să avem o piesă a învingătorilor, destinată tuturor.”

“Vom depăși această provocare împreună”, a declarat trupa. “În aceste timpuri dificile, gândurile și mulțumirile noastre se îndreaptă către eroii din sistemul medical, care duc, în fiecare zi pentru noi, această luptă. Ei sunt campionii! Voi sunteți campionii!”


Blues Pills amână lansarea celui de-al treilea album

Holy Moly!, cel de al treilea album Blues Pills ar fi trebuit să apară pe 19 iunie pe Nuclear Blast și să fie urmat de un turneu european ce ar fi inclus și o apariție la Open Air Blues Festival Brezoi. Din păcate, pandemia a dejucat multe planuri și a dus și la amânarea pe termen nedefinit a acestei lansări.

Holy Moly! va marca o nouă etapă în evoluția trupei, combinând greutatea albumului de debut Blues Pills (2014) și psihedelismul soul al celui de al doilea, Lady In Gold (2016). Înregistrat în Närke, Suedia, în studioul trupei, de chitaristul Zack Anderson, cu o mână de ajutor de la Nicolaus Arson și Johan Gustafsson (The Hives) și de la Martin Jacobsson (Rovljud Sound), a fost produs de Blues Pills și mixat de Andrew Scheps (Red Hot Chili Peppers, Iggy Pop, Adele, Black Sabbath, Rival Sons, Hozier).

Până la anunțarea unei date de lansare, primul single al noului album a fost Proud Woman, apărut pe 6 martie.

Pe 10 aprilie am avut și un al doilea single, Low Road, ilustrat de un clip realizat (ca și precedentul) de Patric Ullaeus.

Pre-order Holy Moly! în formate fizice și merch: https://media.nuclearblast.de/shoplanding/2020/BluesPills/holy-moly.html
Pre-order Holy Moly! în format digital: https://nblast.de/BP-HolyMolyDigital

Adrian Coleașă


The Hu, nou single împreună cu Lzzy Hale și o piesă nouă

După Wolf Totem alături de Jacoby Shaddix și Yuve Yuve Yu cu Danny Case (From Ashes To New) The Hu continuă seria colaborărilor, de data aceasta cu Lzzy Hale (Halestorm).

Song Of Women (Бүсгйн дуун) este piesa ce încheie albumul de debut The Gereg, apărut în septembrie anul trecut la Better Noise Music și va apărea pe o ediție deluxe ce va cuprinde și celelalte două reinterpretări, ca și versiuni acustice ale Shireg Shireg, Yuve Yuve Yu și Shoog Shoog.

În februarie a apărut o piesă nouă, Sugaan Essena, ce a fost inclusă în coloana sonoră a jocului Star Wars Jedi: Fallen Order.

Adrian Coleașă