Maximum Rock Festival se amână pentru 2021
Postat: 19/05/2020 Înscris în: Știri | Tags: 2021, amanat, fest, festival, iunie, maximum rock Scrie un comentariuAm așteptat și sperat până în ultimul moment că nu va fi nevoie să luăm această decizie, dar situația actuală ne obligă să amânăm MAXIMUM ROCK FESTIVAL pentru anul viitor.
Sănătatea și siguranța voastră au fost și vor fi întotdeauna prioritare pentru noi, de aceea sustinem măsurile luate de autorități pentru a stopa pandemia de Covid 19, atât din România, cât și din întreaga lume. În calitate de organizatori, urmăm îndeaproape toate indicațiilor instituțiilor abilitate.
Prin urmare, trebuie să vă anunțăm că ceea ce s-a dorit a fi o revenire în forță pentru MAXIMUM ROCK FESTIVAL va trebui să mai aștepte până în vara lui 2021. Da, festivalul se amână, nu se anulează, pentru că MAXIMUM ROCK FESTIVAL a fost creat și crescut din pasiune pentru muzica rock / metal.
Noua perioadă este fixată deja în luna iunie, însă aceasta va fi comunicată oficial în următoarele zile. Este foarte important să știți că în această perioadă s-a lucrat intens pentru ca toate formațiile anunțate pentru anul acesta să confirme participarea pentru ediția 2021 a festivalului.
Abonamentele achiziționate pentru ediția 2020 rămân în continuare valabile pentru ediția din 2021, și mai mult, cei care din diferite motive nu pot ajunge la ediția din 2021 pot folosi acest abonament pentru ediția 2022.
Revenim în câteva zile cu data oficială și trupele confirmate.
Suportul si pasiunea voastră ne sunt vitale pentru noi ca și organizatori, mai ales în această perioadă grea încercată pentru industria entertainment. Vă mulțumim și aveți grijă de voi, astfel încât să ne revedem cu bine în 2021!
Reamintim că pentru Maximum Rock Festival 2020 (13-14 iunie, Arenele Romane, București) au fost confirmate formațiile: Devin Townsend, Epica, Katatonia, Therion, Orphaned Land, Subterranean Masquerade, Riot Monk, Loch Vostok, Magnetic.
Echipa Maximum Rock
Călin Pop a lansat melodia ”Văpaia”
Postat: 15/05/2020 Înscris în: Știri | Tags: calin pop, flavius suciu, lansare, toni dijmarescu, vapaia Scrie un comentariuCălin Pop, vocalistul si chitaristul trupei Celelalte Cuvinte, a lansat melodia “Văpaia” (feat Toni Dijmarescu & Flavius Suciu), al doilea single de pe albumul solo ce urmează a fi lansat în acest an prin Universal Music România, dupa ce acum o lună am putut asculta piesa „Speranța în glas”.
Despre această melodie, Călin a declarat: „Oamenii s-au îndepărtat de ei înșiși tot mai mult în aceste vremuri moderne, în care apar tehnologii tot mai avansate. Acea văpaie este exact ceea ce lipsește. Noul material „Cutia cu secrete” va cuprinde piese care îmi reprezintă ungherele simțirilor și stărilor personale pe măsura trecerii timpului…”.
Melodia poate fi ascultată și descarcată de aici: https://UMRDD.lnk.to/VapaiaPR
Călin Pop pe Facebook: https://www.facebook.com/calinpopcc
Călin Pop pe Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCzs9iTg2g6c0kUquE0OrwZQ
Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro
Judas Priest se reprogrameaza pe 20 Iulie 2021
Postat: 15/05/2020 Înscris în: Știri | Tags: 20 iulie, 2021, arenele romane, concert, judas priest, reprogramat Scrie un comentariuDragii noștri, din cauza contextului internațional și național și a măsurilor de siguranță și de securitate ce se impun în combatarea răspândirii pandemiei de COVID-19., concertul Judas Priest de anul acesta de la București se reprogramează în 2021, pe 20 iulie, tot la Arenele Romane.
Legendele heavy metal și-au reprogramat tot turneul aniversar „50 de ani”. Amalgama din Rusia rămân invitații speciali ai serii. Revenim în curând și cu alte nume pe afiș.
Biletele cumpărate rămân valabile pentru noua dată și vă așteptăm cu drag la concert anul viitor!
Vă mulțumim pentru înțelegerea de care ați dat dovadă în această perioadă și ne bazăm pe supportul vostru în continuare. Industria trece prin momente grele dar le vom depăși împreună și ne vom reveni cu toții mai puternici. Vă mulțumim că ne sunteți alături de 16 ani și vă asigurăm că vom continua ceea ce facem încercând să vă aducem trupe mari, de calibru dar și multe nume underground în premieră (sau nu) în România.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.
Breathelast a lansat un nou single, „Lumea fiară”
Postat: 14/05/2020 Înscris în: Știri | Tags: breathelast, clip, lansare, lumea fiara, pandemic, single, video Scrie un comentariu„Lumea fiară” reprezintă prima producție in-house pentru Breathelast pandemic, deoarece toate înregistrările s-au desfășurat strict acasă și ajutorul cu mixul și producția piesei a venit din partea lui Lorant Sirgher (Bite Your Tongue!, Los Pogos, ex.: Unknown Scar). Ideea din spatele piesei este reprezentată de înlocuirea lumii de afară cu cea dinăuntru, proces pe care nu îl putem evita, deoarece exteriorul ne apasă până modelează prin presiune ce se află la interior, ajungând să proiectăm lumea interioară, prin frici și păreri consolidate în singurătate, în afară. „Lumea fiară nu e-afară, mereu”.

Lorant Sirgher asigură și o parte din vocile de armonie pe refrenul piesei, chitări extra și mix / master general, alături de Cojocaru Ionuț (Breathelast).
Piesa poate fi ascultată sau descărcată aici: https://Breathelast.lnk.to/LumeaFiaraNE
„Videoclipul este de asemenea conceput diy, cu o selecție de clipuri alese din „on-line” pentru a exprima singurătatea noastră din pandemie, dar ideea ce stă în spatele piesei este voința deșartă cu care urlăm la lume de atâta timp fără rezultate sau ecou considerabil, fiind singuri în fața schimbărilor indiferente, de atâta timp, nu doar în acest interval de izolare. Seria clipurilor Breathelast pentru piesele din perioada pandemică vor fi denumite COVideo, din dorința formației de a marca în timp aceste lansări virtuale, din timpul izolării impuse. Videoclipul conține și clipuri cu membri ai celor două formații, cântând piesa de acasă, ca să subliniem nota de izolare. Am ales să creăm ceva propriu și simplu, care să exprime ceea ce simțim în această perioadă. Sperăm să vă placa piesa și clipul, oricum deja ne-am apucat de următoarele idei! Rămâneți vigilenți și în siguranță, dar mai ales, rămâneți oameni, oameni buni!”
Album streaming / download link: https://umr.lnk.to/AllOfThisAmountsNE
Link-uri oficiale Breathelast:
https://www.facebook.com/Breathelast
https://www.instagram.com/breathelast/
https://www.youtube.com/Breathelast
All the music: https://Breathelast.lnk.to/ThisIsBreathelast
Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro
Little Richard ne-a părăsit la 87 de ani
Postat: 09/05/2020 Înscris în: Știri | Tags: 2020, 9 mai, little richard, rip, rock n roll Scrie un comentariuLittle Richard, unul dintre părinții fondatori ai rock’n’roll-ului, ne-a părăsit la 87 de ani, după cum a confirmat astăzi și fiul său, Danny Penniman.
Numit „The Innovator, The Originator, and The Architect of Rock and Roll”, influența sa s-a extins dincolo de granițele genului care l-a consacrat inițial și nu a fost doar muzicală. Prezența scenică, originalitatea și exotismul personajului construit, ca și parcursul artistic au contribuit la evoluția unor genuri precum soul și funk, iar influența lui se simte până în zilele noastre.
Numit un Prince al generației sale, hiturile sale au marcat definitiv anii ‘50, Long Tall Sally, Rip It Up, Lucille sau Good Golly Miss Molly au devenit parte a canon-ului rock și personalitatea sa a fost omagiată de cei mai mari, de la Beatles, Kinks și Creedence Clearwater Revival, până la Elvis Costello și Scorpions.
La aflarea veștii tragice, Steven Van Zandt a comentat “Elvis a popularizat [rock’n’roll-ul], Chuck Berry a fost povestitorul, Richard a fost arhetipul”.
Odihnește în pace Little Richard, “awopbopaloobop alopbamboom”!
Adrian Coleașă


