Metal Gates Festival 2019 – a doua zi
Postat: 15/01/2020 Înscris în: Live | Tags: 20 octombrie, 2019, a doua zi, antimatter, clouds, cronica, dagoba, descend into despair, metal gates, officium triste, pilgrimage, review, taake Scrie un comentariuCea de a treia ediție Metal Gates a continuat pe 20 octombrie, o zi la fel de diversă ca și prima, la fel de consistentă, cu surprizele aferente.
Photo by Anca Coleașă
Când vine vorba despre Malta, probabil că Beheaded este numele este cel mai cunoscut, dar asta nu înseamnă că nu există o scenă activă pe micul arhipelag din mijlocul Mediteranei. Unul dintre cele mai noi proiecte malteze este Pilgrimage. Pornit de muzicieni cu experiență, din Malta (Sean Pollacco, Dino Mifsud Lepre) și din Olanda (Eric Hazebroek), proiectul este atât de nou încât apariția din cadrul festivalului a fost și primul lor concert live. Death doom ca la carte și așteptăm albumul de debut.
Photo by Adrian Coleașă
Descend Into Despair vin din Cluj și funeral doom-ul lor este o pasăre rară în scena autohtonă. Prețioasă în raritatea ei dar și pentru modul articulat în care au exprimat o viziune a deznădejdii, disperării, mizantropiei și altor fațete întunecate ale existenței.
Photo by Anca Coleașă
Officium Triste au remontat moralul cu ceea ce a devenit cunoscut ca Rotterdoom, propriul brand de death doom melodic, într-o zonă apropiată My Dying Bride și Anathema de la începuturi. Experiența a 25 de ani de activitate s-a materializat într-un set care s-a încheiat maiestuos cu Like A Flower In The Desert de pe The Death Of Gaia, album apărut ulterior, pe 13 decembrie.
Photo by Anca Coleașă
Daniel Neagoe a revenit la Metal Gates cu Clouds, având în componență și doi membri Descend Into Despair. Același atmospheric doom condus de vocea excepțională a lui Daniel și două surprize – Death Of A Father, de pe viitorul album ce va fi lansat pe 9 mai, ca și o piesă pe care Pim Blankenstein (Officium Triste) a preluat îndatoririle vocale.
Photo by Adrian Coleașă
De la death doom în diverse variante, Antimatter au schimbat complet atmosfera. Nu au înseninat-o, dar dark art rockul lui Mick Moss a transformat spațiul artistic într-o experiență multisenzorială așteptată, dar nu mai puțin dezirabilă.
Photo by Adrian Coleașă
Treponem Pal pe speed a făcut un copil prin înseminare artificială, nășit de Ministry și crescut de Pantera. A fost botezat Dagoba, ca și planeta natală a lui Yoda și nu întâmplător. Forța este puternică cu acești marseiezi care au pus imediat stăpânire pe scenă și au devastat-o cu precizie industrială și un groove de prima ligă. Bienvenue, au revoir et à très bientôt!
Photo by Anca Coleașă
Hoest ține mereu să reamintească ascultărilor Taake că “iadul este chiar aici pe pământ și oamenii pot fi demoni”. Dincolo de controversele trecute care îi urmăresc încă prezentul, haosul pe care îl invocă pe un edificiu de nostalgie culturală și mândrie națională este de un spectaculos tenebros exploziv ce îi ilustrează zicerile.
De la groove-ul industrial Dagoba la black metalul made in Bergen și scris cu rune al lui Taake este o distanță intergalactică, dar amândouă au fuzionat într-un final de festival senzațional, greu de egalat. Tot ce putem face e să așteptăm surprizele următoarei ediții Metal Gates!
Adrian Coleașă
Metal Gates Festival 2019 a fost prezentat de Final Step Productions.
Galeriile foto ale zilei sunt disponibile la:
– Dagoba, Antimatter, Clouds, Officium Triste, Descend Into Despair, Pilgrimage – https://tinyurl.com/spp48sw și https://tinyurl.com/t87oltw
– Taake – https://tinyurl.com/v2dkroy și https://tinyurl.com/qrfh8xp
Folk Metal Fest IV, ziua a doua
Postat: 11/11/2017 Înscris în: Live | Tags: 30 septembrie 2017, a doua zi, an theos, concert, cronica, cronica concert, cruachan, eternal fire, folk & metal fest IV, folk metal, grai, Live, quantic, recursive delusion, review, rock, satanakozel, ziua a doua Scrie un comentariuSâmbătă, 30 septembrie s-a derulat actul al doilea al festivalului.
Photo by Adrian Coleașă
Recursive Delusion, din București, au deschis ziua. Au un clip publicat, Final Resistance, o prezență destul de timidă pe scenă și încă mult de muncă, dar semne bune sunt.
Photo by Anca Coleașă
Au urmat Eternal Fire, tot din București, la un alt nivel de maturitate. Melodic black metal, un EP la activ, Beyond Frozen Dreams, și patru ani de existență deja.
Photo by Anca Coleașă
SatanaKozel (СатанаКозёл) au fost prima trupă “rusească” din a doua zi. Karelia ține de o altă geografie emoțională și similitudinile muzicale țin mai mult de scena finlandeză. Numele este satanic doar în formă (Capra Satanei), nu și în fondul care se inspiră masiv din tradițiile și folclorul local. Cântă de mai bine de 14 ani, au trei albume și multă originalitate.
Photo by Anca Coleașă
A doua trupă din spațiul rusesc a serii au fost Grai (Грай). Naberejnie Celnîi este un oraș din Tatarstan, cunoscut pentru camioanele Kamaz, dar și pentru Alkonost, trupă de power/doom/folk metal înființată în 1995. Și acum pentru Grai, din ce în ce mai în vogă, cu un farmec ce prinde, o nouă senzație a scenei folk metal europene. Mai soft și mai dreamy, cu polifonii vocale foarte catchy, dar la fel de slavici ca și Arkona, își continuă un parcurs început deja în 2005 (mai întâi ca Raven Blood, apoi Vorog, stabilindu-se la numele actual în 2007). Pe 1 decembrie vor scoate Ashes (пепел), cel de al patrulea album de studio, al doilea pentru Noizgate Records.
Photo by Anca Coleașă
An Theos și-au lansat cel de al doilea album, Spre cer, și seara a fost pe bună dreptate sărbătoarea lor. Acest concert a fost și prima dată din turneul de promovare ce se va termina pe 18 noiembrie și a trecut prin toată țara (plus Budapesta). Lumea vine la concert în primul rând pentru show și An Theos știe să îl facă. S-a dansat, s-au făcut hore, figurile radioase arătau foarte clar cât de bine se simte publicul. O lansare mai mult decât reușită și o trupă care își poate prezenta propria viziune a genului cu mândrie oriunde.
Photo by Anca Coleașă
Cruachan au încheiat festivalul, proverbiala cireașă de pe un tort deja fastuos, de fapt o cireașă aproape cât tot tortul. Fac parte din acea elită extrem de rarefiată de creatori de genuri muzicale, împărțind paternitatea folk metalului cu Skyclad. Mergând pe drumul deja deschis de alți irlandezi, Horslips, în anii ‘70, au avut o istorie foarte tumultuoasă în timpul căreia fondatorul Keith Fay a ajuns inclusiv să cânte ca musafir cu trupa creată de el în 1991.
Au adus spiritul celtic pe scenă cu tot ce are mai reprezentativ, de la umor la bucuria de a cânta, într-un set ce a acoperit întreaga lor carieră. Finalul epic (și termenul se potrivește foarte bine) a fost Ride On, piesa lui Jimmy McCarthy pe care au înregistrat-o cu Shane MacGowan (Pogues) pentru Folk-Lore (2002).
Photo by Anca Coleașă
Ride On a reunit pe scenă Cruachan și An Theos, într-un final extrem de potrivit pentru unul dintre mai reușite festivaluri ale anului. Acum nu avem ce face decât să așteptăm următoarea ediție, a cincea. Nu sper că va fi la fel de bună, sunt aproape sigur.
Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile pe paginile fotografilor, aici și aici.
Adrian Coleașă
Midnight Burst 