Bruce Springsteen la un nou album
Postat: 17/09/2020 Înscris în: Muzică | Tags: album, americana, bruce springsteen, clip, folk rock, heartland rock, letter to you, pop rock, rock, roots rock, single, video Scrie un comentariuBruce Springsteen este o instituție americană aflată la o jumătate de secol de activitate. Una dintre cele mai de succes figuri ale rockului mondial din toate timpurile, The Boss a vândut peste 150 de milioane de albume, a câștigat 20 de premii Grammy (din 50 de nominalizări), două Globuri de Aur, un Oscar (din două nominalizări) și chiar și un Tony (pentru Springsteen On Broadway), reușind să rămână o voce a conștiinței sociale, un reprezentant autentic al clasei muncitoare din care provine.
Pe 23 octombrie va apărea Letter To You, cel de al 20-lea album de studio, produs de Ron Aniello și Springsteen însuși. Înregistrat live în doar cinci zile în studioul de acasă al artistului, albumul va conține nouă piese noi, dar și trei cântece foarte vechi, scrise înainte de albumul său de debut, Greetings from Asbury Park, N.J. (1973) și neînregistrate până acum – If I Was the Priest (înregistrată de Allan Clarke în anii ‘70), Janey Needs a Shooter și Song for Orphans.
Primul single apărut este chiar piesa titlu, acompaniată de un clip video regizat de Thom Zimny, colaborator de lungă durată, de numele căruia se leagă toată filmografia Springsteen din acest secol .
Pre-order Letter To You: https://brucespringsteen.lnk.to/LTY-POID
Adrian Coleașă
Myles Kennedy și albumul său solo
Postat: 23/01/2018 Înscris în: Muzică | Tags: americana, blues, haunted by design, myles kennedy, roots, year of the tiger Scrie un comentariuMyles Kennedy ne datora de mult un album solo. De fapt, nu ne datora ceva, dar lumea aștepta acest album anunțat încă din 2009 și iată că Year Of The Tiger va apărea în sfârșit pe 9 martie la Napalm Records.
Născut în Boston, crescut în Spokane, Washington, probabil că este cel mai bine cunoscut ca și vocalistul Alter Bridge și al trupei solo a lui Slash, Myles Kennedy and the Conspirators, Myles este un muzician complet. Primul său instrument a fost trompeta, de-abia apoi a urmat chitara, iar studiile muzicale au fost de jazz. Fostul instructor de chitară este un instrumentist desăvârșit, deși nu face paradă cu asta, recunoscut în primul rând de Slash și Mark Tremonti.
Year Of The Tiger este un album surprinzător. Nici vorbă de hard rock, heavy metal sau post grunge, acum este vorba despre blues și Americana 100%, un album acustic foarte roots, pe care Kennedy a scris toate piesele, cântă cu vocea și chitara, dar și cu mandolina, banjo și lap steel.
Albumul se plasează într-o companie de elită, alături de toți cei admirați de Myles – Jeff Buckley, Robert Plant, Chris Whitley… În aceeași ligă, dar își păstrează o identitate clară, dată și de natura sa conceptuală, o explorare introspectivă și eliberatoare a momentelor formative ale copilăriei artistului. Anul Tigrului este 1974, în zodiacul chinezesc, când și-a pierdut tatăl, la doar patru ani.
Produs de Michael Baskette (Alter Bridge, Slash, Chevelle, Trivium), Year Of The Tiger a dat în decembrie un prim single, piesa titlu, iar acum a apărut deja cel de al doilea, Haunted By Design.
Track listing
1. Year of the Tiger
2. The Great Beyond
3. Blind Faith
4. Devil on the Wall
5. Ghost of Shangri La
6. Turning Stones
7. Haunted by Design
8. Mother
9. Nothing but a Name
10. Love Can Only Heal
11. Songbird
12. One Fine Day
Iar albumul poate fi comandat aici, pe site-ul artistului, sau aici, la Napalm Records.
Adrian Coleașă
The White Buffalo, din nou
Postat: 14/09/2015 Înscris în: Muzică | Tags: americana, country, folk, Love And The Death of Damnation, rock, the white buffalo Scrie un comentariuPrin februarie, scriam despre Jake Smith și The White Buffalo. Lunile ce au urmat au adus un album nou-nouț, Love and the Death of Damnation (flerul dramatic l-a avut întotdeauna) și revelația mea de început de an s-a transformat în certitudine.
Dacă albumul anterior, Shadows, Greys, and Evil Ways (2013), era conceptual și desfășura povestea unui veteran din Irak a cărui viață se duce de râpă odată cu sosirea acasă, piesele noi stau singure pe picioarele lor muzicale, reflecții de situații și emoții extrem de personale.
Country-ul modern a fost adesea criticat că și-a uitat tradiția de a spune credibil povești. La fel ca și blues-ul, este un gen muzical de atitudine și autenticitate. “Three chords and the truth” era sintagma ce definea acest peisaj muzical atât de american.
Această critică nu i se aplică lui Jake, cel aclamat deja de unii ca salvatorul unei tradiții de outlaw country ce părea să dispară odată cu Johnny Cash sau Waylon Jennings. Salvator au ba, Jake spune povești care ne ating pe toți, iar noul album este recomandat tuturor, indiferent de gusturile muzicale. Pentru că este atât de solid, de la cap la coadă, încât nu poate decât să placă oricui îl ascultă.
The White Buffalo
Postat: 17/02/2015 Înscris în: Muzică | Tags: americana, country, folk, pop rock, the white buffalo Un comentariuCâteodată, apare din neant un artist care ți-e complet necunoscut și a cărui muzică te ia pe sus și nu te mai lasă să atingi pământul.
Cam așa mi s-a întîmplat în seara asta cu The White Buffalo.
Născut în Oregon și crescut în California, Jake Smith asculta punk și nu a pus mâna pe o chitară până la 19 ani. The White Buffalo a fost numele viitorului proiect, tras dintr-o pălărie cu sugestii ale prietenilor din anii de colegiu.
2002 a adus albumul de debut, Hogtied Like a Rodeo, re-înregistrat apoi în 2008. Urmat trei ani mai târziu de The White Buffalo EP, și-a găsit locul într-un program de concerte ce a străbătut Statele Unite, Japonia și Australia.
Când surferul profesionist Chris Malloy i-a ascultat muzica, a inclus imediat Wrong pe coloana sonoră a filmului său Shelter. Ceea ce s-a întâmplat mai târziu și pe coloanele sonore ale Sons Of Anarchy și Californication.
EP-ul din 2010, Prepare For Black & Blue, l-a adus în atenția casei de discuri Unison Music, care l-a semnat imediat.
Prima apariție la Unison a fost EP-ul The Lost And Found, în 2011, urmat de publicarea albumelor Once Upon A time In The West (2012), Shadows, Greys & Evil Ways (2013) și Hogtied Revisited, anul trecut.
Descris ca un continuator al povestitorilor de calibrul lui Waylon Jennings, fără a contrazice această opinie, mi se pare mai degrabă un amestec de Eddie Vedder și David Gray, cu o capacitate excepțională de a atinge puncte sensibile și a stârni emoții, ceea ce până la urmă este atributul tuturor marilor artiști.
Până la urmă, catalogările contează prea puțin, eu mă duc să mai ascult o dată epilogul Sounds Of Anarchy, Come Join The Murder, piesă pe care l-a avut colaborator pe Kurt Sutter, creatorul seriei.
John Hiatt se predă
Postat: 22/07/2014 Înscris în: Muzică | Tags: americana, blues, country blues, john hiatt, terms of my surrender Scrie un comentariuJohn Hiatt încheia “Mystic Pinball” în 2012, plângându-se că blues-ul nu-l găsește. Doi ani mai târziu, a găsit el blues-ul și i s-a predat cu arme și bagaje. Termenii predării au fost făcuți publici pe 15 iulie, pe “Terms Of My Surrender”.
Pentru mine, John Hiatt este o forță primordială, unul dintre cei care scrie catalogul muzicii contemporane, din aceeași specie cu JJ Cale sau Willie Dixon. Întotdeauna, ascultându-l, mi-a sugerat un über-Cohen cu o cisternă de sânge în instalație, la antipodul deprimării lui Leonard.
“Terms Of My Surrender” este al 22-lea album de studio al lui Hiatt. De data aceasta a ales să se oprească în teritorii mai degrabă country blues, deși o etichetă e greu de pus – roots, americana, melanj de blues, country, folk, hobo jazz… totul poartă eticheta personalității sale inconfundabile. Muzică nouă, care sună de-a dreptul arhetipal.
Albumul m-a cucerit complet, m-am predat necondiționat și îl ascult de când l-am descoperit. În ansamblul său, pentru că nu reușesc să aleg o piesă preferată. Hiatt a scris un album monolitic, unsprezece piese solide, care ar putea fi toate single-uri, un juggernaut muzical.
Ar putea fi interpretat în fel și chip, versurile, departe de a fi banale și uneori incorecte politic (ce ușurare în timpurile astea curățele), adaugă o dimensiune suplimentară. Nu vreau să-mi bat capul, fiecare poate și le va interpreta așa cum își dorește, eu nu voi face altceva decât să pun albumul pe repeat.
Midnight Burst 