Myles Kennedy și albumul său solo

Myles Kennedy ne datora de mult un album solo. De fapt, nu ne datora ceva, dar lumea aștepta acest album anunțat încă din 2009 și iată că Year Of The Tiger va apărea în sfârșit pe 9 martie la Napalm Records.

Născut în Boston, crescut în Spokane, Washington, probabil că este cel mai bine cunoscut ca și vocalistul Alter Bridge și al trupei solo a lui Slash, Myles Kennedy and the Conspirators, Myles este un muzician complet. Primul său instrument a fost trompeta, de-abia apoi a urmat chitara, iar studiile muzicale au fost de jazz. Fostul instructor de chitară este un instrumentist desăvârșit, deși nu face paradă cu asta, recunoscut în primul rând de Slash și Mark Tremonti.

Year Of The Tiger este un album surprinzător. Nici vorbă de hard rock, heavy metal sau post grunge, acum este vorba despre blues și Americana 100%, un album acustic foarte roots, pe care Kennedy a scris toate piesele, cântă cu vocea și chitara, dar și cu mandolina, banjo și lap steel.

Albumul se plasează într-o companie de elită, alături de toți cei admirați de Myles – Jeff Buckley, Robert Plant, Chris Whitley… În aceeași ligă, dar își păstrează o identitate clară, dată și de natura sa conceptuală, o explorare introspectivă și eliberatoare a momentelor formative ale copilăriei artistului. Anul Tigrului este 1974, în zodiacul chinezesc, când și-a pierdut tatăl, la doar patru ani.

Produs de Michael Baskette (Alter Bridge, Slash, Chevelle, Trivium), Year Of The Tiger a dat în decembrie un prim single, piesa titlu, iar acum a apărut deja cel de al doilea, Haunted By Design.

Track listing
1. Year of the Tiger
2. The Great Beyond
3. Blind Faith
4. Devil on the Wall
5. Ghost of Shangri La
6. Turning Stones
7. Haunted by Design
8. Mother
9. Nothing but a Name
10. Love Can Only Heal
11. Songbird
12. One Fine Day

Iar albumul poate fi comandat aici, pe site-ul artistului, sau aici, la Napalm Records.

Adrian Coleașă

Reclame


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s