Zakk Wylde se lansează în business

Una dintre cele mai mari surprize ale recent încheiatului NAMM a fost vestea lansării Wylde Audio, noua companie a lui Zakk.

Asociat de o viață întreagă cu Gibson și Marshall, s-a hotărât să ia taurul de coarne și să vină cu propriile produse. Nu pentru că ar fi fost, vorba aia, probleme în paradis, dar a simțit că venise momentul.

În catalogul firmei nou-nouțe apar deocamdată doar chitare și amplificatoare (foarte apropiate de altfel de ceea ce folosea deja), dar planurile sunt extrem de ambițioase – plugin-uri de ProTools, corzi, căști audio… tot tacâmul. Cu promisiunea de a păstra toate articolele sub plafonul stategic de $1,000.

Gear Gods au beneficiat de o prezentare privată în avanpremieră, pe care ne-au împărtășit-o și nouă.


Concurs Magnatone

Magnatone au fost producători de amplificatoare și chitare electrice începând din 1937 și până la mijlocul anilor ‘70. Cu baza în California, produsele firmei au fost (și sunt) în grațiile unor muzicieni precum Neil Young și Billy Gibbons.

În 2013, după aproape patru decenii de hibernare, a venit anunțul că produsele purtând această siglă vor fi din nou disponibile, o linie de amplificatoare boutique.

Premier Guitar împreună cu Magnatone ne oferă șansa de a câștiga un amplificator Stereo Twilighter. preț de magazin $4,478. Click pe poza de mai jos pentru înscrierea în concurs (până pe 15 septembrie) și baftă!

Concurs Magnatone