Lecții cu Griff: În stilul “Thrill Is Gone”

Postat: 08/03/2015 | Autor: | Înscris în: Lecții de chitară | Tags: , , , , | Scrie un comentariu

B.B. King este o infuență enormă asupra oricărui chitarist de blues. În lecția de azi, un lick în genul celui ce deschide “Thrill Is Gone”, și o abordare în stilul deja prezentat – “solistica cu 4 note”.

Lecții cu Griff: În stilul lui BB King cu Steve Trovato

Postat: 18/01/2015 | Autor: | Înscris în: Lecții de chitară | Tags: , , , , | Scrie un comentariu

Astăzi, un prieten (și fost profesor) al lui Griff, Steve Trovato, un instructor extrem de apreciat, online și offline, invitat în exclusivitate în “studioul BGU”.

Lecția lui Steve este în stilul lui BB King, un shuffle de genul Every Day I Have The Blues, dar este adaptabilă la multe alte situații.

TAB

Viața lui Riley B. King

Postat: 04/07/2014 | Autor: | Înscris în: Știri, Muzică | Tags: , , | Scrie un comentariu

Ce se mai poate spune despre BB King care nu s-a spus deja? Un titan al blues-ului, o prezență unică, o legendă vie.

Astăzi la aproape 89 de ani, are la activ peste 15,000 de concerte, a scos zeci de albume și mai bine de o sută de single-uri. El însuși este un capitol al istoriei moderne a blues-ului.

Totuși, “The Life Of Riley” este, din câte știu, singurul documentar despre viața, muzica și timpurile lui Riley B. King.

Regizor și producător este Jon Brewer, un veteran al industriei, cu mai bine de 40 de ani de experiență în spate. Brewer și-a început cariera în managementul muzical, lucrând cu artiști precum David Bowie, Yes sau Alvin Lee înainte de migra către publishing, apoi film și televiziune.

Naratorul poveștii este Morgan Freeman, iar în film apar oameni pe care numai cineva de calibrul lui BB putea să-i strângă – de la muzicieni (Clapton, Lennon, John Mayall, Jagger…), actori (Bruce Willis, Sidney Poitier…) și sportivi (Muhammad Ali), până la figuri religioase (Papa Ioan Paul al II-lea) și politice (Martin Luther King, Obama…).

Cineva spunea odată că poți schimba lumea cu o chitară, “The Life Of Riley” demonstrează impactul unui muzician de statura lui BB King asupra generații de oameni, indiferent de clasa socială căreia îi aparțin. Chiar dacă se declară singur, cu modestia care-l caracterizează, “just a blues singer”.

La mulți ani B.B. King!

Postat: 17/09/2011 | Autor: | Înscris în: Muzică | Tags: , | Scrie un comentariu

A fost 16 septembrie și omul a împlinit 86 de ani.

În timpul ăsta, și-a pus amprenta pe toate genurile de muzică, chiar dacă blues-ul este cel care l-a consacrat. La vârsta lui încă scoate albume și are cam 100 de concerte pe an. Pentru că asta fac muzicienii, cântă. De la început până la sfârșit.

Așa era în 1968…

Vreo 40 de ani mai târziu, la unul din Crossroads-urile lui Eric Clapton…

Site-uri oficiale – www.bbking.com și www.bbkingmuseum.org.

Luni, după furtună

Postat: 08/02/2011 | Autor: | Înscris în: Știri | Tags: , , , , | Scrie un comentariu

Anunț din partea proprietarului: În curând, “Midnight Burst” își va strânge sacul și rucsacul și va primi poșta la un nou domiciliu (de fapt, chiar la două, se întinde ca meduza proaspătă pe plajă). Fie că tastați http://adriancoleasa.ro, fie http://midnightburst.ro, tot acolo veți ajunge. Casa cea nouă încă se zugrăvește, dar mult nu mai durează.

Cântarea de la care nu vreau să lipsesc – sâmbătă, 12, D.O.L.E. & Guests, în Gyuri’s Pub. Săptămâna viitoare s-ar putea să fie chiar două, mă mai gândesc.

Gata cu anunțurile. S-a terminat și ziua de luni, când până și iarba are rețineri să crească.

They call it stormy Monday, but Tuesday’s just as bad
Wednesday’s worse, and Thursday’s also sad

Eagle flies on Friday, and Saturday I go out to play
Sunday I go to church, then I kneel down and pray

Lord have mercy, Lord have mercy on me
Lord have mercy, my heart’s in misery

Duminică a vuit online-ul că a murit Gary Moore. Luni, a aflat și “presa serioasă”. Bine că măcar îl știu pentru “Parisienne Walkways” și “Still Got The Blues”. Și mai bine că au lipsit de la (singurul) concert, să nu aibă doamna vreun puseu isteric la “Over The Hills” sau “Out In The Fields”, nici să-l apuce sughițul pe ăla micu’ la “Walking By Myself”, bașca să regurgiteze la “Old Wild One”.

Inițial, am fost revoltat că au venit atât de puțini la concert. Acum mă bucur. Cel puțin n-am văzut țoale plimbate de dragul de a da bine vreo max două piese (că mai mult ne cauzează la metabolism și “gata, fată, am fost, ne-au văzut”), ca la Clapton & Winwood. Cine-i Gary Moore ăsta? A avut niște hituri în preistorie, prin ‘79, ‘85, ‘90? Blues, ce-i aia? Se ia, fată? Doare? Rock??? Câh, e cu pletoși d-ăia.

Vineri seara, la cântarea Aquarius, o tânără de circa aproximativ cred ca în jur de 25 de primăveri a avut o revelație muzicală – ‘”Băăăăăăă, ce mișto sunt aștia!!! Eu de ce n-am auzit de ei? Și de ce n-am auzit nicăieri ce cântă aici?”.

Uite cam tot d-aia pentru care Gary Moore a devenit fashionable preț de-o știre ilustrată cu clipuri de pe YouTube. Încă o dată, artistul va fi mai valoros mort decât viu. Cum a zis și Michael Jeffery în timp ce comanda moartea lui Hendrix (așa raportează unii, n-am fost, nu mă bag). Cool, business-ul prosperă și dăm bine cu o lacrimă în colțul ochiului (“săracu’, așa tânăr”).

Un prieten mi-a spus odată că în Texas poți să scapi (aproape) orice ai spune, dacă începi cu “with all due respect”. La limită, mai că merge și “with all due respect, fuck you!”. Sir sau Ma’am, după caz.

With all due respect, ignore! Eu mă duc să mai caut niște bluz d-ăsta, văz că e underground.