How Blue Can You Get, un nou album Gary Moore
Postat: 20/02/2021 Înscris în: Muzică | Tags: album, Gary Moore, how blue can you get, in my dreams, single Scrie un comentariuLuna aceasta se împlinesc zece ani de la despărțirea tragică de muzicianul nord-irlandez. Moștenirea sa este egalată de puțini alții, fie că vorbim despre cariera solo, despre trecerea prin trupe ca Thin Lizzy, Skid Row, Colosseum II sau pleiada de colaborări cu artiști de cel mai înalt calibru. Gary Moore este un exemplu cvasi-singular de muzician care a excelat în mai multe genuri, de la blues rock la hard rock și progresiv.
Pe 30 aprilie, Provogue (Mascot Label Group) va lansa How Blue Can You Get, o colecție de materiale inedite, de la compoziții proprii până la coveruri interpretate în stilul său inimitabil.
Albumul este deschis de I’m Tore Down, a lui Freddie King, urmată de Steppin’ Out, a lui Memphis Slim, într-o versiune de o virtuozitate tipică. Done Somebody Wrong (Elmore James) îi arată abilitățile de bluesman, ca și interpretarea glorioasă a How Blue Can You Get, hitul lui B.B. King din 1964.
Materialul original este reprezentat de piese strălucite ca balada In My Dreams și Looking At Your Picture, de o melancolie extremă.
Lista pieselor de pe noul album este completată de o versiune alternativă a Love Can Make A Fool Of You și se încheie în stratosferă cu Living With The Blues.
Adrian Coleașă
Pre-order How Blue You Can Get: https://smarturl.it/GaryMoore
De la Peter Green la Kirk Hammett via Gary Moore
Postat: 17/08/2014 Înscris în: Știri, Instrumente | Tags: chitara, Gary Moore, gibson, kirk hammett, les paul 59, peter green Scrie un comentariuEste vorba despre un Gibson Les Paul Standard din 1959, care a aparținut inițial lui Peter Green.
A fost folosită pe toate înregistrările Peter Green’s Fleetwood Mac, iar tonul său unic a dat o voce aparte unor piese precum “Albatross”, “Black Magic Woman” sau “The Green Manalishi”.
S-a bârfit că într-o bună zi, Peter Green a desfacut-o ca să o curețe, după care, la reasamblare, cam alcoolizat fiind, i-a montat doza de neck invers, de unde și vocea aparte. Nu cred că e adevărat, au mai încercat destui, în stare de trezie, și nu le-a ieșit.
De la Peter Green a ajuns la Gary Moore. Gurile rele, rele fiind, au bârfit iarăși ca Moore i-a cam tras o mare țeapă, profitând de problemele mentale ale omului și că ar fi cumpărat chitara, celebră deja, cu doar vreo 100 de lire sterline. Aceleași guri rele bârfeau oricum că Moore nu avea prea multe scrupule când îi plăcea un instrument, nedându-se în lături de la prea multe, inclusiv pur și simplu să plece cu el și să refuze să-l mai înapoieze.
A stat mult la Gary, a fost și cântată, așa cum merita, după care a dispărut din peisaj. Bârfa din târg a fos că ar fi fost cumpărată de un colecționar japonez pentru mai mult de 1,000,000 (un milion). De lire sterline.
Zilele trecute, Internetul a început să vuiască precum că Kirk Hammett este noul proprietar al chitarei. S-a făcut destul mișto și au curs comparațille extrem de puțin flatante cu cei doi faimoși proprietari anteriori.
Doar că Hammett nu o ține închisă în vreun seif, ci probabil spre coșmarul vreunui asigurator o plimbă cu el în turneu. Se spune că a fost scoasă de curând pe scenă pentru ce altceva decât “Whiskey In The Jar”.
Indiferent de gura lumii, până la urmă menirea ei e să fie cântată și mă bucur că se întâmplă asta.
Thin Lizzy: Still In Love With You
Postat: 01/04/2011 Înscris în: Muzică | Tags: Gary Moore, hard, rock, still in love with you, thin lizzy Scrie un comentariuE vineri și mood-ul e de balade.
În 1974 Thin Lizzy scoteau “Nightlife”. Pe album era și “Still In Love With You”. Semnată de Phil Lynott, dar aparent scrisă în cea mai mare parte de Gary Moore.
Moore nu și-a asumat paternitatea, cu toate că se pare că lucrase la ea încă din 1969. Dar toți chitariștii care au trecut vreodată prin Lizzy au continuat s-o cânte până în ziua de azi.
De ce îmi plac irlandezii
Postat: 21/02/2011 Înscris în: Știri | Tags: Belfast, blues, Gary Moore, Irlanda, Phil Lynott, rock, Rory Gallagher, statuie Scrie un comentariuPentru că sunt veseli și când sunt triști? Pentru că irlandezele sunt frumoase și drăcoase? Pentru că au inventat whiskey-ul și berea Guinness? (Da, știu, cearta cu scoțienii asupra întâietății a început încă de când s-a inventat alcoolul.)
Motive sunt multe și părerea mea este că, dintre toate popoarele Europei, sunt cei mai asemănători cu noi, Nu-mi argumentez punctul de vedere, e doar un blog și vreau să postez astăzi. Există și ceva deosebiri, că doar nu suntem gemeni identici.
Un amic din Belfast mi-a adus astăzi sub ochi ultima inițiativă locală. Oare ce animă spiritul civic nord-irlandez? Păi vor să-i facă statuie lui Gary Moore. Printre problemele cotidiene de toate felurile, au găsit timp și energie ca să onoreze un muzician de rock și blues. O pagină de Facebook a inițiativei e și ea în picioare.
Nici n-ar fi prima de gen. În Dublin există o statuie a lui Phil Lynott. În Ballyshannon alta, a lui Rory Gallagher. Click pe nume și se afișează.
Mai mult, par a se plimba printre ei și astăzi. Ambele statui sunt la nivelul solului, nu au simțit nevoia să îi înalțe pe socluri inaccesibile.
Evident că statuia lui Phil e plantată exact în fața unei cârciumi, “Bruxelles”. Ocolind un grup de muzicieni care îl înconjuraseră, de ziceai că și Phil cel de bronz e în trupă, am intrat în birt (așa mi-a explicat un amic de la Mureș, “dacă se mănâncă și se bea, clar, e birt”). Agățate în spatele tejghelei erau discurile de aur și de platină americane decernate pentru coloana sonoră a filmului “The Commitments” (dacă nu l-ați văzut, grăbiți-vă, pe cuvânt că merită).
Am întrebat și eu ce-i cu discurile. “Aaa… păi veneau toți să bea aici. Da’ ai văzut statuia lui Phil, de la intrare? Și el bea aici și dup-aia cânta la subsol”. Corect, subsolul acum e heavy metal până la tencuială. Și doar nu erau să țină premiile alea în vitrina de acasă.
Sigur o să aibă și Gary Moore statuie în Belfast. Și cum ar putea să nu-mi placă un popor care își onorează public muzicienii pe care îi iubește?!
Midnight Burst 