Beth Hart, un nou album

Numai septembrie nu e octombrie, când, pe 14, va apărea noul album Beth Hart, Fire On The Floor.

Doar în Europa, Australia și Canada, pentru că în Canada și Statele Unite lansarea a fost decalată până pe 3 februarie, pentru a coincide cu datele de turneu.

Deocamdată a început campania de pre-order și avem un prim lyric video, cu piesa titlu, un eșantion reprezentativ al acestui moment din cariera sa.


Beth Hart Bis!

A promis și a revenit. Chiar mai bine decât anul trecut, ceea ce îmi era greu să-mi imaginez.

Cum a fost? Fabulos a fost data trecută, acum a trecut la un cu totul alt nivel.

Beth Hart, by Anca Coleașă 2016

A reușit să transforme Sala Palatului într-un club intim, o cântare care a transformat masa de spectatori într-un organism unic, o sărbătoare cum foarte rar am văzut în deceniile care au trecut de când am început să merg în concerte.

Piese mai noi, mai vechi, originale, cover-uri, apărute pe albume sau cântate doar live, electric, acustic, setlistul a trecut ca o avalanșă, o nouă demonstrație a unei forțe a naturii în acțiune. O forță benefică, un diluviu fertil care ne-a lăsat pe toți cei prezenți ceva mai liniștiți și mai fericiți.

Tot concertul a fost excepțional, dar sunt sigur că finalul I’d Rather Go Blind a făcut-o pe Etta să zâmbească mândră de acolo de sus.

A mulțumit și a promis că va reveni la anul. N-am nici o îndoială că se va ține de cuvânt.

Beth Hart, by Anca Coleașă 2016

O mențiune pentru organizatorul VreauBilet, care a demonstrat că lipsa (sau invizibilitatea) unei firme de securitate (în plus față de personalul sălii) poate să fie chiar un avantaj.

O galerie foto este disponibilă aici.

Thanks and hello: Ben & Rikkert (Mascot Label Group), Bianca Poldermans.


Beth Hart, primul single de pe “Better Than Home”

Iată că a apărut “Mechanical Heart”, primul clip al unuia dintre single-urile viitorului album.

“Better Than Home” este programat să apară în aprilie, la Mascot Records.


Beth Hart, mai bine decât acasă

Beth Hart nu s-a simțit niciodată mai bine. Și-a depășit dependețele și pare să înflorească. Muzical și spiritual sună mai bine decât oricând pe noul album, Better Than Home.

Beth Hart - Better Than Home

Mascot Records, casa ei de discuri, îi descrie cel de-al optulea album de studio, ce va apărea pe 13 aprilie, ca pe cea mai introspectivă realizare a ei de până acum.

“Merge până în adâncul sufletului ei, arată dureri teribile din trecut, probleme de familie și demoni personali, lupta cu ei și modul în care i-a folosit ca să găsească frumusețe adevărată.”

Nu s-a temut vreodată să-și expună vocea interioară intimă, într-o expunere exhibiționistă de-a dreptul masochistă. Și așa a reușit să-și atingă publicul la un nivel extrem de personal.

Dincolo de colaborările celebre cu Bonamassa, Slash sau Jeff Beck, probabil că secretul succesului său stă tocmai în această dezgolire publică aproape indecentă, dacă n-ar fi înduioșătoare. Poate pentru că este autentică 100%.

Iar acastă voce interioară nu face decât să-i alimenteze deja legendara voce exterioară. Rafinată de experiență, este un instrument precis și extrem de puternic, pus în valoare mai bine cu fiecare material nou pe care îl scoate.


Hart & Bonamassa, tura a doua

Neobositul Bonamassa apare pentru a treia oară anul acesta. Albumul anterior cu Beth Hart, “Don’t Explain”, s-a bucurat de critici bune, a vândut rezonabil de bine, așa că de ce nu?

Părerea mea este că Bonamassa dă cel mai bine alături de altcineva, care să-i completeze carențele vocale și mai ales de carismă, fie că este vorba de Glenn Hughes sau de Beth Hart. În plus, genul muzical pare să-l avantajeze.

Pentru că din nou este un album de cover-uri soul și r’n’b, mai vechi sau mai noi. „Seesaw” este produs de același Kevin Shirley, deja nedezlipit de orice proiect Bonamassa. Și Hart. Și Black Country Communion.

Hart & Bonamassa Seesaw

Va apărea pe 21 mai și pare să sune încă și mai bine decât “Don’t Explain”. La vremea respectivă, mă așteptam să ducă acasă Grammy-urile și alte premii cu roaba. N-a fost să fie așa, criticii au avut alte păreri, piața a votat altfel cu portofelele, dar mie mi-a plăcut. Sunt convins că o să-mi placă și ăsta micu’ și nou’, indiferent ce zice lumea.