Beth Hart, un nou live, la Royal Albert Hall
Postat: 05/10/2018 Înscris în: Muzică | Tags: beth hart, blues, blues rock, Live At The Royal Albert Hall, soul Un comentariu13 ani au trecut de la Live At Paradiso, infamul live înregistrat în Amsterdam și iată că 2018 ne aduce nu unul, ci două albume Beth Hart înregistrate în concert, Live From New York – Front And Center (apărut deja pe 13 aprilie, anunțat aici) și acum Beth Hart – Live At The Royal Albert Hall, ce va apărea pe 30 noiembrie la aceiași Provogue/Mascot Label Group.

Royal Albert Hall este un loc special, o scenă pe care au apărut cei mai mari. Beth Hart o cucerește cu aplomb și interpretează piese din întreaga sa carieră de la Spiders In My Bed (de pe Immortal, debutul din 1996) până la Love Is A Lie, Baby Shot Me Down și Picture In A Frame (de pe Fire On The Floor, din 2016).
A parcurs un drum foarte lung, de la cântatul pe stradă din anii ‘90, până să fie descoperită de managerul David Wolf. Immortal (1996) și Screamin’ For My Supper (1999) sunt albume clasice, dar personalitatea sa zbuciumată și o tulburare bipolară netratată au împeidicat-o să ajungă pe înălțimile pe care le merita muzica sa.
Noul mileniu a dus noi speranțe și recunoșterea meritată. După Leave The Light On (2003), 37 Days (2007) și mai ales My California (2010) a urmat explozia cu Don’t Explain (2011) primul efort comun cu Joe Bonamassa, care a consacrat-o ca un partener pentru cei mai mari – Bonamassa (evident), Slash, Jeff Beck.
E un drum lung de la promenada de pe 3rd Street la Royal Albert Hall și Beth Hart își asumă parcursul cu naturalețe și candoare. Pentru două ore și 23 de cântece, marea sală istorică capătă dimensiunile unui club intim în care cântăreața își șoptește și își urlă speranțele, fricile și cele mai ascunse secrete direct în urechile spectatorilor. Nu rămâne nimic ascuns, totul e în cântece și Caught Out In The Rain termină setul cu Hart în genunchi, pierdută în moment, într-un apel ce crește până la urletul visceral de final, “God, don’t take my man”.
Trupa se înclină și Hart părăsește scena în brațele soțului său și ultimele sale cuvinte spun tot. “We had a ball, man…“.
Adrian Coleașă
Pre-order Beth Hart – Live At The Royal Albert Hall: http://smarturl.it/BethHartStore
Tracklist Live At The Royal Albert Hall:
1 As Long As I Have A Song
2 For My Friends
3 Lifts You Up
4 Close To My Fire
5 Bang Bang Boom Boom
6 Good As It Gets
7 Spirit Of God
8 Baddest Blues
9 Sister Heroine
10 Baby Shot Me Down
11 Waterfalls
12 Your Heart Is As Black As Night
13 Saved
14 The Ugliest House On The Block
15 Spiders In My Bed
16 Take It Easy On Me
17 Leave The Light On
18 Mama This One’s For You
19 My California
20 Trouble
21 Love Is A Lie
22 Picture In A Frame
23 Caught Out In The Rain
Joe Bonamassa, încă două piese de pe Redemption
Postat: 16/09/2018 Înscris în: Muzică | Tags: 2018, 21 septembrie, album nou, blues, blues rock, i've got some mind over matters, Joe Bonamassa, redemption, the ghost of macon jones, video, videoclip Scrie un comentariuA rămas mai puțin de o săptămână până la apariția oficială a Redemption, cel de al treisprezecelea album Joe Bonamassa.
Kevin Shirley a declarat deja că este cel mai bun album pe care l-au făcut vreodată iar Joe continuă să publice clipuri înregistrate live în studio, fanii aclamă fiecare piesă în parte iar Redemption se conturează ca un album extrem de solid, dar și surprinzător de divers.
Pe 7 septembrie a apărut The Ghost Of Macon Jones.
Iar vineri, 14 septembrie, a apărut și I’ve Got Some Mind Over Matters, compoziție Bonamassa – James House.
Adrian Coleașă
Joe Bonamassa, Just ‘Cos You Can Don’t Mean You Should
Postat: 02/09/2018 Înscris în: Muzică | Tags: album nou, blues, blues rock, Joe Bonamassa, Just 'Cos You Can Don't Mean You Should, redemption, video, videoclip Scrie un comentariuPe 29 august a apărut încă un extras din viitorul Redemption, programat să iasă în mai puțin de trei săptămâni.
Just ‘Cos You Can Don’t Mean You Should este a șasea piesă nouă prezentată, scrisă de Joe Bonamassa și Tom Hambridge.
Și iată că acum avem deja public jumătate din noul album, cu încă suficient timp la dispoziție ca la momentul lansării să nu mai avem prea multe surprize, dacă vom mai avea vreuna.
Adrian Coleașă
Joe Bonamassa, Self-Inflicted Wounds în așteptarea Redemption
Postat: 26/08/2018 Înscris în: Muzică | Tags: album nou, blues, blues rock, Joe Bonamassa, redemption, self-inflicted wounds, video, videoclip Scrie un comentariu21 septembrie se apropie rapid și tot rapid curg și extrasele din viitorul album Joe Bonamassa, Redemption.
Self-Inflicted Wounds este deja al cincilea single, apărut pe 24 august, o compoziție Bonamassa, James House și Kevin Shirley.
În ritmul ăsta vom fi ascultat deja cam tot albumul înainte de apariția oficială și nu văd de ce m-aș plânge, mai ales că se conturează deja ca unul dintre cele mai solide eforturi solo ale lui Joe.
Adrian Coleașă
What Happens Next, Joe Satriani la Arenele Romane
Postat: 21/08/2018 Înscris în: Live | Tags: 25 iulie, arenele romane, blues rock, concert, cronica, hard rock, instrumental rock, joe satriani, Live, review, what happens next Scrie un comentariuWhat Happens Next este cel de al 16-lea album al lui Joe Satriani, într-o carieră de mai bine de trei decenii și 15 nominalizări la Grammy.
Satriani a îmbrățișat viziuni fantastice și din domeniul science fiction încă de la debutul său din 1986, Not Of This Earth. De la Silver Surfer, personaj de benzi desenate, (Surfing With The Alien), la “Cat’s Cradle” a lui Kurt Vonnegut Jr (Ice 9) sau Star Trek (Borg Sex), referințele abundă, acestea au fost temele și universul în care s-a desfășurat. Până acum.

Photo by Anca Coleașă
What Happens Next marchează în premieră ruptura de imagistica spațială și ni-l arată pe Joe pur și simplu ca un chitarist de rock de cel mai înalt nivel la un nivel maxim de energie, pur și simplu un album de rock atât de energic încât subtilitățile sunt aproape înecate. Pentru a păstra și sublinia spiritul și energia albumului, Satriani a recurs la formula testată a power trio-ului, într-o companie de-a dreptul regală – cu Chad Smith la tobe și Glenn Hughes la bas.
Exact această energie debordantă a fost demonstrată din plin la a treia sa vizită în România, pe 25 iulie, la Arenele Romane.

Photo by Adrian Coleașă
Satriani poate să cânte cu oricine își dorește, de aceea membrii trupei sale de turneu cu siguranță merită atenție.
De fapt, ca să fiu cinstit, cei trei complici, Mike Keneally (chitară, clape), Bryan Beller (bas) și Joe Travers (tobe) chiar sunt o trupă, activând împreună sub titulaturi ca Mike Keneally Band sau Dethklok. Muzicieni de cel mai înalt nivel, respectați de întreaga industrie, și-au demonstrat din plin calitățile și înțelegerea profundă a muzicii pe care au interpretat-o cu virtuozitate și pasiune.
Exaltarea momentelor solistice ale lui Beller și Travers au fost depășite doar de dialogurile fabuloase ale chitarelor lui Satriani și Keneally. Mult mai mult decât un recital al unui Satriani într-o vervă nebună, seara mi-a lăsat pregnant senzația unui jam session de o complexitate și energie rare, dar totuși mereu accesibil.

Photo by Adrian Coleașă
Orice turneu de promovare a unui nou album cuprinde inevitabil câteva piese din acest material. De obicei nu prea multe, pentru că oamenii așteaptă hiturile. Faptul că am avut șapte piese noi-nouțe (dar care paradoxal au sunat extrem de familiar) cred că demonstrează amploarea schimbării de paradigmă.
Începutul, Energy, a setat tonul serii, mai mult decât o sărbătoare, o experiență participativă care a pus în mișcare toate șuruburile și mecanismele, a luat pe sus publicul la nivel hardware și software, l-a sucit, l-a învârtit și l-a lăsat cu o senzație de sațietate la toate nivelurile.

Photo by Anca Coleașă
Sigur, am avut toate hiturile obligatorii, de la Satch Boogie și Flying In A Blue Dream până la Always With Me și Surfing With The Alien. M-am bucurat să le aud, ca toată lumea, dar cumva mi-au părut depășite. Nu pentru că ar suferi din cauza vârstei, piesele sunt impecabile, dar ceea ce aduce acum este prea proaspăt și plin de promisiuni.
Extratereștrii surferi prin galaxie și călăreții deplasării spre roșu au făcut deja loc rockerilor cu picioarele înfipte solid în țărână, iar contemplația ideii dragostei din spațiu a fost înlocuită de zgomotul motorului de Harley spre asfințit.
What Happens Next? Vom vedea, dar mă îndoiesc să-mi displacă.
Adrian Coleașă
Concertul Joe Satriani din Bucureşti a fost prezentat de BestMusic Live Concerts și Metalhead.
Galeriile foto sunt disponibile aici și aici.
Setlist:
1. Energy (What Happens Next, 2018)
2. Catbot (What Happens Next, 2018)
3. Satch Boogie (Surfing with the Alien, 1987)
4. Cherry Blossoms (What Happens Next, 2018)
5. Flying in a Blue Dream (Flying in a Blue Dream, 1989)
6. Thunder High on the Mountain (What Happens Next, 2018)
7. Ceremony (Crystal Planet, 1998)
8. Cataclysmic (Shockwave Supernova, 2015)
9. Ice 9 (Surfing with the Alien, 1987)
10. Cool #9 (Joe Satriani, 1995)
11. Headrush (What Happens Next, 2018)
12. Drum Solo
13. What Happens Next (What Happens Next, 2018)
14. Super Funky Badass (What Happens Next, 2018)
15. Always with Me, Always with You (Surfing with the Alien, 1987)
16. Summer Song (The Extremist, 1992)
Bis:
1. Crowd Chant (Super Colossal, 2006)
2. Surfing with the Alien (Surfing with the Alien, 1987)
3. Blues Outro
