What Happens Next, Joe Satriani la Arenele Romane

What Happens Next este cel de al 16-lea album al lui Joe Satriani, într-o carieră de mai bine de trei decenii și 15 nominalizări la Grammy.

Satriani a îmbrățișat viziuni fantastice și din domeniul science fiction încă de la debutul său din 1986, Not Of This Earth. De la Silver Surfer, personaj de benzi desenate, (Surfing With The Alien), la “Cat’s Cradle” a lui Kurt Vonnegut Jr (Ice 9) sau Star Trek (Borg Sex), referințele abundă, acestea au fost temele și universul în care s-a desfășurat. Până acum.

Joe Satriani la Arenele Romane, by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

What Happens Next marchează în premieră ruptura de imagistica spațială și ni-l arată pe Joe pur și simplu ca un chitarist de rock de cel mai înalt nivel la un nivel maxim de energie, pur și simplu un album de rock atât de energic încât subtilitățile sunt aproape înecate. Pentru a păstra și sublinia spiritul și energia albumului, Satriani a recurs la formula testată a power trio-ului, într-o companie de-a dreptul regală – cu Chad Smith la tobe și Glenn Hughes la bas.

Exact această energie debordantă a fost demonstrată din plin la a treia sa vizită în România, pe 25 iulie, la Arenele Romane.

Joe Satriani & Mike Keneally la Arenele Romane, by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Satriani poate să cânte cu oricine își dorește, de aceea membrii trupei sale de turneu cu siguranță merită atenție.

De fapt, ca să fiu cinstit, cei trei complici, Mike Keneally (chitară, clape), Bryan Beller (bas) și Joe Travers (tobe) chiar sunt o trupă, activând împreună sub titulaturi ca Mike Keneally Band sau Dethklok. Muzicieni de cel mai înalt nivel, respectați de întreaga industrie, și-au demonstrat din plin calitățile și înțelegerea profundă a muzicii pe care au interpretat-o cu virtuozitate și pasiune.

Exaltarea momentelor solistice ale lui Beller și Travers au fost depășite doar de dialogurile fabuloase ale chitarelor lui Satriani și Keneally. Mult mai mult decât un recital al unui Satriani într-o vervă nebună, seara mi-a lăsat pregnant senzația unui jam session de o complexitate și energie rare, dar totuși mereu accesibil.

Mike Keneally la Arenele Romane, by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Orice turneu de promovare a unui nou album cuprinde inevitabil câteva piese din acest material. De obicei nu prea multe, pentru că oamenii așteaptă hiturile. Faptul că am avut șapte piese noi-nouțe (dar care paradoxal au sunat extrem de familiar) cred că demonstrează amploarea schimbării de paradigmă.

Începutul, Energy, a setat tonul serii, mai mult decât o sărbătoare, o experiență participativă care a pus în mișcare toate șuruburile și mecanismele, a luat pe sus publicul la nivel hardware și software, l-a sucit, l-a învârtit și l-a lăsat cu o senzație de sațietate la toate nivelurile.

Joe Satriani la Arenele Romane, by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Sigur, am avut toate hiturile obligatorii, de la Satch Boogie și Flying In A Blue Dream până la Always With Me și Surfing With The Alien. M-am bucurat să le aud, ca toată lumea, dar cumva mi-au părut depășite. Nu pentru că ar suferi din cauza vârstei, piesele sunt impecabile, dar ceea ce aduce acum este prea proaspăt și plin de promisiuni.

Extratereștrii surferi prin galaxie și călăreții deplasării spre roșu au făcut deja loc rockerilor cu picioarele înfipte solid în țărână, iar contemplația ideii dragostei din spațiu a fost înlocuită de zgomotul motorului de Harley spre asfințit.

What Happens Next? Vom vedea, dar mă îndoiesc să-mi displacă.

Adrian Coleașă

Concertul Joe Satriani din Bucureşti a fost prezentat de BestMusic Live Concerts și Metalhead.

Galeriile foto sunt disponibile aici și aici.

Setlist:

1. Energy (What Happens Next, 2018)
2. Catbot (What Happens Next, 2018)
3. Satch Boogie (Surfing with the Alien, 1987)
4. Cherry Blossoms (What Happens Next, 2018)
5. Flying in a Blue Dream (Flying in a Blue Dream, 1989)
6. Thunder High on the Mountain (What Happens Next, 2018)
7. Ceremony (Crystal Planet, 1998)
8. Cataclysmic (Shockwave Supernova, 2015)
9. Ice 9 (Surfing with the Alien, 1987)
10. Cool #9 (Joe Satriani, 1995)
11. Headrush (What Happens Next, 2018)
12. Drum Solo
13. What Happens Next (What Happens Next, 2018)
14. Super Funky Badass (What Happens Next, 2018)
15. Always with Me, Always with You (Surfing with the Alien, 1987)
16. Summer Song (The Extremist, 1992)

Bis:

1. Crowd Chant (Super Colossal, 2006)
2. Surfing with the Alien (Surfing with the Alien, 1987)
3. Blues Outro


Joe Satriani la București: Program și Reguli de Acces

Pe 25 iulie celebrul chitarist Joe Satriani revine la București la Arenele Romane în cadrul turneului „What Happens Next Tour”! Concertul va fi deschis de una dintre revelațiile industriei muzicale românești, ARTHUR.

PROGRAM

19:00  Acces
20:00  Arthur
21:00  Joe Satriani

Guest list-ul este valabil 90 de minute de la deschiderea porților.

REGULI DE ACCES

Accesul în incinta Arenelor Romane se face prin intrarea din parc (de jos) începând cu ora 19:00 iar concertele încep de la 20:00!  După deschiderea porților, puteți sosi la orice oră doriți pentru a vedea trupele favorite. Joe Satriani va urca pe scenă de la ora 21:00. Concertul are loc în aer liber.

1. Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;
– mâncare sau băuturi de orice fel;
– artificii, arme, obiecte periculoase;
– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
– laptop-uri, ipod-uri, ipad-uri (și orice alt tip de tabletă);
– umbrele (în caz că se anunță ploaie, vă rugăm să veniți cu pelerine);
– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
– aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

La intrare în locație toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

2. Jetoane

– În cadrul evenimentului se vor comercializa diverse sortimente de băuturi, vânzarea acestora făcându-se pe bază de jetoane care pot fi procurate de la casele special amenajate.

– Vânzarea produselor pe bază de jetoane facilitează o servire mai rapidă.

– Contravaloarea jetoanelor rămase se returnează până la ora 22:00 doar pe baza bonului fiscal!

3. Accesul copiilor

– Copiii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit și trebuie să fie însoțiți de un adult posesor de bilet valid.

– Accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe bază de bilet și doar dacă aceștia sunt însoțiți de către un adult posesor de bilet valid.

– Organizatorii nu recomandă prezența la concert a copiilor fără căști de protecție! Zgomotul foarte puternic poate dăuna auzului celor mici.

4. Categorii de bilete și brățări

– Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.

– Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.

– Posesorii de bilete la categoriile A și B vor primi la acces brățări speciale ce le permit accesul în zona în care au bilete. Brățările trebuie păstrate la mână, exact așa cum au fost puse, pe toată durata concertului. Brățările nu sunt transmisibile și nu trebuie deteriorate pe întreaga perioadă a evenimentului. Posesorii de bilete la categoria C nu vor primi brățară la acces.

– Categoria A – are locuri pe scaune, în tribună, în sectoarele K și E ; categoria este limitată la 700 de bilete (capacitatea totală este de 900 de bilete, însă limitarea este pentru confortul publicului); locurile la categoria A se ocupă în ordinea sosirii și nu sunt numerotate; posesorii de biletele la categoria A au acces și la categoriile B și C.

– Categoria B – în picioare, în fața scenei; categoria este limitată la 700 de bilete pentru confortul publicului; posesorii de biletele la categoria B au acces și la categoria C unde pot găsi și locuri pe scaune; locurile pe scaunele de la categoria C se ocupă în ordinea sosirii la locație, acestea neavând numere alocate.

– Categoria C – în picioare în spatele categoriei B sau cu locuri pe scaune în sectoarele F, G, I și J; locurile pe scaune se ocupă în ordinea sosirii la locație, acestea neavând numere alocate; posesorii de biletele la categoria C nu au voie să intre la categoriile A și B

BILETE:

Biletele se găsesc pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Expirat Halele Carol (18-22h), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, în Stațiile de Plată SelfPay și pe aplicațiile de IOS și Android iaBilet dar și în ziua concertului la intrare în limita locurilor disponibile, la următoarele prețuri:

– Presale 2: 249 Lei categoria A, 159 Lei categoria B, 89 Lei categoria C până pe 24 iulie

– La intrare: 260 Lei categoria A, 170 Lei categoria B, 100 Lei categoria C

Un eveniment BestMusic Live Concerts și METALHEAD recomandat de ROCK FM