The Original Blues Brothers Band live la Sala Palatului

Dacă Blues Brothers au început ca parte a unui sketch muzical la Saturday Night Live în 1976, au căpătat curând o viața proprie dincolo de ecranul televizorului. În 1978 scoteau primul album, Briefcase Full Of Blues, iar în 1980 filmul omonim i-a propulsat la statutul de fenomen al culturii pop americane.

După moartea lui John Belushi (Joliet Jake Blues) în 1982 trupa a continuat să cânte cu o componență în continuă schimbare devenind o prezență regulată la festivaluri muzicale din întreaga lume.

Au urmat alte albume, un al doilea film (Blues Brothers 2000, în 1998), iar într-o seară de marți, 11 octombrie, au poposit pe scena Sălii Palatului din București.

Photo by Anca Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Iulian Canaf, extrem de potrivit în atmosfera serii. Dacă pe Canaf mulți și-l amintesc de la Vocea României, trupa lui de acompaniament îmi era complet necunoscută (cu excepția invitatului Marcian Petrescu). Cu atât mai plăcută a fost surpriza de a descoperi un chitarist care mi-a atras atenția, Raul Plăcintă. De urmărit.

The Original Blues Brothers Band sunt o entitate colectivă. Deși din trupa inițială au rămas doar Steve “The Colonel” Cropper și “Blue” Lou Marini, CV-urile tuturor membrilor trupei se citesc ca o istorie a muzicii populare americane.

Conduși de Steve Cropper, el însuși un capitol întreg de istorie, concertul a început cu Green Onions și Peter Gunn Theme a lui Harry Mancini. O succesiune de hituri soul, blues și rhythm and blues (multe dintre ele scrise de Cropper) au ridicat până la urmă sala în picioare. S-a cântat, s-a dansat, oamenii au fost happy. Dar blues-ul și soul-ul sunt niște genuri care nu se ascultă în România, nu-i așa? Peste 2000 de oameni de toate vârstele, veniți la concert cu copii și nepoți au contrazis prin prezență și participare afirmațiile “profesioniștilor” industriei muzicale autohtone.

Photo by Adrian Coleașă

Bisul a început cu Lou Marini fâcând oficiile de prezentare ale colegilor săi de trupă și s-a încheiat apoteotic într-o frenezie totală pe Everybody Needs Somebody To Love, piesă deja asociată mai degrabă cu Blues Brothers decât cu originalul răposatului Solomon Burke.

O porție consistentă de istorie muzicală americană a fost prezentă marți seară pe scena Sălii Palatului. Nu pot decât să sper că episoade de genul acesta se vor repeta cât mai curând și mai des de acum încolo.

Iar cum s-a văzut concertul, aici.