CONCERTELE ANDRÉ RIEU, SOLD-OUT ÎN CÂTEVA ORE! ARTISTUL ANUNȚĂ NOI SHOW-URI PE 12 ȘI 15 NOIEMBRIE 2025, LA BTARENA DIN CLUJ-NAPOCA

Concertele mult așteptate ale celebrului artist André Rieu, programate pentru 13 și 14 noiembrie 2025, la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, s-au vândut cu o rapiditate uluitoare, fiind sold-out în 48 de ore de la lansare!

În primele ore de la punerea biletelor în vânzare, concertul din 14 noiembrie 2025 a atins un grad de ocupare de 99%, iar cel din 13 noiembrie 2025 a bifat 80% din totalul locurilor vândute. Până la finalul zilei următoare, biletele au fost vândute în totalitate, înregistrând un record de 15.600 de bilete vândute.

Având în vedere interesul masiv din partea publicului, organizatorul evenimentului împreună cu echipa artistului au decis organizarea altor două seri de concerte, ce vor fi susținute pe 12 și 15 noiembrie 2025, la BTarena Cluj-Napoca, începând cu ora 19:30.

Persoanele care nu doresc să piardă șansa reîntâlnirii cu maestrul André Rieu își pot procura biletele pentru cele două show-uri începând de astăzi, 25 noiembrie 2024, ora 12:00.

Biletele pot fi achiziționate atât online din rețeaua Eventim.ro, cât și în format fizic din outlet-urile partenere Eventim  – Cărturești, librăriile Humanitas, magazinele Good2Go și hipermarketurile Carrefour.

André Rieu promite publicului din România patru seri speciale, cu muzică live de neuitat într-un spectacol total. Muzica, dansul, emoția și veselia se vor reuni pe aceeași scenă într-o explozie a bucuriei. În show-urile artistului André Rieu din întreaga lume, spectatorii pot fi observați cu ușurință cum trec de la o stare la alta; cântă, dansează, râd, plâng, aplaudă și se îmbrățișează atunci când ascultă frumoasele valsuri sau coloane sonore ale unor filme celebre, melodii spirituale, cântece populare sau marșuri, completate prin suntele magice ale prețioasei sale viori Stradivarius ce datează din anul 1692.

România este un loc special pentru mine. Fiecare concert aici este un moment de bucurie și conexiune autentică. Am fost întotdeauna impresionat de căldura și entuziasmul publicului român, iar în 2025 promit să ofer un spectacol pe care nu-l veți uita niciodată.” a declarat André Rieu.

Cu peste 40 de milioane de albume vândute, mai mult de 500 de discuri de platină, aproape 10 milioane de urmăritori pe Facebook, miliarde de vizualizări pe YouTube și cu aproximativ jumătate de milion de spectatori anuali în întreaga lume, carismaticul violonist olandez este, fără îndoială, unul dintre cei mai de succes artiști din lume.

Nu ratați șansa de a fi parte din această celebrare muzicală în inima Clujului!


Bilete în vânzare pentru concertele André Rieu: trăiește magia muzicii live, în 2025, la BTarena, Cluj-Napoca!

Iubitorii de muzică clasică din România au motive de sărbătoare! Celebrul violonist și dirijor André Rieu revine în România pentru două spectacole de excepție, ce vor avea loc pe 13 și 14 noiembrie 2025, la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:30, iar biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online de pe Eventim.ro cât și în format fizic din outlet-urile partenere Eventim (Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Good2Go și hipermarketurile Carrefour).

Concertele programate pe 13 și 14 noiembrie 2025, la Sala Polivalentă BTarena promit să fie evenimentele anului 2025, în capitala Transilvaniei și vor fi o celebrare a artei și a bucuriei de a trăi, oferind publicului ocazia de a se delecta cu un repertoriu vast, de la valsuri nemuritoare la arii de operă și operetă, până la interpretări inedite ale unora dintre cele mai cunoscute piese internaționale.

André Rieu, împreună cu renumita sa orchestră Johann Strauss și numeroși invitați speciali, le va oferi spectatorilor o experiență muzicală de neuitat îmbinând eleganța muzicii clasice cu momente unice de virtuozitate, emoție pură și spectacol.

André Rieu este unul dintre cei mai apreciați muzicieni contemporani, cunoscut la nivel global pentru spectacolele sale pline de viață și pentru abilitatea sa de a face muzica clasică accesibilă tuturor generațiilor. Cu o carieră impresionantă marcată de peste 40 de milioane de albume vândute, sute de concerte sold-out și o audiență anuală care depășește 600.000 de spectatori, Rieu rămâne un adevărat simbol al eleganței muzicale.

Recorduri remarcabile pe scenele din România

La concertele susținute pe scenele din România, artistul a stabilit adevărate recorduri:

  • București, 2015: André Rieu a susținut șapte concerte consecutive sold-out în Piața Constituției, reunind peste 85.000 de spectatori– o performanță fără precedent pentru un artist de muzică clasică.

  • București, 2016: artistul a susținut două concerte sold-out, în Piața Constituției din Capitală, cu peste 25.000 de spectatori.

  • Cluj-Napoca, 2019: Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca a fost sold-out timp de 4 seri, concerte care au atras peste 35.000 de spectatori din toată țara;

  • Cluj-Napoca, 2023: Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca a fost sold-out alte 5 seri, cu peste 42.500 de spectatori.

Ca urmare a succesului răsunător înregistrat în rândul publicului din țara noastră, celebrul artist este convins că magia celui mai nou concert se va repeta și în noiembrie 2025.

  • PLAY mesaj video André Rieu pentru publicul din România:

România este un loc special pentru mine. Fiecare concert aici este un moment de bucurie și conexiune autentică. Am fost întotdeauna impresionat de căldura și entuziasmul publicului român, iar în 2025 promit să ofer un spectacol pe care nu-l veți uita niciodată.” a declarat André Rieu.

Prețurile variază în funcție de categoria de loc, iar cererea se anunță deja a fi una foarte mare.

  • VIP: 760 lei

  • Cat. 1: 560 lei

  • Cat. 2: 425 lei

  • Cat. 3: 360 lei

  • Cat. 4: 290 lei

Achiziționați biletele acum!

https://www.eventim.ro/ro/artist/andre-rieu 2844/profile.html

Vă așteptăm la Sala Polivalentă Btarena, în noiembrie 2025,

pentru o seară muzicală de excepție!

Evenimentul este organizat de Tazama Productions

Cu sprijinul: Primăria Cluj-Napoca

Recomandat de: Europa FM și Antena3 CNN


CONCERTUL ANULUI 2025 ÎN ROMÂNIA: ANDRÉ RIEU REVINE LA BTARENA DIN CLUJ-NAPOCA CU UN NOU SPECTACOL GRANDIOS!

Celebrul violonist și dirijor André Rieu, aduce în România noua sa producție concertistică grandioasă în cadrul turneului internațional al anului 2025! Artistul va concerta la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, pe 13 și 14 noiembrie 2025, promițându-le admiratorilor de toate vârstele o experiență muzicală memorabilă.

Biletele vor fi puse în vânzare începând de joi, 21 noiembrie 2024, ora 12:00 și vor putea fi achiziționate exclusiv din rețeaua Eventim.ro.

André Rieu și-a exprimat entuziasmul, spunând: „Sunt absolut încântat să mă întorc în România! Căldura și aprecierea publicului român nu încetează niciodată să mă uimească. Abia aștept să împărtășesc noul meu spectacol cu toți fanii mei. Vă aștept cu drag, la Cluj, să creem împreună cele mai frumoase amintiri!”

Cunoscut pentru abilitatea sa unică de a combina cele mai frumoase melodii ale tuturor timpurilor într-un program artistic complex menit să creeze atmosfera perfectă, André Rieu transformă fiecare spectacol într-o sărbătoare a muzicii și a vieții, generând o imensă explozie de emoții și bucurie ce cuceresc inimile publicului de pe întreg mapamondul. Supranumit „Regele Valsului”, André Rieu evoluează pe scenă alături de cei 60 de membri ai orchestrei sale, dar și de numeroși soliști internaționali cu voci inegalabile, interacționează și se distrează împreună cu publicul.

Spectatorii concertelor din Cluj vor beneficia de două seri încântătoare, cu un program muzical variat alcătuit din piese clasice atemporale, arii de operă și operetă, muzică de film, melodii pop și, desigur, nelipsitele valsuri romantice, interpretate în stilul unic al maestrului André Rieu alături de cea mai mare orchestră privată din lume, Johann Strauss Orchestra.

Fiecare spectacol al celebrului André Rieu promite să captiveze nu doar prin muzică, ci și printr-o experiență vizuală unică. De la intrarea spectaculoasă a artistului și a orchestrei sale prin mijlocul mulțimii, la costumele elegante ale muzicienilor până la scena impresionantă cu ecrane de mari dimensiuni care transformă fiecare moment al serii într-o adevărată feerie vizuală pentru întreaga familie, prin ilustrații grafice perfect adaptate fiecărei melodii; totul este gândit cu atenție până la cel mai mic detaliu.

Pe 13 și 14 noiembrie 2025, vă invităm să vă alăturați maestrului André Rieu pentru a vă bucura de seri magice de muzică live; două seri aflate sub semnul bucuriei de a sărbători viața prin puterea muzicii!

Concertele maestrului André Rieu din România au înregistrat recorduri de fiecare dată. În anii 2015 și 2016, artistul a susținut nouă concerte sold-out, în Piața Constituției din Capitală, cu peste 110.000 de spectatori, iar în 2019 și 2023, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca a fost sold-out de 9 ori, cu peste 72.000 de spectatori. Ca urmare a succesului răsunător înregistrat în rândul publicului din șara noastră, celebrul artist este convins că magia celui mai nou concert se va repeta și în noiembrie 2025.

Biletele pentru concertele programate pe 13 și 14 noiembrie 2025, vor fi disponibile exclusiv în rețeaua EVENTIM.RO, începând de joi, 21 noiembrie 2024, ora 12:00.

Prețurile acestora variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează:

  • VIP: 760 lei

  • Cat. 1: 560 lei

  • Cat. 2: 425 lei

  • Cat. 3: 360 lei

  • Cat. 4: 290 lei

Valsurile romantice ale lui André Rieu vor răsuna din nou la Cluj: Nu ratați concertul anului 2025!

Cu peste 40 de milioane de albume vândute, mai mult de 500 de discuri de platină, aproape 10 milioane de urmăritori pe Facebook, miliarde de vizualizări pe YouTube și cu aproximativ jumătate de milion de spectatori anuali în întreaga lume, carismaticul violonist olandez este, fără îndoială, unul dintre cei mai de succes artiști din lume.

Concertele de la Btarena, Cluj-Napoca fac parte din turneul anului 2025 ce cuprinde, de asemenea, o serie de reprezentații pe scenele din Europa, inclusiv în Germania, Marea Britanie/Irlanda, Republica Cehă, dar și în alte destinații, precum Bahrain sau Malta.

Evenimentul este organizat de Tazama Productions

Cu sprijinul: Primăria Cluj-Napoca

Recomandat de: Europa FM și Antena3 CNN


Monster Truck va cânta în deschiderea concertului Deep Purple de la Sala Polivalentă din Cluj

Trupa canadiană Monster Truck va deschide concertul Deep Purple anunțat la Cluj, pe 10 decembrie, la Sala Polivalentă, anunță organizatorii concertului, Events.

Inspirați de trupe ca Led Zeppelin și aducând la un loc hard-rock-ul cu influențe din anii ’70 și grunge-ul anilor ’90, Monster Truck a luat naștere acum 10 ani, în Hamilton, Ontario.

Proiectul a reunit componenții a două dintre cele mai populare trupe locale: Brandon Bliss (clape) de la Saint Alvia și bateristul Steve Kiely și chitaristul Jeremy Widerman de la Reason. În curând se alătură și basistul Jon Harvey iar la un an de la înființare Monster Truck lansează și un EP cu 4 piese.

După încă două EP-uri, “Brown EP” și ”The Don’t Fuck with the Truck Collection” și un turneu sold-out în întreaga țară, în 2013 trupa lansează primul album complet, „Furiosity”, ce va ajunge pe locul 13 în topurile canadiene. În același an, formația câștigă și prestigiosul premiu Juno, distincție acordată anual începând cu 1970 celor mai bune trupe și cântăreți din Canada, la categoria Breakthrough Group.

În 2015, încheind o serie de turnee atât în Canada, cât și în Statele Unite ale Americii și Europa, formația începe să lucreze la al doilea album, Sittin ‘Heavy”, primit cu entuziasm de fani la lansarea sa din 2016.

Monster Truck au cântat alături de nume grele ale rock-ului, cum ar fi: Alice in Chains, Slash, Nickelback, Rob Zombie și Volbeat și au fost pe scenele unor festivaluri mari din toată lumea: RockPalast (Germany), Ramblin’ ManFair(UK), Download(UK), Rock on the Range (US), Shiprocked (US) și Rock in Vienna (Austria).

Deep Purple este una dintre cele mai reprezentative trupe rock care, de-a lungul timpului, a explorat noi stiluri, stârnind interesul celor ce nu erau născuți pe vremea în care Deep Purple se afla în topurile industriei muzicale. Albume de succes precum ”In Rock”(1970),  „Machine Head” (1972), „Made In Japan” ( 1973) și melodiile “ Smoke On The Water”, “Child In Time” și “Soldier Of Fortune” au propulsat trupa în topul vânzărilor de bilete și albume.

Biletele sunt disponibile pentru următoarele categorii: în picioare, Acces General – 190 lei și Golden Circle – 250 lei și cu loc, la prețurile de130 lei, 190 lei, 210 lei, 260 lei și 400 lei (Loja VIP) și se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta).