Zdob şi Zdub lansează videoclipul piesei "Sânziene", alături de Irina Rimes

Formaţia Zdob și Zdub lansează încă un single de pe albumul proaspăt lansat – Bestiarium, al zecelea material discografic din carieră şi totodată o colecţie de 14 melodii. Zdob şi Zdub a prezentat publicul până acum 5 single-uri de pe album: „Ursul”, „Lupul Solidar”, „Omul Liliac”, „Colindul leului” şi „India mă cheamă”.

Piesa „Sânziene” este compusă de către Mihail Gîncu, cu un text de Roman Iagupov.

Roman Iagupov, Zdob și Zdub declară: ”Piesa “Sânziene” am compus-o în timpul concediului creativ din Munții Carpați. Hoinărind prin pădure, izolat de civilizație, cu telefonul deconectat, în imaginația mea au apărut imagini din basmele și traditiile populare. Natura însăși mi-a șoptit, mi-a amintit despre tradiția mistică și personajele feerice – Sânzienele. Aș zice, chiar le-am „zărit” în poieniță, în mijlocul Codrilor seculari.
Am coborât din munți la hanul din Oituz, unde ne-am cazat cu toată trupa, și i-am povestit lui Mihai (chitară bas, autorulul pieselor ZsZ) despre viziunea mea. Mihai a prins ideea și a fredonat câteva note – lietmotivul piesei. A fost acel moment magic, când minunea se întamplă parcă de la sine. Melodia a venit firesc și usor… Ca și toate minunile din lume, când puzzle-ul devine un întreg. Dar, am simțit că doar o voce feminină ar accentua atmosfera mirifică a melodiei și a textului. Peste câteva luni am fost invitați la concursul Vocea României. Acolo am întâlnit-o pe Irina Rimes. Din primele minute, comunicarea noastră a fost pe aceeasi undă. Am simțit că e o persoană sensibilă și sinceră. În acel moment am ințeles că Irina e „Sânziana” noastră. Prin febra turneului de lansare am reușit să croim o jumătate de zi pentru a filma videoclipul în imprejurimile Bucureștiului. Clipul a fost realizat de o echipă tânară din România, cu care am avut plăcerea nu doar sa filmăm, dar și să comunicăm despre cinematografie. Vă prezentăm acest clip văratic acum, în ajunul concertelor de lansare la București, Iași, Brașov și Chișinău, unde veți putea auzi piesa live
”.

Irina Rimes: „Am fost fană ZsZ de când mă stiu. Anul trecut am avut şansa să ne cunoaştem la Vocea României, unde i-am invitat să cânte împreună cu finalista mea, Dora Gaitanovici. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că am legat o prietenie frumoasă şi din această prietenie a ieşit piesa Sânziene. Este una dintre cele mai dorite colaborări din portofoliul meu”.

Concertul de lansare al noului album Bestiarium va avea loc la Bucuresti, la Sala Palatului, pe 28 noiembrie 2019, iar pe 8 noiembrie, Zdob şi Zdub a început turneul naţional cu acelaşi nume.

Concertul de lansare al noului album Bestirium va avea loc la:
București, Sala Palatului, 28 noiembrie 2019. Bilete: http://bit.ly/2QPuMxD
Brașov, Kruhnen Musik Halle,  29 noiembrie 2019. Bilete: http://bit.ly/35mrqGh
Iași, Casa de Cultură a Studenților, 30 noiembrie 2019. Bilete: http://bit.ly/2QPuMxD
Chișinău, Teatrul “E. Ionesco”, 11 decembrie 2019. Bilete: http://bit.ly/2OW6gIP

Ascultă – Descarcă albumul „Bestiarium”: https://ZdobSiZdub.lnk.to/Bestiarium

De peste 20 de ani, Zdob și Zdub a găsit cheia către inima iubitorilor de sonorităţi inovative, cu un un mix muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Piesele Zdob și Zdub combină elemente etno, folclorice, hip-hop, drum’n’bass, jungle şi punk, într-un mod unic și captivant.
Zdob și Zdub a susținut sute de concerte în peste 30 de țări, a participat la zeci de festivaluri de importanță internațională, cucerind publicul prin energia și autenticitatea lor. Formația a cântat pe aceeași scenă cu mari artiști și trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers sau Linkin Park.

   Asculta / Descarca albumul #Bestiarium  


Trupa STEMA a lansat clipul noului single, “Prizonier”

Trupa de indie-alternativ STEMA, cunoscută prin piese precum “Fiecare Om”, “Bestial” , “Outro” sau “Săgeata”, a lansat clipul noii piese – ”Prizonier”. Cu un puternic mesaj, “Prizonier” ne duce într-o stare pe care reușim să o înțelegem chiar dacă nu am trăit-o.

“Și cum ai să spui ce nu poți povesti
Ar fi fost o poveste dacă ar fi…
Și cum ai să mori când ai trăit
Ca un ostatec sub acest chip”

“Cântecul este ca o cugetare, la umbra unui copac. Are o atmosferă solară. Ea curge precum un izvor”, spune Silviu Sanda, solistul Stema.

Videoclipul piesei, realizat de TimFilm, surprinde viața în esența ei și într-o formă evocată prin trei tipuri de manifestare artistică: pictura, sculptura și tâmplăria. Arta este cea care transcede timpul, fiind moștenirea omului pentru generațiile viitoare. Fiecare dintre noi lăsăm în urmă ceva și avem influență prin fiecare zi trăită și prin fiecare clipă de interacțiune cu lumea. Dar, cum rămâne atunci când vorbim de neîmplinire și de nerealizare?

“În clip sunt filmați trei oameni: pictorul Vasile Mureșan Murivale, sculptorul Andrei Bălan și tâmplarul Ioan Neagoe. Ei, în plan principal, reprezintă opusul celor spuse în textul piesei. Ei reprezintă omul care și-a găsit destinul. Dar, videoclipul te duce cu gândul că și aceștia ar putea fi prizonierii propriilor frici. În clip sunt tot felul de corelări. Pictorul Vasile Mureșan Murivale în acțiunea facerii, apoi un tablou de-al acestuia cu chipul lui Isus, tâmplarul fiind în mediul său și sculptorul care, de asemenea e surprins în momentul creației, iar apoi cadre cu chipuri sculptate de oameni – lucrările lui Andrei Bălan. Se pot corela și trage multe concluzii iar la final imaginația receptorului public va definitiva povestea”, explică Silviu Sanda.

Muzica si text – Silviu Sanda
Video – TimFilm

Trupa:
Silviu Sanda – Voce, chitară
Robert Voicu – bass
Bogdan Valentin Bereuca – drums

Voci feminine: Alexia Dobrică

Înregistrările au fost facute la SAE România sub atenția lui Cristi Dobrică.

Mix – Silviu Sanda
Master – Herman Van der Veen

Artiștii

Vasile Mureșan (pseudonim: Murivale) este un pictor român contemporan. Semnează cu pseudonimul Murivale. TVR a realizat de-a lungul anilor 7 filme documentare despre creația sa. Din multiplele sale realizări amintim: Expoziție internațională la Paris (1997-2000), Expune la Monaco (2010), Expune la Cite International des Arts din Paris (2012), Apariții în mass-media din Statele Unite (Euronews, CNN, etc.) (2013). Joacă în filmul „Voyage au coeur de l’Europe socialique“ de Pierre Merejkowschy. Deține un canal public pe YouTube unde a realizat și a postat peste 1 000 de filme documentare despre artiștii români contemporani. Expoziții representative: „Câți artiști sunt în România – Sixtina lui Murivale” din 2005 pentru care a luat premiul Uniunii Artiștilor Plastici; „Sixtine Zero 4” de la Căminul Artei din București din 2005; „Sixtine Zero 9” de la Monaco în cadrul Galeriei L’Entrepot și la Cărturești în 2010.

Sculptorul Andrei Bălan, deși tânăr, are o carieră în plină ascensiune. A semnat 2 cunoscute lucrări în spațiul public: ”Monumentul eroilor cazuţi în Primul şi Al Doilea Război Mondial” din Comuna Prigoria, Judeţul Gorj, instalat în 2011 și “Monumentul Eroilor Pompieri”, Bucureşti, Sector 1, Cartier Dămăroaia, instalat în 2011.

Tâmplarul Ioan Neagoe este, așa cum îl definește solistul STEMA, “omul simplu de la sat, cel care duce mai departe meseria lui Isus. Blândețea sa, talentul și dedicarea față de această meserie atât de frumoasă fac din fiecare creație ce îi iese din mâini o capodoperă.”

STEMA

Trupa de indie-alternative STEMA este cunoscută prin piese precum “Fiecare Om”, “Bestial”, “Outro” sau “Săgeata”. Este formată din Silviu Sanda – Voce, chitara, Robert Voicu – bass și Bogdan Valentin Bereuca – drums. Solistul trupei, Silviu Sanda, spune că numele trupei l-a găsit foarte simplu. “Nu m-am gândit la nicio stemă, ci că muzica e stema noastră. Ne-o punem în frunte și defilăm cu ea.” Stema este pe piața muzicală de 8 ani, fără vreun moment de pauză. ”Prima piesă a fost în 2011 iar în noiembrie 2012 am făcut primul concert.”

STEMA are lansat un album, al doilea urmând a fi gata în 2020. La lansarea primului album, trupa a cântat pe scenă alături de Byron, Artan, Narcis Axinte, Harlequin Jack și are un featuring cu SuperEd de la Șatra BENZ la piesa ”Fiecare Om”.


RoadKillsoda lansează clipul pentru „Satan”, noul lor single, pe 28 noiembrie @ Control

Pe 28 noiembrie, RoadkillSoda revin în Control, odată cu lansarea clipului „Satan”. Melodia este al doilea single extras de pe următorul album al trupei, care va fi lansat la începutul anului viitor.

Piesa „Satan” a fost înregistrată în studioul formației Vița de Vie, fiind produsă și mixată împreună cu Adrian Despot și Sorin Pupe Tănase, iar de master s-a ocupat Cristian Varga – Master Vargas NYC.

Clipul a fost produs în întregime de formație, iar de partea de montaj și edit s-au ocupat Patricia Bîea / Psychedelicious și Andrei Ionuț Dhope / DHOPEdesign.

„Suntem toți datori nașterii cu o moarte. Atunci, măcar acest lucru ar trebui să depindă exclusiv de noi și de nimeni altcineva. Totuși, în zilele noastre, oamenii s-au schimbat, deși lumea a rămas la fel. Agonizând asupra acestei idei nu ne rămâne decât să regurgităm ideile și convingerile contemporane. Nimeni nu este mai presus de noi înșine.” – Byst, RoadkillSoda

Teaserul clipului poate fi urmărit aici:
https://www.facebook.com/RoadKillSoda/videos/750391242126187/

„Satan” va putea fi urmărită în premieră pe 28 noiembrie, începând cu ora 20:00 în Control Club, la concertul de lansare: https://www.facebook.com/events/454318635202763/

Biletele pentru eveniment sunt disponibile în pre-sale aici: https://bit.ly/36CWD9C

Mai multe detalii pe:

Facebook: https://www.facebook.com/RoadkillSoda/
Bandcamp: https://roadkillsoda.bandcamp.com/
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCcrLI87pYcWAH2kTfrGQ0sg
Instagram: https://www.instagram.com/roadkillsoda/


FiRMA a lansat un nou single & videoclip – „Pe Locuri, Fiți Gata!”

Într-un moment de răscruce al poporului român, FiRMA revine cu un manifest artistic – piesa „Pe Locuri, Fiți Gata!”, un strigat de revoltă menit să alunge deznădejdea care pare să îi pândească din umbră pe toti cei care crează și susțin valorile autohtone.

Lansată pe 8 noiembrie 2019, piesa „Pe Locuri, Fiți Gata!”,  ne duce cu gândul la energía de început amprentată pe albumul „La Orbire”, dar descrie liric actualul context național și schițeaza un viitor karmic născut din puterea iubirii și a dorinței de dreptate a românilor din toate colțurile lumii.

Cadența punk-rock menține vibrația pozitivă, versurile întrețin focul din suflet, iar inserția temelor folclorice împletite armonios cu stilul rock`n`roll, fixează single-ul în teritoriul balcanic din care națiunea română își hrănește rădăcinile.

Într-o notă deja devenită trademark, FiRMA invită publicul la un nou experiment vizual prin clipul piesei „Pe Locuri, Fiti Gata!”, o producție video care are la bază imagini surprinse prin obiectivele artiștilor fotografi din toată țara, care au surprins dinámica trupei în aparițiile sale live. Pe lângă faptul ca videoclipul rămâne o mărturie a aprecierii față de munca și dedicarea lor față de arta fotografică, FiRMA le mulțumește și mărturisește, pe contul său de youtube, însemnătatea susținerii pe care o simte din partea acestora:  ”Arta lor ne inspiră și ne motivează să ne continuăm călătoria”

Single-ul „Pe Locuri, Fiți Gata!” reconfirmă prețuirea trupei FiRMA pentru cultura autohtonă și meleagurile natale, care a fost în primul rând manifestată prin decizia de a compune și a cânta în limba română. În aproape două decenii de la apariția sa pe scena rock-ului alternativ românesc, FiRMA își exprimă, mai înflăcărat ca oricând, dragostea pentru compatrioți, dar și aprecierea pentru poeții naționali. Dintr-o idee stârnită de piesa creată pentru a îmbrățișa și a pune în valoare versurile poetului Mihai Eminescu „Dulce Românie”, s-a născut un întreg album intitulat „Poezii Alese, Vol. I”.  Primul volum de „Poezii Alese” este un material discografic ce reunește un set de nouă piese compuse de Daniel Rocca. o coproducție FiRMA – Radio România care a apărut, la finalul anului 2018, la Editura Casa Radio. Versurile a 9 poeți clasici și contemporani – George Bacovia, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Leonid Dimov, Nina Cassian, Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu și Elena Vlădăreanu – , o parte dintre ele recitate chiar de autori în studiourile Radio România, au fost îmbrăcate organic de compoziții muzicale create special pentru acest proiect de către Daniel „Rocca” Stoicea și interpretate de trupa FiRMA.

”Pe locuri, Fiți gata
Noi suntem Karma!”

facebook.com/TrupaFirma
soundcloud.com/TrupaFirma
youtube.com/c/TrupaFirma
instagram.com/TrupaFirma


Breathelast a lansat un nou single, „Fuga”

Fuga” este primul release din prima triada de piese înregistrate de către Adrian Urițescu la LowBassStudio5 (Deva), unde trupa va continua să lucreze în continuare pentru definitivarea unui nou album în limba română. „Fuga”, „Furtuna” și „Revolta” sunt primele titluri ce vor vedea lumina undelor de pe viitorul material al formației intitulat „Marea Ascunsă”.

Piesa poate fi ascultată sau descărcată aici: https://Breathelast.lnk.to/FugaNE

Fuga” este efortul continuu de a găsi o menire în goana care ne caracterizează viețile. Trezirea din ciclul repetitiv al acesui proces de rătăcire voită aduce frica și destabilizarea de la normele impuse și așteptările sociale, determinând un drum solitar și plin de imaginea adevărată a lumii în care trăim. Fuga este salvatorul nostru aparent, graba cu care mestecăm viața și semenii din jur, fără să mai simțim gust, doar foame continuă. Ciclul este îndatorat psihicului să îl țină viu prin iluzia deșartă a speranței și posibilitatea de a lua-o mereu de la capăt, doar ca să ajungi inevitabil la deznădejde. Fuga ne omoară.

Daca „Fuga” se va lansa doar în mediul online, următorul release, „Furtuna”, va avea parte de concerte la care va fi invitată trupa Unflicted:

Videoclipul pentru „Fuga” a fost realizat de către Mihai Marin (Tourette Roulette):

Mastering-ul a fost asigurat de către Rogue Planet Mastering.

Album streaming/download link:
https://umr.lnk.to/AllOfThisAmountsNE

Link-uri oficiale Breathelast:
https://www.facebook.com/Breathelast
https://www.youtube.com/user/Breathelast
Spotify: http://smarturl.it/breathelastspotify
https://www.instagram.com/breathelast/

Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro