ANDRÉ RIEU în concert LIVE pentru prima dată la Cluj-Napoca 5 aprilie 2019, la BT ARENA
Postat: 28/11/2018 Înscris în: Știri | Tags: 2019, 5 aprilie, andre rieu, bt arena, cluj, cluj-napoca, concert, Live Scrie un comentariu
Biletele vor fi puse în vânzare începând de joi, 29 noiembrie 2018, la ora 10:00, în rețeaua Eventim.ro și pe http://www.andrerieu.com
Starul mondial André Rieu este fără îndoială unul dintre cei mai populari muzicieni internaționali ai momentului. Cunoscut ca fiind „Regele Valsului” din Mexic până în Australia, André Rieu susține concerte în prezența a peste 600.000 de spectatori pe an, depășind numărul spectatorilor care asistă la concertele superstarurilor internaționale ca Bruno Mars, AC/DC sau Rihanna.
André Rieu vine pentru prima dată, la BT Arena din Cluj-Napoca, pe 5 aprilie 2019, de la ora 20:00, într-un nou concert memorabil ce face parte din turneul mondial 2019.
Biletele vor fi disponibile începând de joi, 29 noiembrie, la ora 10:00 și vor putea fi achiziționate atât online de pe www.eventim.ro sau www.andrerieu.com, precum și din magazinele partenere EVENTIM din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV, la casa de bilete din Iulius Mall și la prețuri ce pornesc de la 200 lei, în funcție de categoria de loc.
”Muzica și valsul reprezintă o parte foarte importantă în viața mea,” spune André Rieu. ”Dacă o melodie îmi atinge sufletul, cu siguranță îl va atinge și pe al dumneavoastră. Această muzică îmi permite să aduc emoție și bucurie în sufletele oamenilor, peste tot în lume. În concertele mele totul este permis: râsul, plânsul, dansul, cântatul. Emoțiile reprezintă secretul succesului meu.”
Concertele lui André Rieu sunt ca un foc de artificii al emoțiilor. Cu peste 100 de concerte pe an, André Rieu livrează publicului divertisment total cu melodii celebre, romantice, înțesate cu numeroase surprize, umor și soliști internaționali de primă clasă. Împreună cu cei 60 de muzicieni, membrii orchestrei sale Johann Strauss, cea mai mare orchestră privată din lume, carismaticul artist de origine olandeză susține turnee în întreaga lume de peste 30 de ani.
În septembrie, turneul mondial l-a purtat pe marele artist pe marile scene din Statele Unite și Canada, în luna octombrie în Argentina, în noiembrie în Australia, iar în luna decembrie va cuceri publicul din Marea Britanie.
Pentru a gestiona rutele de transport ale producției enorme între continente, au fost create 4 structuri fabuloase identice, care conțin 4 seturi de costume, de instrumente și echipamente tehnice.
Peste 40 de milioane de CD-uri și DVD-uri vândute, de 30 de ori numărul 1 în topurile internaționale și 500 de discuri de platină îl fac pe André Rieu un adevărat „maestru al mulțimii”, titrează cu extaz New York Times.
Videoclipurile publicate pe contul său de YouTube au atins până acum peste un miliard de vizionări și peste 3.7 milioane de fani îl urmăresc pe Regele Valsului pe Facebook.
În luna iulie a acestui an, André Rieu și-a susținut concertele fantastice anuale, în aer liber, în orașul său natal din Olanda, Maastricht. Pentru prima dată, timp de 13 seri, mai mult de 15.000 de fani din peste 80 de țări au luat parte la concertele sale extraordinare de la Vrijthof.
André Rieu este căsătorit de peste 40 de ani și locuiește, alături de soția sa Marjorie, într-un castel romantic construit în anul 1452 în orașul său natal Maastricht din Olanda. Cei doi au împreună doi fii și cinci nepoți.
André Rieu și a sa orchestră Johann Strauss concertează pentru prima dată la Cluj, în aprilie 2019.
Vă veți putea bucura de un mix fantastic de vals, muzică de film, musical, operă precum și de cele mai cunoscute hituri. Pentru o experiență de neuitat și o seară magică LIVE în compania maestrului ANDRÉ RIEU, vă invităm să vă achiziționați cele mai bune bilete începând de joi, 29 noiembrie 2018, ora 10:00!
Lenny Kravitz la Cluj-Napoca: biletele s-au pus în vânzare
Postat: 20/09/2018 Înscris în: Știri | Tags: 2019, 6 mai, bilete, cluj, cluj-napoca, concert, lenny kravitz, Live, raise vibration, sala polivalenta Scrie un comentariu
Lenny Kravitz revine în România, pentru un concert în premieră în Cluj-Napoca. Artistul a decis ca după întâlnirea din 2008 din București, să ofere românilor o nouă seară de neuitat. Pentru prima oară pe o scenă din Transilvania, artistul vine la Cluj-Napoca pentru a promova noul său album, „Raise Vibration”. Pe data de 6 mai 2019, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Fanii vor asculta atât piesele noi ale artistului, dar și hituri precum: „Are You Gonna Go My Way”, „If You Can’t Say No”, „I Belong To You”, „Fly Away” și „American Woman”.
Biletele sunt deja în vanzare pe iabilet.ro, lennykravitz.emagic.ro, în magazinele Flanco și în rețeaua iabilet.ro/retea din toată țara.
Concertul din Cluj-Napoca face parte din segmentul european al turneului mondial Raise Vibration ce va începe pe 26 aprilie 2019. Turneul cuprinde reprezentații în 16 țări de pe continent, printre care Franța, Germania, Belgia, Italia, Finlanda, Danemarca, Polonia, Slovenia, Bulgaria și, bineînțeles, România.
Turneul promovează noul album Lenny Kravitz, lansat chiar pe 7 septembrie, Raise Vibration. Cel de-al 11-lea album al artistului subliniază sinergia mai multor genuri muzicale precum rock ‘n’ roll, funk, blues și soul. Cu un sunet proaspăt, actual, tineresc și îmbogățit de cele trei decenii de muzică, Raise Vibration devine un moment de renaștere creativă și reprezintă o realizare curajoasă, vie și ingenioasă demnă de măiestria și spiritul rebel ale lui Lenny Kravitz.
Una din piesele deja lansate de pe noul album, „It’s Enough”, s-a remarcat ca una din cele mai puternice compoziții ale artistului, aceasta fiind o reflectare critică asupra problemelor cu care se confruntă omenirea la nivel global. Cel de-al doilea single, „Low”, pornește cu un sunet funky peste care se adaugă trompete, corzi și numeroase voci, unele inspirate de Michael Jackson.
Considerat unul dintre cei mai proeminenți muzicieni ai timpurilor noastre, Lenny Kravitz a depășit barierele impuse de gen muzical, stil, rasă și statut social pe parcursul celor 20 de ani de carieră muzicală. Scriitor, producător, vocalist și virtuoz al numeroase instrumente muzicale, Lenny Kravitz a fost desemnat câștigător al Premiului Grammy pentru categoria „Best Male Rock Vocal Performance” 4 ani consecutiv, deținând chiar recordul pentru categorie. Pe lângă cele 10 albume ale sale care s-au vândut în mai mult de 38 de milioane de exemplare, artistul multitalentat a făcut trecerea și către industria cinematografică, cu roluri în filme precum „The Hunger Games: Catching Fire”, „Precious” și „The Butler”.
Biletele se găsesc in format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Magazinele Uman și în Stațiile de Plată SelfPay din toată țara și au următoarele prețuri:
Teren / Standing – 315 lei + taxe – preț final 350 lei
Categoria 1 – 490,5 lei + taxe – preț final 545 lei
Categoria 2 – 346,5 lei + taxe – preț final 385 lei
Categoria 3 – 283,5 lei + taxe – preț final 315 lei
Categoria 4 – 247,5 lei + taxe – preț final 275 lei
Pentru detalii suplimentare despre turneu și bilete, puteți vizita site-ul oficial al artistului: www.lennykravitz.com
Un eveniment Emagic!
Bucovina lansează o piesă nouă în pregătirea DET Open Air
Postat: 28/03/2018 Înscris în: Știri | Tags: 11 mai, 30 martie, 31 martie, bucovina, cluj, det open air, doa2018, noaptea nimanui, sibiu Scrie un comentariuBucovina va cânta în premieră o piesă nouă în această săptămână. Trupa își pregătește fanii pentru concertul de la Arenele Romane de pe 11 Mai, DET Open Air. Nu uitați că până pe 20 aprilie biletele costă doar 45 de lei și se găsesc pe www.iabilet.ro. Multe alte trupe vor fi anunțate în curând!
Astfel, pentru show-urile pe care le vor susține în acest weekend la Sibiu și la Cluj Napoca, Bucovina va cânta în premieră piesa ‘Noaptea Nimanui’, o nouă compoziție care va fi inclusă pe viitorul album ce va fi lansat în Decembrie.
Daca ar fi să sintetizăm la modul amuzant esența piesei, ea vorbește despre „avantajele pe care consumul exagerat de etanol le poate conferi câteodată individului, în lupta cu forțele întunecate care sălășluiesc în negura codrului”. Vă așteptăm în Sibiu și Cluj weekendul acesta pentru a testa teoriile noastre legate de efectul alcoolului asupra moroilor, știmelor, piezelor rele și celorlalte creaturi mitice.

Cu Bucovina și cu invitații lor ne vom întâlni așadar pe 11 Mai la Arenele Romane în cadrul DET Open Air. Pe scenă vor mai urca Cenușa Soarelui, Damage Case, Linear Disorder și Machiavellian God urmând să mai anunțăm cel puțin încă doua nume.
DET Open Air 2018 este un festival inițiat de către Bucovina și METALHEAD, gândit ca un festival în aer liber axat pe promovarea numelor noi din scena de metal românească. DOA2018 își propune să invite publicul care își dorește un show Bucovina să descopere trupe noi selectate de către membri și pe care aceștia consideră că merită să le promoveze, oferindu-le ocazia de a cânta într-un eveniment de anvergură.
Biletele se găsesc pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Expirat Halele Carol (18-22h), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, pe terminalele ZebraPay și pe aplicatiile de IOS și Android iaBilet dar și în ziua concertului la intrare în limita locurilor disponibile, la următoarele prețuri:
– Earlybird – 45 lei până pe 20 aprilie
– Presale – 50 lei până pe 11 mai
– La intrare – 60 lei
Online pe www.iabilet.ro, poți plăti cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.
Un eveniment METALHEAD și Țara de Sus recomandat de ROCK FM

Veteranii gothic metal germani de la Pyogenesis vor reveni în România în acest weekend, în cadrul turneului Romanian Soil ce include trei concerte, la Cluj-Napoca, Timișoara și București în perioada 20-21-22 aprilie 2018. 
