Dansatorii Lord Of The Dance sărbătoresc 10 ani de spectacole în România printr-o reprezentație specială, pe 22 iunie, la Arenele Romane

Primul spectacol al trupei LORD OF THE DANCE susținut în țara noastră a avut loc în anul 2008, în timpul căruia celebrul dansator Michael Flatley impresiona audiența prin momente de dans greu de reprodus. Din 2010 și până în prezent, dansatorii irlandezi au reușit să își câștige acel loc special în inimile admiratorilor din București și din marile orașe ale României, fiind așteptați cu entuziasm de fiecare dată.

Anul acesta, lorzii dansului irlandez conduși de faimosul coregraf și dansator Michael Flatley, vor celebra împlinirea a 10 ani de spectacole pe scenele din țara noastră printr-o nouă serie de spectacole programate la finalul lunii iunie, la București, Craiova și Oradea.

Cu o coregrafie complexă inovatoare, completată cu noi elemente de dans, cei 40 de dansatori energici ai trupei LORD OF THE DANCE vor urca pentru prima dată pe scena din aer liber a Arenelor Romane din capitală, sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 20:30.

Timp de două ore, toți cei prezenți se vor putea bucura de o nouă demonstrație de profesionalism și talent în cadrul celui mai aplaudat spectacol de dans irlandez al tuturor timpurilor – „LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES”. Povestea spectacolului aduce în prim plan lupta dintre forțele Binelui și Răului prin intermediul dansului și al tehnologiei de ultimă generație.

LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES” este un spectacol eclectic, cu muzică live interpretată de orchestra companiei, compusă de Gerard Fahy, ce cuprinde noi elemente de coregrafie cu grad ridicat de dificultate, un ecran gigantic care va acoperi integral lățimea scenei, proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere, roboți dansatori și acrobați premiați la competițiile mondiale.

Sincronizarea trupei LORD OF THE DANCE este perfectă; prezența și mişcarea scenică, sunetele sacadate produse de pantofii de dans asemeni celor de step, costumele numeroase în culori vii, transmit, dincolo de scenă, o energie pozitivă vibrantă, o stare de exaltare unică pe care spectactorii de toate vârstele din România vor avea prilejul să o experimenteze pe 22 iunie, la Arenele Romane di București.

Același spectacol impresionant va ajunge dumincă, 23 iunie, la Craiova, iar marți, 25 iunie, la Oradea.

Producția a fost realizată de coregraful și dansatorul Michael Flatley în urmă cu mai bine de 20 de ani. În anul 2014, acesta a revenit asupra conținutului, fiind transformat într-un show mult mai atractiv pentru public, față de varianta originală. În septembrie 2014, noua versiune a show-ului „Lord of the Dance – Dangerous Games”, s-a jucat cu succes pe scena sălii Palladium din Londra, continuând cu reprezentații sold-out pe toate marile scene ale lumii din SUA, Canada, Irlanda, Germania, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Mexic și, bineînțeles, România.

Biletele rămase disponibile pentru spectacolul programat pe 22 iunie, la București mai pot fi achiziționate la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, atât în format electronic pe Iabilet.ro cât și în formă fizică de la: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00 – 22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și terminalele self-service SelfPay din toată țara.


Două categorii de bilete la show-ul lui Michael Flatley ”LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES” sunt aproape epuizate

Peste 4.000 de persoane sunt așteptate pe 22 iunie, la Arenele Romane din Capitală să ia parte la unul dintre cele mai aplaudate spectacole din lume, pus în scenă de Michael Flatley și de maeștrii dansului irlandez – LORD OF THE DANCE. Revenirea dansatorilor irlandezi în țara noastră a fost bine primită de iubitorii genului, astfel că, două dintre categoriile de bilete au fost vândute in proporție de 90%.

Spectacolul LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES de la București face parte din turneul mondial 2019, care cuprinde peste 40 de reprezentații în Slovacia, Cehia, Brazilia, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Belarus sau Rusia. Vizita artiștilor la București,a fost prelungită pentru alte două reprezentații la Craiova (23 iunie, Sala Polivalentă) și Oradea (25 iunie, Sala Spoturilor).

Noul show ”DANGEROUS GAMES” creat de Michael Flatley vine cu o nouă abordare din toate punctele de vedere. Acest ”show time extravaganza”, cum a mai fost numit de jurnaliștii Los Angeles Time, va captiva audiența cu o nouă coregrafie complexă dar și prin intermediul unui set vizual adaptat noilor tehnologii: proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere, roboți dansatori, acrobații de talie mondială și muzica live. Timp de două ore spectatorii vor lua parte la o incursiune în folclorul irlandez bazat pe lupta dintre bine și rău, o poveste de iubire în care supremația va fi câștigată în pași de dans.

Show-ul încununează cu succes munca de peste 20 de ani a celebrului dansator. De această dată, Michael Flatley, creatorul Lord of The Dance și dansatorul care a stabilit recordul mondial la step în 1998 cu 35 de pași pe secundă, va fi prezent pe scena Arenelor Romane prin intermediul unei proiecții video remarcabile.

Pentru spectacolul susținut pentru prima dată pe scena din aer liber a Arenelor Romane, echipa Lord of the Dance alcătuită din 63 de persoane, incluzând dansatorii și personalul tehnic, a solicitat să fie cazată la hotel de 4 stele și să beneficieze de servicii complete. O altă cerință esențială a dansatorilor irlandezi a fost aceea ca organizatorii să asigure în backstage, 40 kg de gheață și amenajarea unei cabine spațioase cu un pat pentru masaj.

Până pe 22 iunie, când vom putea viziona noua abordare a producției artistice marca LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES, organizatorii încurajează persoanele interesate să își rezerve locurile în timp util.

Biletele pot fi achiziționate în format electronic de pe https://www.iabilet.ro/bilete-bucuresti-lord-of-the-dance-dangerous-games-37311/ și în rețeaua fizică Iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar:18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service SelfPay din toată țara.


A început turneul punkerilor de la Scandal

Scandal au revenit pe plaiurile natale, așa cum anunțau încă din iulie. Payback Days Tour a început astăzi, joi 29 noiembrie, în Cluj-Napoca la Flying Circus, ajunge în patria punkiștilor la Craiova, vineri 30 noiembrie, în Wave 84, sâmbătă, de ziua națională 1 decembrie, se va cânta la Timișoara în Manufactura, urmând ca turneul să se încheie cu doua concerte la Brașov, duminică 2 decembrie în clubul Rockstadt, și București în club Fabrica, luni 3 decembrie.

Pe tot parcursul turneului punkiștii români vor fi însoțiți de gașca thrash metal Heresy din Costa Rica, care tocmai a lansat noul album Blasphemia, atât în format fizic jewel case CD cu ajutorul labelurilor românești Pest Records / Loud Rage Music și Axa Valaha Productions, cât și digital prin principalele platforme Deezer și Spotify.

Revenind la turneu, trupa hardcore punk britanică BKS (Baptist Killing Spree) în care evoluează și chitaristul basarabean Radu Ghidirim, cunoscut publicului român din cea mai faimoasă trupă grind pe care a oferit-o vreodată Republica Moldova, Abnormyndeffect, va concerta alături de Scandal și Heresy atât la Brașov, cât și la București, urmând ca vineri, 30 noiembrie, în Banie, bucureștenii de la Visions of Madness să deschidă petrecerea.

scandal_oef

Trupa Scandal a fost deja confirmată în line-upul festivalului punk londonez Undercover Festival în aprilie 2019, urmând ca la început de iulie, trupa să urce pe scena celui mai faimos festival din Cehia, dedicat în exclusivitate stilurilor extreme, Obscene Extreme Festival, în cadrul “galei 100% punk” sub titulatura “Punk as Fuck” de pe 3 iulie.

brick-red-fruit-of-the-loom-mens-valueweight-tshirt-w1280h1024q90i17457 Scandal TS tour

La cererea publicului, modelul cu “Patrula” a fost reprintat în variantă de tricou și va fi disponibil în cadrul turneului românesc, alături de un model limitat la 50 de exemplare realizat special pentru turneu. De asemenea, albumul On a Roll va fi disponibil atât în format CD, cât și vinil (LP-ul a fost lansat în trei variante de culoare: negru, rosu burgund și galben veninos), plus o ediție specială de patchuri brodate, de asemenea în trei culori: alb, galben și verde. În rest, stickere, insigne, ca la punkiști…


7inc prezintă: BISON, LLNN & ROPEBURN pe 13 mai @ Control

Fiind unii dintre veteranii sludge metalului, canadienii de la BISON au revenit după câțiva ani cu albumul „You Are Not The Ocean You Are The Patient”, un material care se numără printre cele mai bune release-uri ale anului 2017. Iar acum au ajuns în sfârșit și în Europa, şi implicit în România. BISON vor cânta pe 13 mai în Control, alături de LLNN şi Ropeburn.

Formată în 2006 în Vancouver, Canada, formația BISON a debutat cu lansarea EP-ului “Earthbound”. Un an mai târziu, trupa a semnat cu Metal Blade Records şi a scos primul material full-length, intitulat “Quiet Earth”. Albumul s-a bucurat de recenzii bune şi a fost un bun exemplu că uneori numele unei trupe se potrivește cu stilul muzical pe care îl abordează: riff-uri grele şi ritmuri care te fac să te simți că urmează să dea o turmă peste tine.

După încă două albume lansate la Metal Blade Records, “Dark Ages” şi “Lovelessness”, BISON au încetat colaboararea cu casa de discuri şi au luat o scurtă pauză, revenind în 2017 cu albumul „You Are Not The Ocean You Are The Patient”, şi se află în prezent în turneul de promovare al acestui album în Europa.

Turneul se desfașoară alături de danezii de la LLNN. Cu un sound post-apocaliptic şi o combinație între sludge şi hardcore, LLNN livrează ritmuri apăsătoare, riff-uri intense, presărate cu strigăte care te fac să te simți într-o lume întunecată şi covârşitoare.

În deschiderea evenimentului vor cânta cei de la Ropeburn, o trupă de hardcore, punk, sludge din Bucureşti, România, care a luat naştere în martie 2014. Adepţi ai muzicii agresive, Ropeburn reușesc să expună muzical sentimentul de superficialitate al umanității. EP-ul Boundaries of Self Indulgence aduce în prim-plan concepte precum controlul, descoperirea şi religia, trauma şi agresiunea.

Cele trei trupe vor performa de asemenea în Cluj pe 11 mai în Hard Club şi în Craiova pe 12 mai în Metal Bunker

****************************************************

Vineri // 11.05.2018 // Cluj // @Hard Club

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/704925149705436/
Bilete online: https://eventbook.ro/muşic/bilete-bison-llnn-robeburn-at-hard-club-cluj

****************************************************

Sâmbată // 12.05.2018 // Craiova // @Metal Bunker

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/2385904084967378/

****************************************************

Duminică // 13.05.2018 // Bucharest // @Control Club

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/704925149705436/
Bilete online: https://eventbook.ro/muşic/bilete-bison-llnn-ropeburn-live-at-control-club

****************************************************

** Bison **

https://www.facebook.com/bisonbc/
https://bison.bandcamp.com
https://www.youtube.com/watch?v=JyG1r7lYaCw
https://www.youtube.com/watch?v=ncazyS07-qU

** LLNN **

https://www.facebook.com/llnnband/
https://llnn.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=cmIflPUBRs4
https://www.youtube.com/watch?v=1Utyg-pWwDI
https://www.youtube.com/watch?v=CQuC4Zj8NeA
https://www.youtube.com/watch?v=rHXQRgF9mC8

** Ropeburn **

https://www.facebook.com/Ropeburnband/
https://ropeburnro.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=TEdvH7jqVv0&list=PLmV_v26JpPhxvenKtDX3nE9Ogda3ozD-P&index=4
https://www.youtube.com/watch?v=fFehqvBEtxQ
https://www.youtube.com/watch?v=Hxu3WmSpDN4