ANDRÉ RIEU anunță cel de-al treilea concert la BTArena Cluj-Napoca!

La numai o săptămână de la vestea revenirii artistului André Rieu pe scena BT Arena din Cluj-Napoca, pentru două concerte pe 3 și 4 martie 2023, fanii artistului au reacționat ca de fiecare dată cu promptitudine și au epuizat peste 80% din biletele puse în vânzare.

Având în vedere interesul manifestat de publicul din România dar și a admiratorilor din alte țări, organizatorii vin în întâmpinarea publicului cu o nouă veste excelentă și anunță data celui de-al treilea concert ce va avea loc pe 2 martie 2023.

Biletele vor fi disponibile începând de marți, 8 noiembrie, la ora 11:00 în rețeaua Eventim.ro.

Timp de trei zile, Clujul va deveni „Centrul Universului” unde, zeci de mii de spectatori vor petrece seri magice pe muzica maestrului André Rieu și a celei mai mari orchestre private din lume – Johann Strauss Orchestra.

Artistul promite o nouă experiență muzicală minunată, din care nu vor lipsi cele mai romantice melodii sau valsuri fermecătoare. Spectatorii din Cluj vor fi martorii unor seri festive pline de umor, emoție și bucurie. În același timp vor afla de ce André Rieu este artistul care reușește să livreze publicului unul dintre cele mai populare concerte live din lume, de foarte mulți ani.

André Rieu este pur și simplu un fenomen muzical ca nimeni altul, un adevărat rege al romantismului, care a vândut peste 40 de milioane de CD-uri și DVD-uri și a fost de 30 de ori pe poziția nr. 1 în topurile din întreaga lume. Împreună cu Johann Strauss Orchestra, alcătuită din 60 de muzicieni (cea mai mare orchestră privată din lume), André a creat o renaștere globală a muzicii de vals, punând în scenă spectacole extravagante pe măsură.

Artistul deține un palmares impresionant: are peste 480 de premii de platină, trei premii Classical Brit pentru „Albumul anului” și miliarde de vizionări pe YouTube. André este unul dintre cei mai mari artiști solo masculini în turneu din lume. În fiecare an, spectacolele sale live atrag peste 600.000 de fani și înregistrează vânzări ce le depășesc pe ale altor artiști, precum Coldplay, AC/DC sau Bruce Springsteen.

Pe scenă, talentul muzical incredibil, pasiunea și carisma lui André creează un spectacol magic. Concertele sale romantice și distractive îi determină pe spectatori să se ridice în picioare și să danseze pe culoar. În toate concertele lui André Rieu spectatorii pot fi observați cu ușurință cum trec de la o stare la alta; râd, plâng, aplaudă, dansează și se îmbrățișează atunci când ascultă frumoasele valsuri sau coloane sonore ale unor filme celebre, melodii spirituale, cântece populare sau marșuri, dar și suntele magice ale prețioasei sale viori Stradivarius ce datează din anul 1732; Concertele sale sunt un amestec perfect de melodii antrenante, romantice, festive și emoționante combinate cu surprize, baloane, soliști foarte talentați și, desigur, cu simțul umorului al maestrului André.

Întregul show este despre emoții!

Eveniment organizat de Laishoo Events.

Partener media: Magic FM


U.D.O. la București și Cluj-Napoca: Program și reguli de acces, plus încă o trupă în deschiderea concertelor

Trupa germană U.D.O. cu al său solist vocal Udo Dirkschneider, cântă la /FORM Space din Cluj-Napoca pe 16 noiembrie iar următoarea zi, pe 17 noiembrie în Quantic din Bucuresti.

In deschiderea ambelor concerte, pe scena va urca Existance. Trupa vine din Franta si abordeaza un heavy metal clasic. In cei 14 ani de activitate au lansat 4 albume de studio, cel mai recent, ‘Wolf Attack’, fiind oferit fanilor anul trecut.

Atat pentru concertul de la Cluj-Napoca cat si pentru cel de la Bucuresti, programul concertului va fi acelasi.

PROGRAM

OPEN DOORS 19:15
Existance 19:45-20:30
U.D.O. 21:00

Este interzis in zona de concert:

– sticle, conserve;
– mancare sau bauturi de orice fel;
– artificii, obiecte periculoase;
– arme, bate, cutite, spray-uri, lanturi lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascutite, artificii;
– substante interzise cf. legii 143 / 2000;
– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);
– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
– animale de companie;
– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul,Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM


Kataklysm și Soilwork la Cluj-Napoca și Bucuresti

Katakylsm si Soilwork pornesc în 2023 în turneu european și ajung pe 18 aprilie la Cluj-Napoca la /FORM Space și pe 19 aprilie la București la Arenele Romane (cort încălzit). În deschidere vor cânta Wilderun (SUA) plus încă un invitat special pe care îl vom anunța în curând. Primele 200 de bilete au prețuri earlybird.

Biletele se pun în vânzare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

– earlybird – Golden Circle (în fața scenei) – 149 de lei și Acces General – 99 lei

– presale – Golden Circle – 169 lei și Acces General 119 lei

– la intrare – Golden Circle – 180 lei și Acces General 150 lei

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de procesare de 10 lei.

Un concert METALHEAD powered by ROCK FM


CONCERTUL ANDRÉ RIEU DIN 3 MARTIE, SOLD-OUT ÎN NUMAI CÂTEVA ORE. ARTISTUL ANUNȚĂ AL DOILEA CONCERT PENTRU SÂMBĂTĂ, 4 MARTIE 2023

Biletele pentru concertul artistului André Rieu programat vineri, 3 martie 2023, la BT Arena din Cluj-Napoca s-au vândut în ritm alert încă din primele minute de la lansare. În numai câteva ore de la punerea biletelor în vânzare, capacitatea sălii a fost ocupată în proporție de 85%, iar numărul rezervărilor au arătat că toate cele 7.500 de locuri vor fi ocupate în totalitate până la finalul zilei.

Urmărind evoluția accelerată a vânzărilor dar și interesul masiv din partea publicului, Laishoo Events, organizatorul evenimentului, împreună cu echipa artistului André Rieu au luat decizia să anunțe o nouă reprezentație.

Prin urmare, celebrul violonist alături de cea mai mare orchestră privată din lume va evolua pe scena din inima Ardealului pe 3 și 4 martie 2023.

Persoanele care nu doresc să piardă șansa reîntâlnirii cu maestrul André Rieu își pot procura biletele pentru cel de-al doilea show, începând de astăzi, 1 noiembrie, ora 19:00, prin intermediul agenției de bilete Eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.

Pentru concertele de la Cluj, incluse în cadrul turneului mondial 2023, André Rieu le promite spectatorilor peste trei ore de muzică live într-un spectacol total. Muzica, dansul, emoția și veselia se vor reuni pe aceeași scenă marcând încă o seară de neuitat.

André Rieu se bucură de aprecierea unui număr impresionant de fani din țara noastră. În 2015, artistul a susținut 7 concerte sold-out, în Piața Constituției din Capitală, loc numit de artist ca fiind „Centrul Universului„. Atunci, celebrul violonist a fost aplaudat de peste 85.000 de spectatori veniți din toată țara și nu numai. Astfel, André Rieu a scris o pagină inportantă în istoria concertelor din România, fiind catalogat cel mai amplu eveniment concertistic al anului 2015″.

Lucrurile extraordinare nu au încetat să vină din partea marelui artist. A fost alături de suferința românilor în urma tragediei din Clubul Colectiv, și a dăruit, în semn de solidaritate, ceea ce avea mai de preț: MUZICA. DVD-ul concertului „Live in Bucharest” a adunat din vânzari 150.000 de euro, bani pe care i-a donat în totalitate victimelor.

Au urmat alte două concerte sold-out în 2016, în aceeași locație, cu peste 25.000 de spectatori, iar în 2019, cu puțin timp înainte de pandemie, publicul din Cluj-Napoca a luat cu asalt cunoscuta sală BT Arena, epuizând toate biletele.

După seria de 4 concerte sold-out, susținute în 2019 la Cluj-Napoca, André Rieu a inclus România în programul noului său turneul mondial, iar admiratorii artistului din țara noastră se vor putea bucura de magia muzicii într-un nou spectacol fabulos, prezentat de celebrul violonist alături de cei 60 de muzicieni desăvârșiți cunoscuți sub numele Johann Strauss Orchestra.

În toate concertele lui André Rieu spectatorii pot fi observați cu ușurință cum trec de la o stare la alta; râd, plâng, aplaudă, dansează și se îmbrățișează atunci când ascultă frumoasele valsuri sau coloane sonore ale unor filme celebre, melodii spirituale, cântece populare sau marșuri, dar și suntele magice ale prețioasei sale viori Stradivarius ce datează din anul 1732;

Concertele sale sunt un amestec perfect de melodii antrenante, romantice, festive și emoționante combinate cu surprize, baloane, soliști foarte talentați și, desigur, cu simțul umorului al maestrului André. Întregul show este despre emoții!

Videoclipurile lui André Rieu pe YouTube au depășit cu mult peste 1 miliard de vizualizări; aproape 9 milioane de fani din întreaga lume îl urmăresc pe Facebook. Printre cele 40 de milioane de albume vândute, cel mai recent album, lansat în 2022, intitulat „Happy Together” i-a adus din nou succesul, acesta aflându-se în primele 10 poziții ale topurilor internaționale.

Turneele lui André Rieu depășesc în mod regulat turneele mai multor vedete pop și rock din lume. Concertele sale sunt, de asemenea, un răsfăț vizual, începând cu intrarea celebrului violonist și a muzicienilor săi prin mulțime, până la momentul urcării pe scenă și a începerii concertului, la costumele fastuoase sau ecranul impresionant din spatele orchestrei pe care sunt proiectate imagini speciale pentru fiecare cântec în parte, garantând o seară extraordinară pentru întreaga familie.

André Rieu a început să ia lecții de vioară la vârsta de 5 ani, fiind încurajat de tatăl său, André Rieu Sr., dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg și al Operei din Leipzig. În 1967, Rieu a studiat vioara la Conservatorul din Liege, iar, mai târziu, la Conservatorul din Maastricht, pana în 1973. In 1974, André Rieu s-a mutat la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde profesor i-a fost Andre Gertier.

După finalizarea studiilor, în 1977 a obținut Premier Prix. Cea mai mare dorință a sa a fost să popularizeze muzica într-atât încât oamenii să-și aducă aminte că viața este cel mai frumos lucru care li se poate întâmpla.

Și a reușit.

Eveniment organizat de Laishoo Events.

Partener media: Magic FM, Antena 3, Primăria Cluj-Napoca


Program și reguli de acces la concertele Anneke de la Cluj Napoca și București

Anneke Van Giersbergen se reîntoarce în România cu două noi concerte memorabile, la Cluj Napoca pe 07 Noiembrie în /FORM Space și pe 08 Noiembrie la București în Quantic. În deschidere pe scenă va urca Maru.

Pentru ambele concerte, atat cel din Cluj Napoca cat si cel din Bucuresti, programul este cel de mai jos.

PROGRAM

OPEN DOORS   19:00
Maru   20:00 – 20:30
ANNEKE   20:50 – …

REGULI DE ACCES SI INFORMATII UTILE

Este interzis in zona de concert:

– sticle, conserve;
– mancare sau bauturi de orice fel;
– artificii, obiecte periculoase;
– arme, bate, cutite, spray-uri, lanturi lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascutite, artificii;
– substante interzise cf. legii 143 / 2000;
– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);
– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
– animale de companie;
– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul,Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.