Control Club x Institutul Francez din România prezintă Fête de la Musique
Postat: 19/06/2026 Înscris în: Știri | Tags: 20 iunie, 2026, 21 iunie, bucuresti, control club, fete de la musique, institutul francez Scrie un comentariuCu ocazia Fête de la Musique, Control Club și Institutul Francez din România propun două zile de evenimente care aduc împreună artiști din Franța și România.
De la clubbing și petreceri cu muzică electronică la sesiuni de audiție, cinema și performance live, programul explorează felul în care muzica creează întâlniri între artiști, spații și comunități.
Program Fête de la Musique
20 iunie | Control Club – Berlin Room
Leo Pol (FR) – Live
Lisière Collectif (RO)
Bilete: 50 lei (la intrare)
21 iunie | Control Club – Front Room & terasă
L’Alternative avec Leo ( day party 13:00h – 19:00h).
O selecție de muzică rock, pop și indie francez curatoriată de Leo, DJ rezident al clubului. Intrarea este liberă.
21 iunie | Cinema Elvire Popesco
20:00h Cine-concert: K not K x „L’Inhumaine”
Proiecție: L’Inhumaine (Marcel L’Herbier, Franța, 1924, 72 min.). Coloana sonoră este interpretată live de K not K.
Bilete: 27 lei (disponibile pe Eventbook.ro)

20 IUNIE | Fête de la Musique
Fête de la Musique debutează la Control Club cu o invitație într-un univers definit de live electronics, house, techno și toate spațiile sonore dintre acestea, alături de Leo Pol, producător și DJ francez, și Lisière Collectif, unul dintre cele mai interesante colective ale scenei electronice românești.
LEO POL
Ghidat de creativitate, artistul francez Leo Pol explorează muzica fără a se lăsa constrâns de genuri. Încă de la o vârstă fragedă, a dezvoltat o pasiune pentru artă, muzică și design, iar în ultimul deceniu a împins constant limitele muzicii house și techno în terenul său de joacă preferat: clubul.
În 2015, a lansat primul disc la propria casă de discuri, Uniile, urmat de crearea labelului IILE și a sub-labelului IILE TAL. Cu peste 10 milioane de ascultări pentru piese precum This Must Be Illegal și You Got The Funk, și-a construit rapid o reputație internațională, susținând seturi în spații și festivaluri precum Berghain / Panorama Bar, Printworks, DC-10, Shelter Amsterdam, Gazgolder, Exit Festival sau Khidi.
Odată cu lansarea labelului Tigh Pop în 2023, Leo Pol a deschis un nou capitol artistic printr-un proiect care depășește granițele muzicii electronice și combină influențe eurodance, pop și techno, cu un accent puternic pus pe voce. Această abordare l-a condus către colaborări cu artiști precum Disclosure și DJ Boring, dar și către lansări pe labeluri precum Kitsuné, Ed Banger, Club Heartbroken și în apreciata serie DJ-Kicks a K7.
https://soundcloud.com/leo-pol
LISIÈRE COLLECTIF
Line-up-ul serii este completat de colectivul românesc Lisière Collectif. Născut dintr-o pasiune comună pentru natură, memorie și minimalism, trio-ul transformă peisajele și locurile care le-au influențat parcursul într-un amestec de texturi electronice elegante și groove-uri techno construite cu atenție la detaliu.
Prin intermediul labelului LSR și al unui catalog susținut de artiști precum Raresh, Priku, Barac și SIT, Lisière Collectif și-au construit treptat un univers sonor care rezonează atât local, cât și internațional.
https://soundcloud.com/lisiere-collectif

21 IUNIE | Fête de la Musique
Pe 21 iunie, programul continuă cu o după-amiază dedicată muzicii franceze, înainte de a se muta la Cinema Elvire Popesco pentru un cine-concert care pune în lumină fuziunea dintre filmul de avangardă francez și muzica electronică contemporană.
Între orele 13:00 și 19:00, publicul este invitat la L’Alternative avec Leo, o selecție de rock, pop și indie francez curatoriată de Leo (RO), parte din povestea Control încă de la începuturile clubului. Traversând o varietate de hituri alternative, piese cult și track-uri mai puțin cunoscute, selecția propune o incursiune prin unele dintre cele mai influente sonorități ale muzicii franceze.
Ziua continuă la Cinema Elvire Popesco, unde Institutul Francez din România prezintă un cine-concert special cu duo-ul românesc K not K, care va interpreta live coloana sonoră a filmului L’Inhumaine (1924), semnat de Marcel L’Herbier.
Considerat una dintre lucrările de referință ale avangardei franceze, „L’Inhumaine” îmbină science-fiction-ul, experimentul vizual și ambiția modernistă într-un film care rămâne surprinzător de actual la un secol de la lansare.
Pentru această proiecție, K not K aduc în dialog cu imaginile vizionare ale filmului propriul univers construit din texturi electronice, influențe jazz și structuri melodice atent elaborate.
Cunoscuți pentru energia show-urilor lor și pentru capacitatea de a se adapta unor contexte dintre cele mai diverse, K not K au concertat în ultimii ani în cluburi, festivaluri, muzee și spații culturale din întreaga Europă, dezvoltând o practică artistică ce se mișcă firesc între concert, performance și experiență audiovizuală.
Mai multe detalii despre evenimente:
ctrl x The French Institute in Romania x Fête de la Musique: L’Alternative avec Leo | Facebook
Ukrainian MusicLab Showcases 2025 @ Control Club
Postat: 21/10/2025 Înscris în: Știri | Tags: 2025, 22 octombrie, bucuresti, concert, control club, showcase, showcases, ukrainian Scrie un comentariu
Ukrainian MusicLab Showcases 2025 prezintă la București șase proiecte ale noii generații muzicale ucrainene :
Marie Hellstein – NINA EBA – Renata Kazhan – TYSK – Vøvk – YAME
Pe 22 octombrie, Control Club își deschide porțile pentru Ukrainian MusicLab Showcases 2025, un eveniment care aduce la București șase proiecte reprezentative pentru noua generație a scenei muzicale ucrainene – artiștii selectați explorând teritorii sonore diverse, de la pop alternativ și electronica experimentală până la rock progresiv și post-hardcore.
La un an după debutul programului Ukrainian MusicLab, Europavox, în parteneriat cu Institutul Francez din România, și cu sprijinul Control Club și Music Export Ukraine, a revenit cu cea de-a doua ediție a acestui proiect hibrid de formare și networking dedicat susținerii artiștilor ucraineni – rezidenți în Ucraina sau stabiliți în alte țări europene – , în procesul lor de dezvoltare internațională.
Conform formatului, programul se va finaliza cu reprezentații live susținute de artiștii participanți, care vor urca pe scena din Control Club, miercuri 22 octombrie :
Marie Hellstein – pop alternativ și indie cu intensitate poetică
NINA EBA – electronica experimentală și trip-hop cu o dimensiune vizuală puternică
Renata Kazhan – pop electronic atmosferic, cu texturi onirice
TYSK – un colectiv care combină ritmurile grime, breaks și electro cu energia și expresivitatea recitativului ucrainean
Vøvk – rock progresiv și post-hardcore cu versuri simbolice și emoționale
YAME – duo situat la granița dintre muzica dance independentă și electronica experimentală
Înaintea showcase-ului din București, artiștii selectați au participat la o serie de ateliere online susținute de profesioniști din industria muzicală europeană. Sesiunile au abordat teme-cheie pentru cariera unui artist: strategii de export și poziționare pe piețele europene, utilizarea datelor în planificarea artistică, storytelling digital și optimizarea prezenței online, precum și relațiile publice și strategiile media destinate artiștilor emergenți.
Programul a facilitat conectarea directă a artiștilor ucrainieni cu 14 profesioniști din 12 țări europene, oferindu-le acces la feedback specializat și la o perspectivă amplă asupra mecanismelor de dezvoltare internațională.
Cea de-a doua ediție a Ukrainian MusicLab se va încheia pe 22 octombrie 2025, odată cu showcase-ul organizat în Control Club, dar va fi urmată de o campanie de promovare post-eveniment, menită să consolideze vizibilitatea artiștilor participanți atât online, cât și în sfera organizatorilor de evenimente.
Accesul la evenimentul din Control Club este liber.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile în FB event: https://shorturl.at/vzaAO
Mai multe detalii despre programul Ukrainian MusicLab: www.europavox.com/events/ukrainian-musiclab-2025/
Pentru a viziona mai multe materiale despre artiști, vizitați site-ul și canalul YouTube Europavox.
Nerlov (FR) și Mahaya (MD) deschid seria de concerte SESAME Live Session, pe 19 noiembrie @ Control Club
Postat: 11/11/2024 Înscris în: Știri | Tags: 19 noiembrie, 2024, bucuresti, concert, control club, live sessions, mahaya, nerlov, sesame Scrie un comentariuProiectul SESAME aduce la București artiști din 6 țări europene
Proiectul SESAME are ca scop conectarea și sprijinirea artiștilor emergenți din Franța, România, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Turcia și Georgia printr-un proces colaborativ plin de dinamism, desfășurat în București. Finanțat de Uniunea Europeană prin programul LIVEMX și implementat în România de Asociația Star Education în parteneriat cu Institutul Francez din România, SESAME promovează colaborarea interculturală prin muzică.
Astfel de proiecte construiesc punți între comunități și susțin diversitatea și inovarea. Membrii celor 10 proiecte muzicale vor participa la tabere de creație și vor susține concerte în mai multe cluburi din București, pregătindu-se pentru o lansare internațională – Set Sail To Music Export.
Artiștii participanți au fost selectați de un juriu internațional format din profesioniști din industria muzicală din România, Bulgaria, Franța, Suedia și Grecia. Cele 10 trupe din zonele adiacente Mării Negre, Franța și Republica Moldova se vor reuni pentru 7 zile de creație, învățare și performance, grupate în 5 tabere organizate în București, pentru artiști veniți din câte 2 țări diferite per sesiune. Fiecare tabără se va încheia cu un concert – SESAME Live Session, în care artiștii vor interpreta piesele nou create, în fața publicului din cluburi bucureștene care sprijină cultura alternativă.
SESAME Live Session • Nerlov & Mahaya • Club Control • 19.11
Artiștii care dau startul proiectului SESAME și care vor concerta împreună pe 19 noiembrie, la Control Club, în cadrul primului episod SESAME Live Session sunt Nerlov din Franța și Mahaya, originar din Republica Moldova, două nume care s-au făcut rapid remarcate în peisajul sonor al țărilor de proveniență.
Detalii eveniment:
-
FB event: https://shorturl.at/Hze08
-
Locație: Club Control
-
Intrare: 20 RON, începând cu ora 21:00. Biletele vor fi disponibile la intrarea în sala de concert (Room 1).
Nerlov este primul artist care va reprezenta Franța în cadrul acestei serii, un nume deja cunoscut pe plan local, fiind aflat în plină ascensiune. Cu un sound descris undeva între James Blake și Deftones, Nerlov își cântă melancolia pe compoziții pop, adăugând o lirică ușor jucăușă, uneori cinică pentru a susține o atitudine jovială. Producțiile sale, care pendulează între scena hip-hop și sonoritățile electronice, au avut un efect magnetizant care anunța o evoluție fulminantă.
După două EP-uri, „Je vous aime tous” (Vă iubesc pe toți) în 2020 și „Prophéties” în 2021, el a devenit una dintre revelațiile de la Printemps de Bourges (INOUïs), ridicând ștacheta așteptărilor fanilor și a criticilor de specialitate. Nerlov și-a lansat primul album, „Pas si grave,” pe 17 mai 2024, marcând o etapă importantă în cariera artistului francez. Piesele de pe album explorează teme variate precum iubirea, întrebările existențiale și observațiile sociale, păstrând o onestitate brută. Materialul discografic pune în valoare un artist cu numeroase influențe, îmbinând armonios pop-ul, beat-urile electronice cu inserturi în stil chanson française.
Pe lângă materialele ieșite din studio, Nerlov este recunoscut și pentru performanțele sale scenice impresionante, cucerind publicul printr-o prezență energică, combinată cu o vulnerabilitate dezarmantă. În show-urile sale facem cunoștință cu Florent Vincelot, alias Nerlov, un frontman care afișează o atitudine dură combinată cu o tandrețe subtilă și cu toboșarul Simon Garnier, care îl însoțește în live-uri și turnee.
Marți, 19 noiembrie, alături de Nerlov, va urca pe scenă, Mahaya originar din Republica Moldova. Artistul va completa concertul cu un sound special, îmbinând vibrațiile alternative și experimentale cu accente electronice specifice stilului său. Mahaya are o pregătire în domeniul muzical-pedagogic, pe care a început-o de timpuriu, încă din 2011. De la vârsta de 22 de ani, își începe călătoria ca producător, experimentând cu diferite genuri muzicale și realizând aranjamente, colaborând cu diverși artiști din Republica Moldova. În 2020, începe să posteze primele sale creații muzicale.
***
Seria de concerte SESAME Live Session debutează în Control Club alături de Nerlov (FR) și Mahaya (MD) și va continua să aducă în fața publicului bucureștean artiștii selectați în program, după cum urmează:
28.11.2024 – Club Echoes House: Shy (UA) & Goss (TK)
15.01.2025 – Club Expirat: Cølibri (FR) & Ja, Klar (TK)
23.01.2025 – Club Echoes House: IVA (BG) & Anuka Kipshidze (Georgia)
13.02.2025 – Club Echoes House: Omar Alkilani (TK) & +SHE+ (România)
Pe parcursul taberelor de creație din cadrul proiectului SESAME, artiștii vor fi asistați de producători muzicali cu experiență și vor participa la workshopuri pe diverse teme importante din industria muzicală, precum drepturile de autor, distribuția muzicală, organizarea turneelor internaționale și exportul muzical. De asemenea, artiștii vor avea ocazia să descopere specificul piețelor muzicale din România și Franța, obținând cunoștințe care să le sprijine dezvoltarea pe scena internațională.
Colaborarea transfrontalieră îi provoacă pe muzicieni să iasă din zona de confort, încurajând abordările inovatoare și o fuziune de genuri care redefinește standardele muzicale. Acest tip de proiecte conectează artiști, producători și profesioniști din industria muzicală din diferite țări, construind o rețea menită să-i susțină și să le deschidă noi oportunități de colaborare, mult timp după încheierea proiectului european.
***
Asociatia Star Education a fost înființată în anul 2007 cu scopul principal de a susține artiștii și creația muzicală românească și de a crea programe educaționale în domeniul muzical. Este organizatorul primelor ediții ale conferinței Mastering The Music Business (2016-2018 și 2020), dar și a cursurilor Industria Muzicala Explicată (IME).
www.facebook.com/AsociatiaStarEducation
Institutul Francez din România
Plasat sub tutela Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe, Institutul Francez din România a fost fondat la București la 30 mai 1924 și are ca misiune promovarea cooperării culturale, lingvistice și academice, a cooperării cu instituțiile și reprezentanții societății civile, alături de celelalte institute care reprezintă aceeași rețea culturală franceză în străinătate.
Institutul Francez din România sărbătorește anul acesta Centenarul, un prilej de a celebra o sută de ani de cooperare culturală, artistică, academică, educațională și științifică, și în același timp, de a marca o prietenie cu rădăcini adânci, susținută activ de puterea comunității francofone din România. Anul festiv devine un cadru motivant pentru a contura viitorul, cu baze solid ancorate într-un ecosistem foarte bogat și dinamic, în care se acordă o atenție deosebită tinerilor, creației noi, cercetării, schimburilor și angajamentelor societății civile.
www.facebook.com/InstitutulFrancez
www.instagram.com/institutulfrancez/
www.linkedin.com/company/ifroumanie/
https://linktr.ee/institutulfrancez
ctrl LIVE: Ukrainian MusicLab Showcase – 30 Octombrie @ Control Club
Postat: 28/10/2024 Înscris în: Știri | Tags: 2024, 30 octombrie, bucuresti, concert, control club, ctrl live, showcase, ukrainian musiclab Scrie un comentariu
Programul Ukrainian MusicLab este dedicat sprijinirii artiștilor ucraineni, ajutându-i să se integreze în scena muzicală europeană. Europavox a lansat, în asociere cu Institutul Francez din România, în parteneriat cu Control Club și Music Export Ukraine, acest program de formare pentru artiștii ucraineni, din Ucraina sau dintr-o altă țară europeană.
Cei cinci artiști selectați pentru a participa la ediția din 2024 a acestui program și a susține un live performance la Control Club sunt următorii:
Andrii Barmalii x Oleksandr Yavdyk (Electronic/Jazz/Jungle)
Farba Kingdom (Darksynth-postpunk)
N FN R (Dreamy Electronic)
Postman (City-folk)
TANKATAKA (Indie-pop)
Punctul culminant al programului Ukrainian MusicLab este seria de concerte care va avea loc pe 30 octombrie, la Control Club, un hub emblematic pentru cultura alternativă din estul Europei, unde artiștii își vor prezenta muzica și vor avea ocazia să interacționeze direct cu presa și profesioniști din industria muzicală locală și cu un public dornic să îi descopere.
️ FB event: ctrl LIVE: Ukrainian MusicLab Showcases
Open doors: 19:00h
Locație: Sala 1, Club Control (Str. Constantin Mille, nr. 4)
Acces gratuit la acest eveniment, în limita locurilor disponibile în sală.
Seria de performance-uri ctrl LIVE : Ukrainian MusicLab Showcases, va traversă audiența printr-o diversitate fascinantă de genuri muzicale.
LINE-UP Ukrainian MusicLab Showcase:
Andrii Barmalii x Oleksandr Yavdyk
Andrii Barmalii este un artist transdisciplinar a cărui muzică îmbină jungle, jazz, drum ‘n’ bass și hip-hop, creând peisaje sonore electronice expresive care îmbină tehnologia și emoțiile umane. Oleksandr Yavdyk, un toboșar cu o intensă profunzime emoțională și abilități tehnice, se mișcă fluid printre genuri. Împreună, duo-ul lor de saxofon și tobe se angajează într-o conversație muzicală directă, brută.
Duo-ul Farba Kingdom (Daniil și Liza Farba) din Odesa canalizează esența multiculturală a orașului în muzica electronică întunecată, de inspirație post-punk. Albumul lor de debut Німб evocă întunericul industrial și sintetizatoarele hipnotice, reflectând contrastele arhitecturale neo-gotice și sovietice ale orașului, cu teme de nostalgie și transformare.
Postman (Kostiantyn Pochtar) a început să cânte la Kiev melodii „city folk” brute, acustice, hit-ul său Kyivski Vulytsi devenind un imn neoficial. După ce și-a extins sound-ul cu o trupă completă pe Still Life, el îmbină chitarele acustice cu elemente electronice, bazându-se pe influențe precum Bowie pentru a surprinde frumusețea efemeră a vieții.
NFNR (Olesia Onykiienko) este o muziciană cu un sound electronic, stabilită la Kiev, cunoscută pentru peisajele sale sonore visătoare și emotive. Echilibrând fragilitatea și forța, muzica ei explorează un teritoriu emoțional profund. Cu performanțe live la ESNS, SHARPE și multe altele, recentul ei EP Fragility se adâncește în echilibrul delicat al existenței umane.
TANKATAKA, numele de scenă al cântăreței și compozitoarei ucrainene Tetiana Kozhukharenko, creează un indie pop reflexiv care rezonează cu sentimentele de singurătate și nostalgie. Vocea sa puternică și emoționantă transcende limba, atingând ascultători din întreaga lume și făcând din ea un talent indie pop în ascensiune.
***
În fața provocărilor impuse de război, mulți artiști ucraineni au fost nevoiți să-și suspende proiectele artistice sau să se mute în străinătate, iar Ukrainian MusicLab le va oferi o nouă oportunitate de creștere și de recunoaștere în Europa.
Programul lansat la începutul lunii octombrie, le oferă artiștilor un cadru complex de formare prin participarea la ateliere online, sesiuni de pregătire în București și oportunități de pitching cu jurnaliști și profesioniști din industria muzicală locală și internațională.
Timp de trei săptămâni, artiștii urcainieni explorează noi modalități de promovare și diversificare a veniturilor pe piața muzicală europeană, învățând totodată tehnici de producție de conținut, sub îndrumarea unor experți din industria muzicală europeană. Sesiunile de online training & speed meetings se vor desfășura alături de Alona Dmukhovska (Ucraina), Salomé Besse (Franța), Hans-Paul Landrieve (Franța), Ana Martinez (Spania/ Franța), Aël Guégan (Franța), Christian Holl Bühl (Danemarca/Germania), Dan Cole (UK/Germania), James Hendicott (Irlanda), Maro Angelopoulou (Grecia), Noémie Lecoq (Franța), Andra Rotariu (România), François Audigier (Franța), Ivana Jelača (Croația), Marta Stupin (Croația) și Vasil Anastasov (Bulgaria).
Mai multe detalii despre proiectul Ukrainian MusicLab : https://shorturl.at/mbLez.
FiRMA–Repetiție cu public & concert/ Control Club
Postat: 11/12/2019 Înscris în: Știri | Tags: 12 decembrie, 2012, bucuresti, concert, control club, firma, repetitie cu public Scrie un comentariuJoi 12 decembrie, ora 20.00 @ Control:
FiRMA special showcase
Repetiție cu public & concert
Joi 12 decembrie, FiRMA revine în Control cu un concept special de show, un mix inedit de concert și repetiție cu public!
FiRMA recreează pe scena din Control, decorul familiar în care inspirația, perseverența, pasiunea și disciplina își dau mâna, scoțând la iveală ritmuri și versuri care transcend timpul și spatiul. Ajunsă deja la o a 3a ediție cu acest tip de performance, trupa dezvăluie de această dată și poveștile din spatele pieselor incluse pe albumul `Poezii Alese Vol.1`, dar și a celor aflate în plin proces de creație.
Publicul vă află, în premieră, noutăți despre viitoarele materiale discografice și despre planurile trupei din 2020, dar va fi și invitat să devină parte din performance-ul creativ `in the making`.
Interpretările acustice și electrice, frânturile de piese, corecturile și intervențiile, invitații speciali și instrumentele surpriză sunt doar câteva dintre detaliile împletite cu piesele consacrate ale trupei FiRMA, cântate full power & electric, care vor construi show-ul de pe 12 decembrie.
FiRMA on Spotify
facebook.com/TrupaFirma
soundcloud.com/TrupaFirma
youtube.com/c/TrupaFirma
instagram.com/TrupaFirma
______________________
Detalii event:
Open doors: 20.00h
Show: 21.00h
FB event: www.facebook.com/events/454778518765616/
Bilete: https://eventbook.ro/music/bilete-firma-repetitie-cu-public
BILETE sunt disponibile, în avans, în rețeua Eventbook, după cum urmează:
* 30 lei în prima etapă de pre-sale până la data de 6 decembrie inclusiv
* 40 lei în a doua etapă de pre-sale în perioada 7-12 decembrie
* 50 lei la intrare, în seara evenimentului
* 15 lei preț special pentru studenți și elevi, valabil atât în avans, cât și în seara evenimentului, la intrarea în sala de concert. Găsiți mai multe detalii despre această categorie și condițiile de acces pe Eventbook.ro

