Flogging Molly cântă pe 12 iunie la Quantic

Trupa irlandezo-americana Flogging Molly canta la Quantic pe 12 iunie 2023. Genul muzical abordat de formatie este un Punk cu infuente clare de muzica celtica si irlandeza iar piese precum „Drunken Lullabies” sau „If I Ever Leave this World Alive” au incantat fanii din intreaga lume. Primele 100 de bilete au pret earlybird si se pun in vanzare vineri pe 27 ianuarie la ora 10:00.

Flogging Molly este o trupa americano-irlandeza a caror baze au fost puse in 1997. Genul muzical abordat de formatie este un Punk cu infuente clare de muzica celtica si irlandeza.

In muzica Flogging Molly regasim sonoritati ce aduc aminte pe alocuri de artisti precum The Clash, Johnny Cash sau The Dubliners. Pana in prezent au lansat sapte albume de studio care intra in mod constant in topurile muzicale din intreaga lume. Cel mai recent material discografic, ‘Anthem’, a fost oferit publicului pe 9 septembrie anul trecut, acesta primind recenzii pozitive atat din partea fanilor cat si a publicului.

Biletele se pun in vanzare pe iabilet.ro la urmatoarele preturi:

– 99 lei – primele 100 de bilete
– 129 lei – urmatoarele 200 de bilete
– 139 lei – in presale
– 160 lei – la  acces

Se pun in vanzare doar 800 de bilete.

La toate preturile biletelor se adauga comisionul de ticketing.

Un eveniment BestMusic Live & METALHEAD powered by ROCK FM


Flogging Molly, live din Dublin de ziua Sfântului Patrick

Sărbătoarea Sfântului Patrick colorează în verde toată suflarea cu suflet celtic, iar patronul spiritual al Irlandei, cel căruia i se atribuie dispariția șerpilor din insulă, este sărbătorit în lumea întreagă.

Flogging Molly nu puteau face excepție și, în colaborare cu Bushmills Irish Whiskey, vor celebra online în direct din Dublin.

Sărbătoarea va începe la orele 21:00, ora Bucureștiului, iar biletele sunt disponibile la https://floggingmollylive.com/. Pe lângă biletele de acces, pe site e disponibil și merch, creat special pentru acest eveniment, ca și opțiuni exclusive VIP. Înregistrarea concertului va fi disponibilă online încă cinci zile după data concertului.

Happy St Pat’s Day!

Adrian Coleașă


Punk în Viena: Dropkick Murphys, Flogging Molly, Glen Matlock

Miercuri seara, 31 ianuarie, Wiener Stadthalle a fost sold out pentru o seară 110% punk și un afiș de vis – Dropkick Murphys și Flogging Molly, cu Glen Matlock în deschidere.

Glen Matlock, by Adrian Coleașă 2018

Photo by Adrian Coleașă

Never Mind The Bollocks este cu siguranță unul dintre albumele rock absolut esențiale. Iar 10 din cele 12 piese ale sale îl au ca și co-autor pe Glen Matlock, basistul Sex Pistols ce va fi înlocuit mai apoi de Sid Vicious. Simplul fapt că trupa a mai scris doar două piese după plecarea sa spune multe.

Istoria sa muzicală e departe de a fi definită doar de Pistols, dar chiar dacă nu ar fi făcut nimic altceva ar fi fost suficient ca să-i asigure locul în panteonul rock-ului.

În cea mai minimalistă formulă posibilă, un om cu o chitară acustică, Matlock a săpat lejer într-o carieră de mai bine de patru decenii. Evident că toți își doreau piesele Sex Pistols (pe care nu credeam să le aud vreodată acustic, dar o piesă bună râmâne bună în orice redare), dar au fost și din cele cu Rich Kids (proiectul cu Midge Ure), din albumele solo… O întâlnire prea scurtă cu o figură emblematică.

Flogging Molly, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Dacă deschiderea acustică a produs nostalgii, Flogging Molly au dus instant atmosfera la nivelul busculadei de vineri seara în pub-ul ticsit.

Publicul lor deja umpluse sala, știa foarte bine la ce să se aștepte și au cântat în cor de la început până la sfârșit. Setlistul a ilustrat toată cariera, de la Swagger (2000) până la nou-nouțul Life Is Good (2017). Vechi sau noi, de la Drunken Lullabies și If I Ever Leave This World Alive până la Crushed și The Hand Of John L Sullivan, totul a curs (Float, cineva?) tumultuos și vesel, pe scenă și în sală, la unison, conduși cu mână sigură de Dave King. De o energie debordantă dar și de o finețe discretă, orice show de-al lor este o lecție de exces de viață bine temperat.

A propos, Flogging Molly ne-au vizitat o singură dată, în 2011. S-ar întoarce oricând cu toată plăcerea după cum a ținut sa-mi spună chitaristul Dennis Casey încă din toamna trecută când au împărțit scena din Graz cu Volbeat. Doar să-i și aducă cineva (completarea mea).

Dropkick Murphys 04

Photo by Anca Coleașă

Dropkick Murphys sunt un fenomen al naturii la limita catastrofei. Dacă Flogging Molly sunt încarnarea unei seri de vineri cu veselie și antren, Dropkick Murphys sunt tăvăleala generală din aceeași vineri seara, cu tot cu spital și poliție.

O mare de șepcuțe și steaguri irlandeze a rezonat de la primele sunete al deschiderii The Foggy Dew (versiunea Sinead O’Connor) până la ultimul acord al I’m Shipping Up To Boston.

Sigur că au cântat hiturile (da da, chiar și Rose Tattoo), au turnat o porție generoasă de pe 11 Short Stories Of Pain & Glory (despre care am povestit anul trecut aici) și am avut și coveruri. I Fought The Law și You’ll Never Walk Alone (acceași piesă dar nici o legătură cu fotbalul) au sunat ca și cum ar fi fost ale lor. Nu e vreun motiv de mirare, Dropkick Murphys au o abilitate aproape supranaturală de a scrie piese care îți sună mai mult decât familiar încă de la prima audiție. First Class Loser, fabulosul Until Next Time (cea mai frumoasă piesă de încheiere pe care o știu), Blood sau Paying My Way au sunat la fel de cunoscute ca și Going Out In Style, Johnny I Hardly Knew Ya sau The State Of Massachusetts. Le știai deja, doar că uitasei că le știi, bine că ți-au adus aminte de ele.

În spusele marelui Connor McGregor, if one of us goes to war, we all go to war, rezumatul serii e chiar atât de simplu. Un război extrem de amical și țopăitor, dar totuși un război, cam acesta a fost nivelul de intensitate.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).

Adrian Coleașă


Northern Kings & Flogging Molly

Lumea muzicii clasice i-a avut pe cei trei tenori; lumea metalului (să zicem simfonic) îi are pe cei patru Northern Kings.

Nordici, dar și finlandezi toți, pentru că e vorba despre Jarkko Ahola (Teräsbetoni, ex-Dreamtale), Marco Hietala (Nightwish, Tarot), Tony Kakko (Sonata Arctica) și Juha-Pekka Leppäluoto (JP) (Charon, Harmaja). Pfff, ce nume complicate au.

S-au strâns în 2007 și primul single a fost un cover, “We Don’t Need Another Hero”.

Amândouă albumele de până acum (“Reborn” – 2007 și “Rethroned” – 2008) nu conțin decât cover-uri. Lucru care e pe cale să se schimbe. Au un nou single, “Lapponia”, iar noul album (în lucru) se pare că nu va conține decât material original.

Last but not least, mulțumiri lui Andrei G, care mi i-a arătat cu degetul. Domnu’, să mai ieși la bere cu Marco, cine știe despre ce proiect mai aflăm.

* * *

Pare să fie săptămâna irlandeză pe “Midnight Burst”, deoarece revin Flogging Molly. Au un single nou “Don’t Shut ‘em Down”, de pe albumul care vine-vine-vine, “Speed Of Darkness”. Cine se abonează la newsletter-ul lor primește și piesa asta, free și moka. Eu așa am făcut.


Flogging Molly: Iarbă verde, import Irlanda

Normal că e verde. Vorba unui domn extrem de respectabil, “cât eram acolo a plouat de două ori; din septembrie până-n iunie, și din iulie până-n august”.

Așa că, statistic, probabil că ploua în ziua în care Dave King a părăsit Dublinul cu chitara la spinare și a luat-o încotro a văzut cu ochii, adică în America. Adică nu s-a oprit până în California (o fi adormit pe drum, săracu’). Și cânta rock (heavy metal, vă rog frumos, ba cu Fastway a lui “Fast” Eddie Clark, ba cu Mandy Meyer, un domn fost la Krokus). În Los Angeles a dat peste niște alți domni, americani de origine irlandeză, plus o doamnă, și uite cam așa a început Flogging Molly. Prin ’93.

Parafrazând Radio Erevan, n-a fost heavy metal, da’ a fost punk, și n-a ieșit americană, da’ era celtică.

Comparația cu Pogues este imediată. Doar că e vorba despre generații și experiențe diferite. Flogging Molly sunt direcți, energici, focusați; cu elemente tradiționale, dar clar ai noului mileniu. Și domnu’ Dave scrie versuri foarte mișto, parol.

Bârfă și trivia: Bridget Regan, doamna cu vioara, este celălalt membru fondator și chiar nevasta lui Dave. Bașca. celălalt cetățean irlandez 100% din trupă, de producție garantată din țara verde fără șerpi (așa e, așa e, n-au d-aștia prin insulă).

Mi-am amintit de ei citind (în newsletterul Metalhead) că au fost confirmați pentru prima zi de B’Estfest, 1 iulie, cu Skunk Anansie și House Of Pain (alți irlandezo-americani). Ceea ce mă enervează îngrozitor, pentru că n-aveam nici un chef să ma duc prin Pipera-Tunari în ziua respectivă. Oricât de verde ar fi iarba.