Soilwork au lansat Verkligheten și au început turneul

Pe 11 ianuarie a fost lansat Verkligheten (“realitate”), cel de al unsprezecelea album de studio Soilwork, la trei ani și jumătate de la precedentul, The Ride Majestic.

Primul material cu toboșarul Bastian Thusgaard, care l-a înlocuit pe Dirk Verbeuren (plecat în 2016 la Megadeth) Verkligheten a fost înregistrat la Nordic Sound Lab Studios din Skara (Suedia) și la Panic Room din Skövde (Suedia) cu producătorul Thomas „PLEC” Johansson, în perioada aprilie-septembrie 2018.

Primul single, Arrival, a apărut în octombrie și a fost urmat de Full Moon Shoals în aceeași lună.

În decembrie au scos un clip animat pentru Stålfågel (Pasărea de oțel) și pe 11 ianuarie, odată cu lansarea oficială a albumului, a venit și Witan.

Odată cu lansarea Verkligheten a început și turneul promoțional ce îi va aduce și la noi, pe 22 ianuarie, la Arenele Romane, alături de colegii de label de la Nuclear Blast, Amorphis și Nailed To Obscurity, ca și de Jinjer. Cracovia, duminică 20 este sold out!, București încă nu, sunt disponibile bilete la toate categoriile – https://www.iabilet.ro/bilete-concert-amorphis-soilwork-si-jinjer-35259/.

Adrian Coleașă