RIP Gary Rossington!

Ne-a părăsit Gary Rossington, ultimul membru fondator supraviețuitor al legendarilor Lynyrd Skynyrd.

Gary Rossington by Jon Callas, 2011

Photo by Jon Callas

Născut pe 4 decembrie 1951 în Jacksonville, Florida, Rossington a fost singurul care a trăit întreaga istorie a uneia dintre trupele esențiale pentru southern rock, o istorie marcată de tragedie, triumf, tristețe și bucurie precum nici o alta din istoria rockului. O prezență discretă și un contribuitor esențial la catalogul muzical al genului, Gary a preferat mereu să-și lase chitara să vorbească pentru el, cu tot respectul imens de care s-a bucurat întotdeauna printre fani și colegii de breaslă.

Acum reunit cu trupa alături de care a crescut, cerurile reverberează Free Bird.

Adrian Coleașă