IPR la momentul SubRadar – interviu cu Tavi “Vita” Horvath (prima parte)

În avanpremiera lansării noului album, SubRadar, cel de al nouălea titlu semnat Implant Pentru Refuz, am avut plăcerea de a-l întrerupe din lucru pe Tavi “Vita” Horvath pentru o lungă conversație despre istoria lor, societatea noastră, noul album și multe, multe altele.

Tavi Horvath & IPR @Slowride Transalpina Fest 2019, by Anca Coleașă

By Anca Coleașă

Turneul de lansare a debutat deja, pe 5 decembrie au cântat la Cluj și pe 6 acasă în Timișoara, iar vineri 13 vor fi în București, în Quantic.

Da’ voi cântați rock din ăla dur?

MB: Ești cel mai vechi membru din trupă, ești singurul fondator rămas.

TH: Da da, sunt singurul rămas dintre cei care au început acest vis nebun numit Implant Pentru Refuz. Chiar îi spuneam colegului meu Hera, de la tobe, auzi, tu chiar crezi că există vreunul dintre noi care este perfect normal și acordat societății? Zic, fii atent și închipuie-ți un scenariu. Te duci la un botez sau la o nuntă, la un coleg de-al tău de muncă și te pune la masă lângă diverși oameni. Și la un moment dat te întreabă ce faci și tu îi spui că lucrezi cu colegul și așa mai departe, dar că faci și muzică, cânți într-o formație. Și atunci vine momentul ăla fain când trebuie să-i spui numele formației. Între timp la nuntă se aude un taragot acolo, pe spate, o populară faină și tu spui Implaaaant Pentru Reeefuz și ăla se uită la tine, deja ai scăzut cu trei puncte în fața lui. Și vine următoarea întrebare, da’ voi cântați rock din ăla dur? Daaaa!!! Și gata, s-a terminat discuția, va fi foarte awkward în continuare seara, după aceea.

MB: Tu de crezi că se întâmplă chestia asta? Pur și simplu din cauza genului pe care îl cântați sau omul are în cap și alte chestii, de genul, nu știu, manelistul aruncă cu bani deci clar face o grămadă de bani…?

TH: Da și rockerul când nu se întâmplă de cântat și de lucru și de altceva, probabil, în mintea lor, face sacrificii și habar n-am. Eu cred că e o lipsă de cultură, mai ales de cultură muzicală, despre asta vorbim. Ei au în cap un pattern, un tipar foarte clar. Când spune rock, oaaaoleu aștia-s din ăia ce urlă și nu știu ce. E ca și cum îi explicam portarului de la sala de repetiții că tot mă lua la-ntrebări; știți cum e? E ca la muzica clasică. Dacă te pui s-asculți muzică clasică și o iei de la capăt și asculți, trebuie să iei compozitorii pe rând, ca să-i asculți și să înțelegi, nu poți să sari de la Bach la Wagner și să-nțelegi ceva. Pentru că brusc o să ți se pară Wagner ceva groaznic, ăsta e un măcelar, știi… La fel și în rock, dacă tu nu ai o cultură rock și nu ai ascultat, n-ai pornit de la Elvis, Beatles, Zeppelin, și așa mai departe… Sabbath… și te-ai dus mai departe, tu nu poți să asimilezi ceva ce apare acuma pentru că nu ai cum, n-ai elementele necesare ca să înțelegi muzica aia și automat ți se pare o chestie ingurgitabilă.

MB: Ok, acum preiau eu rolul portarului. Pe de altă parte sunt o grămadă de copii care pornesc fix de la formele astea extreme de rock, fără să fi îngurgitat o istorie întreagă.

TH: Da, dar pentru un adult este mai greu, pentru că el are o lipsă de adrenalină… și de testosteron, știi.. Pentru tânăr, tipul ăsta de manifestare foarte loud, cum îi muzica rock, drum ‘n’ bass sau trapul sau astea, exact atunci rezonează cu el, cu starea în care e el, o stare în care majoritatea tinerilor sunt, nu-și găsesc drumul, au nevoie de ceva puternic, care să-i stimuleze, știi…

Toate, toate pornesc de la educație

MB: Deci cumva le transcede intelectul, atentează direct la instinctual.

TH: Da da. Bănuiesc că, cu cât sunt mai tineri cu atât te apropii mai mult de esență și nu mai ai de trecut peste enșpe mii de filtre și de bariere care s-au pus. E ca și cum ai încerca… Taică-meu are 83 de ani și să încerci acum să-l faci vegan… Nu, n-ai cum. După aceea mai avem o moștenire destul de grea prin faptul că muzică nu se prea face la școală, sau dacă se face se face foarte puțin, față de alte țări în care există din clasele primare studierea muzicii și a unui instrument. Deja când vorbești cu astfel de oameni care au primit o educație muzicală primară lucrurile se schimbă. De aceea există în țările nordice, civilizate, atât de mult export de muzică și lumea merge cu mic cu mare la concerte. Am avut și noi ceva concerte prin Franța, prin Germania… Am nimerit într-o localitate din Germania, foarte foarte mică, unde ei se ocupau de casa de cultură a orașului și efectiv au venit la concert de la cel mai mic la cel mai mare, și primarul și tot. Și toată lumea făcea voluntar chestia aia acolo.Ei se simțeau foarte bine acolo și vroiau să aducă cât mai multe trupe și cât mai diverse.

MB: Deci tu spui că imputabilă pentru starea în care ne aflăm ar fi în primul rând educația, nu starea materială sau altceva.

TH: Toate, toate pornesc de la educație, eu așa cred.

Da’ vă iese ceva din muzica aia?

MB: Tu, după aproape două decenii și jumătate de muzică, cum te simți cu generațiile noi? Ți se pare vreo deosebire fundamentală față de cei de pe vremea când ai început?

TH: Nuuu, în afară de baza materială care s-a schimbat drastic. Când am început, unu’ avea un băț de tobă și o zis că-i tobar, altu’ avea o coardă de chitară și o zis că-i chitarist… În afară de baza materială, cred că generațiile-s ciclice. Din ce am observat eu, pe lângă stilurile abordate, care revin, toate trupele tinere pe care le văd au dorința aia care există în rock, revolta aia… și dup-aia încep să o ia razna, să înceapă să cânte coveruri…

MB: Da, poate li se face foame între timp, nu știu.

TH: Da, bine zici, mai e și necesitatea asta pe care ți-o impune societatea, bă, da’ faci ceva din muzica aia, adică îți aduce ceva? E o discuție pe care pot să o am cu orice coleg de facultă sau liceu cu care mă întâlnesc în oraș, mă, tu mai cânți? Da. Foarte fain. Și iese ceva din chestia aia? Aia e prima întrebare, nu de ce cânți. Mă, da’ nici nu trebuie să vină uiumul de acolo, pentru că fac altceva din care-mi întrețin viața, lucrez; aia fac din pasiune. Ăla-i contra chems-ul, clar. Faci din pasiune, adică din pasiune te duci și cânți în weekenduri? Îmhî, da, nu te-nțeleg și nu știu de ce faci asta. Și știi ce am observat? Parcă oamenii, cu cât înaintează în vârstă, parcă nu mai ascultă muzică. Și nu, nu mă refer acum la muzica mea, nu trebuie să asculte muzică rock, muzică în general. În afară de radio, care știm toți că-i bullshit, majoritatea chestiilor ce se dau la radio sunt în heavy rotation, dacă te duci în benzinărie, iei benzină, te duci dup-aia la alimentară, îți faci niște cumpărături, până ai ajuns acasă știi ultimul hit al lui Smiley pentru că l-ai auzit de zece ori în tot environmentul. Nu trebuie să-l asculți, îl auzi, fără să vrei îl auzi. Există o dominație a caselor astea care vând muzică facilă și pop, dar lumea nu mai ascultă muzică. De exemplu eu nu știu pe nimeni care să își cumpere acele albume pe care le aud de la radio. Să spună bă, mi-am luat ultimul Smiley frate, pe vinil, și să vezi ce fain îi, ce producție, ce…

Chiar să asculți muzică, ca și cum ai citi o carte.

MB: Hai să spunem că nu mai ascultă muzică pentru că au Spotify, le aud pe radio, se uită pe YouTube…

TH: Pe Spotify îți alegi tu ce vrei, YouTube da… Dar există foarte multe beneficii în a asculta muzică. Nu s-o asculți by default, că merge radioul acolo, ci chiar să asculți muzică, ca și cum ai citi o carte. Să te pui în fotoliu și să dai drumul la un album, fie el de de pe Spotify, de pe YouTube, de pe casetă, de pe vinil, de pe cd… de pe ce environment vrem să-i dăm drumul, da’ să ai clipa aceea în care te-ai pus și ai ascultat. Da bă, uite, mie mi-a plăcut tot timpul Boney M și îți pui Boney M și stai și asculți, numai aia faci. Nu faci altceva, îi momentul în care asculți un album, la fel cum tu te uiți la un film sau tu citești o carte. Îs iște momente cu tine și cu muzica pe care o asculți. Și am observat că asta nu se mai întâmplă.

MB: Hai să spunem că între timp se mai întâmplă ceva pe Facebook, te caută cineva pe WhatsApp, se mai întâmplă ceva la televizor, să zicem că sunt prea multe care concurează la atenția ta.

TH: Da, dar pacea interioară n-o să ți-o găsești zburdând pe rețele sociale și trecând de pe un device pe altul, ci o să ți-o găsești tot admirând un tablou, ascultând un album, citind o carte, văzând un film bun. Cel puțin eu așa consider.

MB: Păi ne-ntoarcem la educație atunci, că n-am văzut cozi la muzee…

TH: Da, tot acolo ajungem, ne mușcăm de coadă.

Există o revoluție tehnologică formidabilă

MB: În contextul ăsta cum te raportezi tu ca artist la societate? Cum ți se pare că a evoluat sau involuat societatea și tu în mijlocul ei?

TH: Păi nu prea putem să știm, pentru că de lucrurile astea o să ne dăm seama după ce trec. Mi se pare mie cum că ar fi o evoluție? Într-adevăr există o revoluție tehnologică formidabilă. Adică nici nu vreau să-mi amintesc cum am tras primul album Implant și cum se poate înregistra acum. Primul album Implant l-am tras pe un casetofon care împărțea banda de casetă în patru și mergea într-o singură direcție și avea practic patru capete de redare-înregistrare. După ce trăgeai puteai să alegi un singur canal și să tragi din nou pe el, în timp ce le ascultai pe celelalte, era un casetofon multitrack. Eram terminați. Asta era în ‘95, nu, în ‘96, în primăvară. Am mers într-un studio în Arad și am tras acolo în trei zile, cred. Am tras albumul așa pac pac pac pac.Eventual dacă greșea unul puteai să tragi doar pista lui, dar numai atât. Și noi eram fascinați atunci, de tehnologia asta. Oaai, dacă am avea la sală un casetofon ca ăla, oaaai, am face cinci albume pe zi.

În general publicul a devenit foarte fin cunoscător

MB: Mă gândeam și la cei care vin la voi la concert. Presupun că deja este un mix de generații.

TH: Da, da, de mult, de mult este un mix de generații. Îs pe leveluri de apropiere de scenă așa.

MB: Cei mai bătrâni cu berea în mână în spate și cei mai tineri în față?

TH: Păi clar. Și eu când mă duc acum la un concert stau în spate. Ce să caut acolo în față? Mă rup ăia micii, nuuu.

MB: Ți se pare că e diferență de percepție din partea lor, dincolo de manifestări, modul în care reacționează la voi, la ceea ce faceți?

TH: În general publicul nostru și publicul care vine la festivaluri de rock a devenit foarte fin cunoscător. Știu versuri, știu despre ce cânți. Dacă faci o mică glumă între piese își dau seama, îs foarte ancorați în ceea ce cântăm noi și ceea ce transmitem noi. Rar vezi un om care vine la Implant și nu știe de ce a venit acolo, că l-a adus un prieten sau…

MB: Deci nu sunt oameni care vă descoperă pe moment, vin în primul rând fanii.

TH: Foarte puțini. Foarte puțini ne descoperă pe moment, doar că alți fani îi aduc acolo. La ultima cântare pe care am avut-o o venit unu’ la mine și a zis, “voi unde ați fost până acuma? Că eu n-am știut că existați. Uite, m-a adus prietenu’ meu, tot m-a bâzâit și eu tot îi ziceam că nu, eu știam de la alții despre Implant că-s ceva rap, cu metal, ceva, nu eram curios de genurile astea”, mi-a explicat el, “și v-am văzut acum live și am zis băi, stai, că asta-i o altă mâncare de pește, ăștia chiar îs rock, frate”. Îs tot felul de legende urbane pe care le iau din zbor.

MB: Pe de altă parte, pentru o trupă atât de veche ca voi, faptul că încă mai există legende urbane de genul ăsta ce îți spune? În mod normal, după atâta vreme, cel puțin în țară, lumea ar trebui să vă știe bine.

TH: Da, în cazul ăsta ai dreptate, dar ca să ne știe bine trebuie să fi auzit de noi, în afară de legendele urbane. Sau să aibă curiozitatea să își pună singuri, ceea ce nu se prea întâmplă pentru că prea puțini oameni caută muzică, de obicei le este dată, de către prieteni, de…

Ghost In The Shell

MB: Înainte de ‘90 și imediat după căutam activ.

TH: Da, era o căutare activă, permanentă. Până la urmă eu nu pot să mă pun în pielea lor pentru că nu știu ce se întâmplă acolo, eu știu cum sunt alcătuit eu și cum reacționez eu la muzică. Dacă ascult ceva care-mi place, coloana sonoră a unui film de exemplu, mă duc și caut, până nu găsesc… Când am văzut prima oară un clip pe MCM, un videoclip de la un desen animat, Ghost In The Shell. Și am zis, bă, ce-i asta? Nu înțelegeam nimic și la sfârșit apărea numai triunghiul ăla și scria Ghost In The Shell. Păi ăla m-a bântuit ani buni până am reușit cumva, neavând atunci internet, până am reușit să dau peste albumul ăla, peste filmul acela anime și după aia peste coloana sonoră. Până am reușit să fac rost de discul ăla au trecut ani de zile da’ a meritat.

MB: Ok, deci până la urmă o auzim de unde putem și o găsim pe unde putem.

TH: Da, acuma dacă vrei să găsești ceva ai internetul și imediat…

MB: Da. găsești informația, dar ți se pare ceva nociv în ușurința asta? Poate am devenit mai leneși, mai pasivi, mai neinteresați tocmai pentru că le avem atât de la îndemână?

TH: Depinde, alții devin mai căutători decât erau înainte. Am prieteni care înainte aveau caiete unde își scriau albume și componențe și acum au harduri întregi, au tabele în Excel… Da, Kenji Kawai era cel care a făcut muzica la Ghost In The Shell. Era ceva total din altă lume, lumea anime pe care noi încă n-o cunoșteam, cel puțin la noi cultura de benzi desenate încă nu-i formată, mie așa mi se pare.

MB: Mi se pare că noi nu am avut-o. Sunt niște elemente de vizual pe care noi nu le-am avut niciodată, benzile desenate sau, și mai simplu, posterul.

TH: Atunci imediat după revoluție au existat cenacluri care făceau în țară, cum erau Orfeu Orion pe la Craiova care mai aveau niște pagini cu bd-uri SF și revista Anticipația, de fapt toate coperțile aveau câte o ilustrație foarte faină, dar cultura aceea în loc să se dezvolte a murit. Cred că totul se bazează iarăși pe educație.

MB: Orice facem ne întoarcem la educație.

Despre asta e vorba, despre curiozitate

TH: Asta nu înseamnă că noi suntem niște tipi foarte educați, mai avem foarte multe de învățat.

MB: Cu siguranță, dar măcar bila noastră albă e că măcar suntem curioși în continuare.

TH: Exact, despre asta e vorba, despre curiozitate. Curiozitate versus “da’ de ce să caut că oricum am totul la îndemână”.

MB: Mă întorc la multiplele generații care vin la voi. Ți se pare că în general împărtășesc același gen de curiozate sau unii vin pentru că “ah, îi știu de pe vremuri, știu la ce vin”, iar cei mai mici “ok, i-am descoperit și îmi plac”?

TH: Cei mai mici ne descoperă acum și ne descoperă punctual. Vin la un concert sau văd o piesă nouă și după aceea îi vezi cum sapă în trecut și vin la tine și-ți mai pun niște întrebări din albume mai vechi, “ce ai vrut să spui acolo?”. Uite, îți spun ce am vrut să spun, am vrut să spun asta, tu poți să înțelegi altceva. Din momentul în care eu am dat drumul la informație nu mai e interpretarea mea, ci e a ta. Dar eu ți spun ce am vrut să zic atunci și tu poți să îi găsești și alt sens.

(va urma)

Adrian Coleașă

IPR Online:
Website: http://www.implantpentrurefuz.com/
Facebook: https://www.facebook.com/ImplantPentruRefuz
Soundcloud: https://soundcloud.com/implant-pentru-refuz/
Twitter: https://twitter.com/IPRMusicBand
Instagram: https://www.instagram.com/implantpentrurefuz/
YouTube: https://www.youtube.com/user/implantpentrurefuztm
Spotify: https://open.spotify.com/artist/0DAiTmP622iZnsqnzQsEk7?si=bCtuS4QTQjmgD9-tLClwng


IMPLANT PENTRU REFUZ lansează SubRadar

Povestea Implant Pentru Refuz continuă, după mai bine de 24 ani, cu un nou album, SubRadar.

Timişorenii de la Implant Pentru Refuz vor lansa în iarna acestui an cel de-al 9-lea album, album care celebrează prieteni şi prietenii, cuprinzând în totalitate piese realizate în colaborare cu artişti dragi şi apropiaţi formaţiei.

Turneul de lansare a noului album, SubRadar, va debuta la Cluj-Napoca, pe 5 decembrie, în Form Space, continuând pe 6 decembrie cu un concert acasă, la Timişoara, in Escape Underground Hub. Promovarea albumului nu poate să lipsească din Bucuresti aşa că, SubRadar va răsuna în Club Quantic pe data de 13 decembrie. Turneul de promovare nu se va încheia aici, trupa urmând să susţină o serie de concerte în ţară în primăvara anului 2020.

Muzicieni dragi şi prieteni apropiaţi trupei au venit alături ca şi invitaţi, în colaborare pe SubRadar: Adrian Despot (Viţa de Vie), Cătălin Chelemen (Coma), Nik Făgădar (Luna Amară), Bean (Subcarpaţi, Şuie Paparude), Junkyard (ROA), DJ Hefe (Coma), Dan Byron (Byron), Andrei Robin Proca (Robin And The Backstabbers), Laura Brat (Partizan, Grey Matters), pianistul Teo Milea, Dora Gaitanovici, precum şi Daria Elena, tânăra câştigătoare a concursului nostru “Căutăm Vocal”.

SubRadar tratează linia subţire ce separă negrul de alb, cerul de pământ, o zonă de zbor liber, de încolţire a ideilor ce nu pot fi controlate şi exprimate în termeni clari, în alb sau negru.

Albumul va fi lansat iniţial în format digital. Linkul şi codul pentru download vor fi printate pe o hârtie specială care, odată plantată se va transforma în flori de vară. În primăvara anului 2020 va fi disponibilă o ediţie limitată de viniluri, pentru colecţionari.

……………………………

Implant pentru Refuz a evoluat de-a lungul celor peste 24 de ani de existență printr-un sunet mereu proaspăt, cu o muzică pe deopotrivă sensibilă și plină de energie, definind o poveste complexă în cultura muzicii contemporane alternative din țara noastră. Din 1995 până în prezent, Implant Pentru Refuz a lansat 8 albume, fiecare album constituindu-se drept noi pietre de fundație şi postamente pentru viitor, reprezentând trepte evolutive ale traseului muzical al trupei:

Implant pentru refuz – 1996
Permis postsinucidere – 1997
Culori – 1999
Oameni fără fețe – 2001
Monolith – 2007
Otheroot – 2009
Cartography – 2015
Acustic (Live@Unirii5) – 2016

Implant Pentru Refuz înseamnă:

– Octavian „Vita” Horvath – voce
– Valentin „Freaky” Popescu – chitară şi voce
– Răzvan „Meshu” Nicov – chitară
– Alexandru Hera – tobe
– Ştefan „Pişta” Czifrak – chitară bass

http://www.facebook.com/ImplantPentruRefuz https://www.youtube.com/user/implantpentrurefuztm
https://www.instagram.com/implantpentrurefuz/