Alternosfera și Coma vor urca pe scena festivalului Iubim 2 Roți

După Compact și Bucovina, anunțăm cu bucurie și entuziasm că Alternosfera și Coma sunt următoarele trupe ce ne vor încânta la a 2-a ediție a festivalului Iubim 2 Roți!

În perioada 27-29 mai 2022 pe insula Fundeni din București te așteaptă o atmosferă family-friendly, creată din dragoste pentru muzică și două roți: parada moto, zone de food&drinks și relaxare, camping, toate cu misiunea de a goni rutina și a reinventa weekendul bucureștean.
Line-up:
Vineri – 27 mai: Compact, Cargo

Sâmbătă – 28 mai: Bucovina, Dirty Shirt & Transylvanian FolkCore Orchestra
Duminică – 29 mai: Coma, Alternosfera
+more tba

Ultimul weekend din mai înseamnă, din nou, Iubim 2 Roți!

Festivalul construit și crescut din pasiune revine după 2 ani de absență. 3 zile de muzică bună, de regăsire și eliberare, pe insula anti-urbană din oraș!

Primele bilete online, disponibile exclusiv prin AmBilet.ro, sunt la preț promoțional!