Din nou Bonamassa. Iarăși.

Neobositul Joe revine cu un tribut live adus lui Muddy Waters și Howlin’ Wolf.

Botezat Muddy Wolf At Red Rocks, este vorba de un concert în fața a 9,000 de oameni în spectaculoasul Red Rocks Amphiteater, în septembrie 2014.

Două ore și jumătate de cântare spectaculoasă, în fața celei mai mari audiențe din cariera de până acum a lui Bonamassa, vor apărea pe 24 martie pe DVD, Blu-Ray și CD.

Plus alte bunătăți, inclus un film despre excursia lui Joe și Kevin Shirley la răscruce (da, acea răscruce).

Și pentru că lucrurile bune merită să fie continuate, în august se va desfășura un turneu dedicat altor legende ale blues-ului, cei trei regi – BB King, Albert King, Freddie King.

Pe cât pariem că în 2016 vom avea o nouă lansare, botezată de exemplu Tribute To The Three Kings? Sau așa ceva.


Bonamassa într-un nou cuplu muzical

Dacă tot a mers de două ori deja cu Beth Hart, de ce să schimbe o rețetă care funcționează și pare să-i priască?

Noua parteneră este Mahalia Barnes, fiica lui Jimmy Barnes, despre care am mai scris aici.

Ca și în cazul Beth Hart, este un album de coveruri, de data asta funk, un tribut adus lui Betty Davis, o figură aparte, muzical și nu numai.

Fosta nevastă a lui Miles Davis a fost nu numai o cântăreață de mare forță, dar și o influență reală asupra trompetistului. După cum spune chiar Miles, ea este cea care l-a introdus într-o lume complet nouă pentru el, care cuprindea figuri precum Jimi Hendrix sau Sly Stone Influența lor este extrem de vizibilă pe un album de referință, precum Bitches Brew (care aparent ar fi trebuit să se cheme Witches Brew, dar a fost schimbat la sugestia lui Betty).

Extrem de controversată datorită atitudinii extrem de sugestiv sexuală, Betty a avut o carieră muzicală meteorică, dar a devenit un personaj cult.

Pe 23 februarie va apărea Ooh Yea – The Betty Davis Songbook, cel de-al doilea album Mahalia Barnes & The Soul Mates; featuring Joe Bonamassa și produs de inevitabilul Kevin Shirley.

Bonamassa este mereu confortabil și inspirat în postura colaborării cu voci feminine (mi se pare chiar mult mai mult decât cu cele masculine), deci această celebrare a uneia dintre cele mai progresive voci funk și r’n’b din toate timpurile, se anunță mai mult decât de promițător.

Atât de promițător încât ma ademenește chiar și pe mine, care am o problemă declarată cu funk-ul.


Lecție de blues cu Joe Bonamassa

Înainte de apariția ultimul album, Different Shades Of Blue, Joe Bonamassa a vizitat redacția revistei Guitarist.

Pe lângă interviul despre echipament, noul album și Jimi Hendrix, Joe a ținut o adevărată lecție de chitară, trecând în revistă câteva dintre lick-urile care îi definesc stilul plin de energie.

Pentru mai multe informații și tab-urile lick-urilor din video, articolul complet este disponibil aici.


Joe Bonamassa – Different Shades Of Blue

Mai e puțin până la noul Bonamassa, album solo. În Europa va apărea pe 22 septembrie, iar în Statele Unite pe 23.

Am mai scris despre el aici. Posibil să mai scriu după ce-l ascult în întregime.

Internetul vuiește, precomenzile l-au propulsat deja în vârful topurilor, atât pe Amazon, cât și pe iTunes.

Mai multe detalii, chiar de la cei implicați.


Joe Bonamassa revine și revine și revine

Bonamassa e un om îngrozitor de muncitor. I se pot reproșa lui destule, dar nu că nu și-ar rupe spinarea – ba solo, ba cu Beth Hart sau cu Black Country Communion, ba live, ba în studio. Când nu compune și înregistrează e în turneu. Încep să mă gândesc serios dacă nu cumva l-au clonat. Dacă nu, aș vrea și eu niște lecții de time management.

Tot Bonamassa a devenit un subiect foarte trendy. E de bon ton, e popularizat, e foarte prezent. Ceea ce nici nu e rău, contribuie la răspândirea genului.

În septembrie vă scoate un nou album, “Different Shades Of Blue”, cel de-al unsprezecelea de studio și primul care va conține zero coveruri, doar material original. Cel de-al șaselea album pe 2014, dacă socotim live-ul cu Beth Hart și CD-urile celor patru concerte din ciclul “Tour De Force”.

Până atunci, avem deja un clip oficial pentru piesa titlu. Asta e, m-a convins deja să cotizez încă o dată.