The Jimmys live @Hard Rock Café Bucharest
Postat: 03/12/2016 Înscris în: Live | Tags: blues, concert, hard rock cafe, jazz fusion, Live, live in transylvania, r'n'b, soul, sunete, the jimmys Scrie un comentariuCând auzi Wisconsin te gândești la multe (eventual produse lactate și polca), dar nu neapărat la blues. Și totuși genul este atât de bine încrustat în ADN-ul american încât proveniența lui nu mai poate fi o surpriză, din orice colțișor al țării ar proveni.
Photo by Adrian Coleașă
The Jimmys sunt veterani ai scenei. Conduși de Jimmy Voegeli, fiecare dintre cei șapte membri ai grupului au în spate câte un CV impresionant. Au luat multe premii, împreună și separat, iar lista celor cu care fiecare dintre ei a împărțit scena (sau studiourile de înregistrări) se citește ca un whos who al aristocrației bluesului (și nu numai) – de la Hubert Sumlin, Joe Bonamassa, Greg Koch, Luther Allison, Buddy Guy până la Georgia Satellites, Glenn Miller Orchestra, Los Lobos sau The Temptations.
Pe 25 noiembrie a avut loc la Hard Rock Café primul lor concert în București, organizat de revista Sunete.
Primul concert în București, dar în nici un caz primul în România, seara a fost și prilejul lansării celui mai nou album al trupei, Live In Transylvania, înregistrat anul trecut la festivalul de blues de la Sighișoara.
Pe scenă au urcat Jimmy Voegeli (clape, voce), Perry Weber (chitară, voce), Mauro Magellan (tobe), Johnny Wartenweiler (bas), Pete Ross (saxofon), Darren Sterud (trombon, voce) și Mike Boman (trompetă).
Photo by Anca Coleașă
The Jimmys au marele noroc de a număra în rîndurile lor trei compozitori, astfel că cea mai mare parte a setului este material original. Secția de suflători adaugă un ingredient sonor aparte și le permite să abordeze absolut orice doresc – blues, r&b, soul, cu incursiuni în fuziune de jazz (au avut momente când m-au dus cu gândul la Chicago și nu cred că e puțin lucru)…
Dacă setul lor este extrem de solid, mai impresionantă este prestația scenică. Soundtrack-ul unei seri pline de antren și voie bună, The Jimmys se simt foarte bine pe scenă și au ca misiune să ne facă să ne simțim bine în sală. Misiune îndeplinită cu brio!
The Jimmys se simt foarte bine și în afara scenei, amestecându-se printre fani de îndată ce show-ul s-a terminat; fără fițe, extrem de simpatici și deschiși, bucuroși că i-au făcut pe oameni să se simtă bine.
Din București au plecat direct către Brașov Jazz & Blues Festival. Semn bun zic. Dacă lor le place la noi și publicul nostru pare să-i fi adoptat, deci sper să-i revedem în curând.
Iar despre cum s-a văzut seara, în galeriile foto publicate aici și aici.
Bonamassa într-un nou cuplu muzical
Postat: 23/01/2015 Înscris în: Muzică | Tags: betty davis, funk, Joe Bonamassa, mahalia barnes, ooh yea, r'n'b, tribut Un comentariuDacă tot a mers de două ori deja cu Beth Hart, de ce să schimbe o rețetă care funcționează și pare să-i priască?
Noua parteneră este Mahalia Barnes, fiica lui Jimmy Barnes, despre care am mai scris aici.
Ca și în cazul Beth Hart, este un album de coveruri, de data asta funk, un tribut adus lui Betty Davis, o figură aparte, muzical și nu numai.
Fosta nevastă a lui Miles Davis a fost nu numai o cântăreață de mare forță, dar și o influență reală asupra trompetistului. După cum spune chiar Miles, ea este cea care l-a introdus într-o lume complet nouă pentru el, care cuprindea figuri precum Jimi Hendrix sau Sly Stone Influența lor este extrem de vizibilă pe un album de referință, precum Bitches Brew (care aparent ar fi trebuit să se cheme Witches Brew, dar a fost schimbat la sugestia lui Betty).
Extrem de controversată datorită atitudinii extrem de sugestiv sexuală, Betty a avut o carieră muzicală meteorică, dar a devenit un personaj cult.
Pe 23 februarie va apărea Ooh Yea – The Betty Davis Songbook, cel de-al doilea album Mahalia Barnes & The Soul Mates; featuring Joe Bonamassa și produs de inevitabilul Kevin Shirley.
Bonamassa este mereu confortabil și inspirat în postura colaborării cu voci feminine (mi se pare chiar mult mai mult decât cu cele masculine), deci această celebrare a uneia dintre cele mai progresive voci funk și r’n’b din toate timpurile, se anunță mai mult decât de promițător.
Atât de promițător încât ma ademenește chiar și pe mine, care am o problemă declarată cu funk-ul.
Gary Clarke Jr Live
Postat: 11/09/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, gary clarke jr, hard rock, Live, r'n'b, soul Scrie un comentariuGary Clarke Jr are cu ce să se laude. La 30 de ani are o carieră de succes ca muzician și apariții în filme. Premiile și distincțiile se aglomerează în jurul lui, cel mai prestigios de până acum fiind un Grammy 2014 la categoria Best Traditional R&B Performance (pentru Please Come Home); asta după ce în 2013 fusese nominalizat la Grammy pentru Best Rock Song, cu Ain’t Messin Round.
Blues-ul american și-a găsit în el un nou erou și comparațiile flatante curg. A fost aclamat chiar ca, blasfemia blasfemiilor, “noul Hendrix”. Nu sunt de acord cu apelativul, nici cu toate nuanțele muzicale pe care a ținut să le abordeze până acum. De exemplu, nu-mi plac cele două piese câștigătoare de Grammy, dar asta ține de preferințele personale. De fapt, nu atât piesele respective au vreo problemă, cât faptul că l-am ascultat cu altele care mi-au plăcut mult mai mult.
Unde mi se pare totuși potrivită comparația cu Hendrix este prestația din concert. Nici pe departe atât de fizic precum Jimi, dar cu același gen de energie, o sălbaticie primordială. Scena este mediul său natural și de pe scenă vine noul album, numit pur și simplu Live, care va apărea pe 22 septembrie.
Live vine să completeze o discografie ce numără deja trei albume de studio și cinci EP-uri. Înregistrările sunt din concerte de pe tot mapamondul și celebrează tonul său personal – chitara fuzzy combinată cu vocea smooth (că lină, netedă sau liniștită parcă nu prea se potrivesc).
Venit din Texas, lansat la Antone’s, clubul din care alți texani, frații Vaughan, au început să redefinescă blues-ul modern, nu pot decât să sper că (și el) va fi catalistul unui nou blues revival pe care unii dintre noi îl așteptăm de cam multă vreme.
N-am nevoie de doctor
Postat: 27/02/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, hard, heavy, I don't need no doctor, r'n'b, ray charles, rock Un comentariu“I Don’t Need No Doctor” este o piesă scrisă de Nick Ashford, Valerie Simpson și Jo Armstead. Înregistrarea originală îi aparține lui Ray Charles, din 1966.
Este unul dintre acele cântece pe care le-au preluat o mulțime de artiști, le știm cu toții, dar n-a fost niciodată un hit. De ce? Nu reușesc să-mi dau seama.
După Ray Charles (în al cărui catalog a și rămas), au urmat Humble Pie (1971), New Riders Of The Purple Sage (1972), W:A:S:P. (1986), The Nomads (1989)… Deja, nu se mai știa exact genealogia piesei, Styx au preluat-o de la Humble Pie, de exemplu.
În 2007 a fost rândul lui John Scofield , apoi a lui John Mayer, iar în 2012 a urmat Joan Osborne. Și alții, și alții.
De la rhythm’n’blues la hard & heavy, trecând prin blues, pop, rock, piesa transcede genurile și este o preferată a multora, mai ales live.
Recunosc, eu o știu de la W.A.S:P. și am trăit cu impresia că e a lor.
Cireașa de pe tort, din categoria “și alții” face parte și Beth Hart, din perioada ei “jopliniană”, înainte de cumințenia de astăzi.
Odihnește în pace JJ Cale!
Postat: 27/07/2013 Înscris în: Știri | Tags: americana, blues, jj cale, r'n'b, rock, swamp, tulsa sound Un comentariuIeri ne-a părăsit și JJ Cale, la 74 de ani, din cauza unui atac de cord care l-a surprins în plin turneu.
Născut pe 5 decembrie 1938 în Oklahoma City, a fost unul dintre creatorii a ceea ce s-a numit Tulsa Sound, un amestec de blues, rockabilly, country și jazz.
O prezență discretă, s-a gândit chiar să renunțe la muzică înainte ca Eric Clapton șă aibă un hit cu “After Midnight”.
S-a remarcat mult mai mult ca și compozitor decât ca interpret, piesele sale fiind preluate de nume legendare – Eric Clapton “After Midnight” și “Cocaine”, Kansas “Bring It Back”, Lynyrd Skynyrd “Call Me The Breeze” și “I Got The Same Old Blues”, Santana “Sensitive Kind”…
A fost un mare iubitor de animale. Pe site-ul său se precizează că donațiile nu sunt necesare, dar cine dorește poate să doneze oricărui adăpost pentru animale, în memoria lui.
S-a alăturat marei orchestre din ceruri și acum compune pentru ea. Dumnezeu să-l odihnească, mulțumim pentru tot ce ne-a adus!
