The Capital, nou single de la Pyogenesis
Postat: 22/01/2020 Înscris în: Muzică | Tags: 2020, 8 octombrie, a silent soul screams loud, album, bucuresti, concert, lansare, pyogenesis, quantic, single, the capital Scrie un comentariuMai sunt doar două zile până la lansarea A Silent Soul Screams Loud, noul album Pyogenesis programat să apară pe 24 ianuarie la AFM Records și avem deja un al patrulea single, The Capital.
Iar dacă începutul anului este marcat de o serie de showuri dedicate aniversării a 25 de ani de la lansarea Twinaleblood, unul dintre albumele lor esențiale, turneul de promovare a noului material este deja lansat și va continua inclusiv anul viitor, pe pe 8 octombrie urmând să ajungă la București, în Quantic – https://www.facebook.com/events/752565255187125/.
Adrian Coleașă
Implant Pentru Refuz au lansat SubRadar în Quantic în decembrie
Postat: 18/01/2020 Înscris în: Live | Tags: 13 decembrie, 2019, bucuresti, concert, cronica, implant pentru refuz, ipr, lansare, Live, quantic, review, subradar Un comentariuTimișorenii de la Implant Pentru Refuz împlinesc anul acesta două decenii și jumătate de activitate, iar sfârșitul lui 2019 a adus cel de al nouălea album al lor, lansat live într-un turneu de promovare ce va continua în 2020.
În preludiul concertului de la București (cel de al treilea din turneu) am discutat cu Tavi “Vita”Horvath. Convorbirea noastră fiind stufoasă (și extrem de agreabilă) a fost publicată în două părți și este disponibilă la https://tinyurl.com/sw5efm2 (prima parte) și la https://tinyurl.com/uvhlx8b (partea a doua).
Deschiderea concertului din 13 decembrie a fost asigurată de Unity Of Opposites, din Arad, și de bucureștenii The Sonic Taste.

Photo by Anca Coleașă
Showul a avut atât alura unei lansări en fanfare, cât și dimensiunea emoțională a unui eveniment aniversar. Dacă SubRadar (acum disponibil pe toate platformele digitale) a avut parte de o mulțime de invitați, o parte dintre ei au urcat și pe scena din Quantic.
Într-un concert lung, energic și foarte variat, dar urmărit cu sufletul la gură de fanii ce au umplut sala animați de un entuziasm contagios, Cătălin Chelemen (Cer-Pământ, Sidef), Laura Brat (Surâs), Daria (Visători) și Doina Gaitanovici (Ocean) au fost o parte dintre musafirii așteptați, dar pe listă s-au înscris și Ovidiu „Ochelari” Vinereanu și Rocco (Rock n Ghenă) pentru un final exploziv ce a bifat Rezistența continuă și IPR gherila.
Toate s-au schimbat și totul a rămas la fel, aceeași energie animă o trupă ce a evoluat continuu, mai matură și mai sofisticată acum, mereu interesantă, surprinzătoare și angajantă.

Photo by Adrian Coleașă
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/vsje3sj și https://tinyurl.com/s2drkvl.
Implant Pentru Refuz înseamnă:
– Octavian „Vita” Horvath – voce
– Valentin „Freaky” Popescu – chitară şi voce
– Răzvan „Meshu” Nicov – chitară
– Alexandru Hera – tobe
– Ştefan „Pişta” Czifrak – chitară bas
http://www.facebook.com/ImplantPentruRefuz https://www.youtube.com/user/implantpentrurefuztm
https://www.instagram.com/implantpentrurefuz/
Adrian Coleașă
The Mono Jacks prezintă „Gloria”
Postat: 17/01/2020 Înscris în: Știri | Tags: 2020, 8 februarie, album, arenele romane, bucuresti, concert, gloria, lansare, single, the mono jacks Scrie un comentariuThe Mono Jacks prezintă „Gloria”, primul single de pe noul album ce va avea lansarea pe 8 februarie la Arenele Romane

„Gloria” este primul single de pe noul album de studio al trupei The Mono Jacks. Noul cântec dă și numele albumului care se va lansa printr-un concert la București sâmbătă, 8 februarie 2020, la Arenele Romane din București (cort încălzit).
Stream & download ► https://smarturl.it/tmj-gloria
„Una dintre primele piese la care am lucrat este Gloria, care de altfel dă și numele albumului. Gloria este un nume de femeie și îmi imaginez că este o femeie teribil de frumoasă. Gloria poate să te înșele, însă. Gloria poate sa te facă să faci tâmpenii și cu toate astea o dorim cu toții. Gloria poate să te facă să înfăptuiești lucruri mărețe. Gloria te poate ucide. Gloria este o frământare sau căutarea unui sens. Gloria este șansa noastră de a deveni nemuritori. Și eu de ce as vorbi despre glorie daca nu cumva din dorința ca tu să-i aduci aminte de numele meu?” spune Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks.
Concertul de lansare a albumului are loc sâmbătă, pe 8 februarie, la Arenele Romane. Biletele de intrare se găsesc în avans pe www.iabilet.ro și în rețeaua IaBilet și vor avea preț special de presale 80 de lei până pe 31 ianuarie și la 100 de lei până pe 8 februarie. La intrare, în limita stocului rămas, biletele de acces vor costa 110 lei.
www.themonojacks.com
http://fb.com/themonojacks
Modern Prometheus, al treilea single de pe noul album Pyogenesis
Postat: 10/01/2020 Înscris în: Muzică | Tags: 2020, 8 octombrie, a silent soul screams loud, album, bucuresti, concert, lansare, modern prometheus, pyogenesis, quantic, single Scrie un comentariuPe 24 ianuarie va apărea A Silent Soul Screams Loud, ultima parte a trilogiei steam punk începută de Pyogenesis odată cu A Century in the Curse of Time (2015) și continuată cu A Kingdom to Disappear (2017).
Păstrând calendarul de un single/video în fiecare dată de 9 ale lunii curente, după Mother Bohemia și Will I Ever Feel The Same avem acum o a treia piesă, Modern Prometheus, împreună cu Chris Harms (Lord Of The Lost).
Turneul de promovare are deja majoritatea datelor stabilite și pe 8 octombrie îi așteptăm la București, în Quantic – https://www.facebook.com/events/752565255187125/.
Adrian Coleașă
Votum lansează o nouă piesă, Lamb of Cyber God
Postat: 10/01/2020 Înscris în: Muzică | Tags: clip, lamb of cyber god, lansare, single, videoclip, votum Scrie un comentariu
Votum lansează Lamb of Cyber God, piesă care va face parte din noul album ce urmează a fi lansat anul acesta. Videoclipul piesei a fost realizat de către Tim Savage (www.pexels.com/@timsavage) și Zbigniew Szatkowski și poate fi urmărit aici:
Trupa face parte din portofoliul de booking Kataphraktos, o divizie Cavalleria.
www.votumband.pl
www.facebook.com/votumpage
