Living The Dream, nou single Five Finger Death Punch

Pe 28 februarie va apărea F8, cel de al optulea album de studio Five Finger Death Punch, produs de Kevin Churko (Ozzy, Disturbed, FFDP, Papa Roach, In This Moment, Shania Twain…), primul material pentru noul lor label, Better Noise Music.

Inside Out, primul single de pe F8, este deja cel de al nouălea lor hit #1 consecutiv, la nouă săptămâni de la lansare și astăzi a apărut o a treia piesă de pe noul album, Living The Dream, ilustrată de un lyric video.

Turneul european continuă, avându-i ca invitați pe Megadeth și Bad Wolves, urmat din aprilie de un turneu în Statele Unite, însoțiți de Papa Roach, I Prevail și Ice Nine Kills.

Five Finger Death Punch s-au impus ca una dintre forțele majore ale rockului contemporan, fiecare album al lor fiind certificat aur sau platină de la debutul The Way Of The Fist, din 2007. Cu peste 3 miliarde de streamuri combinate (din care 2 miliarde video) au ajuns, în mai puțin de 13 ani, al treilea cel mai important nume din spațiul hard rock, depășiți doar de Metallica și AC/DC.

Adrian Coleașă