Steve Hill, one man blues rock band din Canada

Postat: 31/03/2018 | Autor: | Înscris în: Muzică | Tags: , , , , , , | Scrie un comentariu

Steve Hill este canadian, cântă cât pentru o trupă întreagă, a luat deja un braț de premii (un Juno, Grammy-ul canadian în 2015, trei Maple Blues Award în 2016…), iar presa l-a numit “cel mai rău chitarist din Canada” (Montreal Gazette) și “star-ul de top al scenei de blues canadiene în acest moment” (CBC).

Steve Hill, by Szymon Goralczyk

Photo by Szymon Goralczyk

Poate părea apărut peste noapte, mai ales pentru publicul european, dar i-a luat 20 de ani să ajungă unde este acum. Întruchiparea conceptului one man band, live este spectaculos, cântând la chitară și cu vocea, cu picioarele bate în tobe, iar un băț atașat de chitară îi aduce la îndemână toate percuțiile din preajmă. O forță a naturii, un sunet brut și infecțios, Steve Hill este genul de artist pe care cineva ca Lemmy l-ar fi aprobat și îmbrățișat.

Pe 11 mai, la Manhaton Records (labelul lui Robin Trower și King King) va apărea cel mai nou album al său, One Man Blues Rock Band, chiar în mijlocul turneului britanic alături de Danny Bryant și King King.

Albumul a fost înregistrat pe 30 noiembrie 2017 în La Chapelle, Québec, a fost produs și mixat chiar de Steve și cuprinde atât piese foarte rock (Damned, Dangerous, Rhythm All Over, The Ballad of Jonny Wabo, Still Got It Bad), ca și delicat acustice (Emily), precum și trei coveruri (printre care Voodoo Child).

Ancorat într-o manieră old school, Steve Hill aduce o abordare foarte modernă, un aer de prospețime salutar. Iar ceea ce se aude este exact ceea ce a fost acolo, fără overdub-uri, loop-uri sau părți pre-înregistrate, totul se întâmplă în timp real.

Adrian Coleașă

King King, #1 live în 2016

Postat: 01/02/2017 | Autor: | Înscris în: Muzică | Tags: , , , , | Scrie un comentariu

Manhaton Records tinde să devină unul dintre label-urile esențiale de blues. Un label mic, dar mărimea nu contează când ai semnați artiști legendari precum Robin Trower și ai descoperit nume ca Sari Schorr. Sau King King, despre care am mai vorbit aici.King King Live

Premiați, aclamați, cu un parcurs consistent, susținut nu doar de inspirație și talent, dar în primul rând de foarte multă muncă, anul trecut a venit rândul albumului live.

Intitulat simplu, Live, conține două CD-uri înregistrate în Glasgow, orașul natal al lui Alan Nimmo, și un DVD înregistrat în Holmfirth, West Yorkshire. Setlisturile sunt aproape identice, dar CD-urile beneficiază de atmosfera turbulentă a galeriei de acasă.

Dacă cele trei albume de studio arătau o trupă sudată, cu un cert dar al scriiturii, o valoare sigură a blues-ului și r’n’b-ului modern, atmosfera de concert relevă pe deplin chimia excepțională a grupului și capturează ceva din magia concertului. Sau mai simplu, dacă în studio sunt foarte buni, live sunt excepționali și de neratat

Secția ritmică este nu doar solidă, ci și extrem de subtilă când actul muzical o cere, basul lui Lindsay Coulson legat intrinsec de tobele lui Bob Fridzema. Clapele lui Wayne Proctor țes o dantelă delicată sau iau o alură de tornadă, în timp ce vocea și chitara lui Alan Nimmo îl fac să merite un loc alături de cei mai buni și mai cunoscuți.

King King nu are nici un membru cu veleități de primadonă, este un efort clar de echipă subsumat cântecului, care aduce aminte de unel dintre cele mai bune momente ale blues rock-ului britanic, de la Free și Bad Company până la accente reminiscente de Wishbone Ash.

Ca și Reaching For The Light cu un an înainte, Live a luat cu asalt vârfurile topurilor (fizice și digitale)de blues – Amazon, iTunes… și a fost aplaudat frenetic de presa de specialitate (cel puțin cea insulară).

Pe bună dreptate aclamați și nu pot decât să sper că cineva îi va aduce și la noi. Până atunci, am început să le verific programul de turneu.