Thoughts And Prayers, nou single Heaven Shall Burn

Of Truth And Sacrifice, cel de al nouălea album de studio Heaven Shall Burn, a fost lansat pe 20 martie la Century Media.  Primul lor material care să fi intrat direct pe primul loc în topurile germane, este și cel mai lung de până acum, împărțit în două părți – Of Truth (zece piese) și And Sacrifice (nouă piese, printre care și un cover Nuclear Assault, Critical Mass, piesă din 1989).

Primele single-uri au fost Protector / Weakness Leaving My Heart (pe 10 ianuarie) și My Heart And The Ocean (pe 7 februarie).

De astăzi avem un nou single, Thoughts And Prayers, ilustrat de un clip conceput și realizat de Ibanez Germania.

Adrian Coleașă


King Of Storms, nou single de la Ensiferum

Formată în 1995 în Helsinki, trupa Ensiferum (latinescul pentru “purtătorul de sabie”) a devenit un nume de neocolit al death metalului melodic de inspirație folk.

Timpul a trecut de la debutul eponim din 2001, iar vineri, 15 septembrie, la Metal Blade va apărea cel de-al șaptelea album de studio al lor, Two Paths.

Produs de Ansi Kippo, masterul a fost înregistrat pe bandă, pentru o adevărată experiență analogică.

De pe noul album au apărut deja două single-uri, For Those About to Fight for Metal și Way of the Warrior, iar astăzi avem un al treilea extras, King Of Storms.

Din 27 septembrie, Ensiferum vor pleca în turneu, începând cu o scurtă etapă europeană urmată de show-uri pe alte continente. În 2018 îi vom vedea din nou prin Europa, poate și pe la noi. Sau poate nu.

Adrian Coleașă

 


Un nou clip Amon Amarth, The Way Of Vikings

Astăzi, 13 iulie, a apărut un nou clip de pe Jomsviking, cel de al zecelea album de studio Amon Amarth.

Noul clip este pentru The Way Of Vikings și se îndepărtează de imagistica vikingă de până acum. Acest al patrulea video de pe Jomsviking prezintă o  poveste violentă cu gangsteri antebelici, lupte ilegale, pariuri și jocuri de noroc (cu zloți polonezi) și o notă discordanta a unui televizor alb-negru pe care rulează alte povești, cinematografice de data aceasta, cu războinici vikingi…

Adrian Coleașă


The Agonist, a cincea oară

Al cincilea album The Agonist este primul pentru Napalm Records și este programat să apară pe 30 septembrie.

The Agonist by FAYA 2016

Photo by FAYA, courtesy of Napalm Records

Plecarea Alyssei White-Gluz pare să fi avut ca singur efect un apetit sporit pentru melodie și explorare sonoră, fără să abandoneze agresivitatea anterioară. Mix-ul lor de metalcore și melodic death dobândește noi valențe de la un album la altul, capătă noi valențe și pare să înflorească în modalități nebănuite.

The Agonist - Five

Five este deja al doilea album cu Vicky Psarakis, o nouă voce feminină excepțională. Comparația cu Alyssa White-Gluz este inevitabilă dar lipsită de sens la nivelul la care se află amândouă.

Mai puțin brutal și mai elaborat decât materialele anterioare, conceptual și sofisticat la limita progresivului, Five îi prezintă pe The Agonist ca o trupă matură, în continuă evoluție și cu un potențial ce pare a se dezlănțui de-abia de acum încolo.

Întreg albumul este la fel de solid pe cât de divers, iar surprizele nu lipsesc – de la balada lascivă cu aer de cabaret The Raven Eyes, până la bonusul Take Me To Church, preluare după Hozier (din categoria “coverul îmi place mult mai mult decât originalul”).

Una peste alta, The Agonist au depășit de mult scena locală și par lansați ferm către ligile superioare, iar Five pune o piatră foarte solidă la ascensiunea lor.


Arch Enemy Live @ Turbohalle

Și au fost două premiere: primul concert cu Alissa White-Gluz (ex-The Agonist) și primul din turneul de promovare al “War Eternal” (primul album pe care Nick Cordle l-a înlocuit pe Christopher Amott).

Arch Enemy @ Turbohalle 23.05.2014

În deschidere, au cântat Goodbye To Gravity și clujenii de la Krepuskul. Îmi doresc să-I văd mai des prin București, energia și pofta lor de cântat sunt infecțioase.

Surprinzător de puțină lume la cântare. O fi din cauza plecării Angelei, o fi din alte motive, cert e că oamenii nu s-au prezentat (deși cântarea a fost promovată destul).

Treaba lor, mie mi-a plăcut. Alissa White-Gluz nu e Angela Gossow, nici nu pare să aibă vreo pretenție de genul, dar nu degeaba a fost aleasă să o înlocuiască. Cât despre Christopher Amott, chiar nu i-am simțiti lipsa în vreun fel.

O seară mișto, o cântare mișto într-o atmosferă aproape intimă, mie mi-a făcut poftă sa iau la mână atât “War Eternal”, cât și discografia trupei.

Ca de obicei, poze sunt pe pagina de Facebook.