La mai bine de un an de la lansarea ultimului material discografic intitulat “Spre Cer” alături de videoclipul “Vuiet de Jale”, formația bucureșteană de epic folk metal, An Theos, revine pe marea scenă din Club Quantic cu piese deja consacrate precum “Noaptea Sânzienelor”, “Seminția Dacă”,“Prin Viu Grai Strămoșesc” și pregătește fanilor un show nou, special, plin de surprize precum audiția în premieră a unor piese ce vor face parte din noul material discografic și multe altele.
Vineri, 29 martie, de la ora 21, pe scena Club Quantic în cadrul Folk & Metal Fest V, formația bucureșteană de epic folk metal, An Theos, va prezenta un show nou, complet, plin de vibrație și emoție cu momente unice și deosebite. Pe parcursul concertului li se vor alătura dacii de la Historia Renascita pentru a performa coregrafii deosebite în strânsă legătură cu poveștile pieselor de pe scenă.
De asemenea, setlistul va include și două piese noi ce vor urma să apară pe următorul material discografic la care trupa lucrează intens. Cea mai mare supriză, ne promit ei că ne va aștepta în mijlocul concertului și ne invită să-i urmărim și să petrecem o seară inedita de epic folk metal împreună!
An Theos înseamnă: Loredana Butnaru – female vocal Florin Costachiță – male vocal Gabriel Andrei- lead guitar, backing vocals Teddy Bejenaru – rhythm guitar Cătălin Ungureanu – bas Lorena Mitoi – keyboards Tudor Uscoi – drums
Rusidava Music revine cu cea de-a 5-a ediție de Folk & Metal Fest vineri, 29 Martie 2019. Ne adunăm cu mic, cu mare în Quantic Club, pentru o seară cum trebuie, de Folk, Heavy, Black, New Metal bucureștean, bucovinean sau basarăbean și multe altele. Vă așteptăm să petrecem împreună, alături de prieteni și apropiați, o seară extraordinară pentru un început metal de primăvară!
Cea mai cunoscută și iubită trupă a rockerilor din România revine pe scena noastră după 2 ediții. Bucovina, trupă ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, va încheia seara cu piesele cele mai cunoscute precum “Spune tu, vânt”, “Așteaptă-mă dincolo de moarte”, “Straja”, dar și cu piese de pe noul lor produs discografic intitulat “Septentrion”!
La mai bine de un an de la lansarea ultimului material discografic intitulat “Spre Cer” alături de videoclipul “Vuiet de Jale”, formația bucureșteană de epic folk metal revine pe marea scenă din Club Quantic cu piese deja consacrate precum “Noaptea Sânzienelor”, “Seminția Dacă”, “Prin Viu Grai Strămoșesc” și pregătește fanilor un show nou, special, plin de surprize precum audiția în premieră a unor piese ce vor face parte din noul material discografic și multe altele.
Haiducii de peste Prut se întorc la ediția a V-a a Folk & Metal Fest pentru un show de neuitat! Alături de ei vom călători din nou în timp și în locuri precum “Tapae”, “Vaslui 1475” și “Moesia”.
Maxim Miller – Vocal, Chitară Daniel Bozu – Chitară Ștefan Gîlcă – Chitară Bass Pavel Ungureanu – Nai, Fluier Mircea Grosu – Toba
Apa Sîmbetii
Apa Sîmbetii este o trupă bucureșteană de experimental black metal/djent, fondată în 2009. Principalele influențe muzicale sunt trupele Mayhem și Meshuggah, rezultând un amestec neobișnuit de poliritmuri și răceală black metal. În 2012, Apa Sîmbetii a lansat primul album, Nihil Sapient, iar în prezent se apropie de finalizarea producției celui de-al doilea.
Mihai Dincă – Guitar/Vocals Adrian Constantin – Guitar Cristian Stegeran – Vocals Dragoș Horodnic – Bass Teo – Drums
Kunnstra
Este o formație din București fondată în vara lui 2016 la inițiativa chitaristei Andreea Zerstörer și a managerului Nelu Kunnstra.
Trupa a deschis prima ediție a festivalului Old Blacks Rock & More 2018 unde și anul acesta va fi prezentă. A performat la mai multe festivaluri de rock & motorcycles, având un playlist format din piese proprii dar și preluări ale unor trupe cunoscute în anii ’90. Stilul lor muzical este hard-rock cu influențe din metal, grunge si post-modern blues, fiind probabil una dintre puținele trupe new comer care a ales acest stil muzical pentru a se face cunoscută pe scena rock românească.
Diana Stoica – voce
Andreea Zerstörer – chitara
Alex Turuță – bass
Alin David – tobe
Manager: Nelu Kunnstra
Programul festivalului:
Open doors: 18:00
Kunnstra: 18:50 – 19:20
Apa Sîmbetii: 19:40 – 20:20
Harmăsar: 20:40 – 21:20
An Theos: 21:50 – 23:00
Bucovina: 23:30 – 01:00
Biletele se găsesc in format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.
Online pe http://www.iabilet.ro, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in țară.
Water Music Festival Ceahlau a ales o formă inedită de promovare a evenimentului ce va avea loc în perioada 12 – 18 august, în Comuna Ceahlău, pe malul Lacului Bicaz.
Organizatorii au ales ca formă de promovare inițierea unui turneu, în care vor fi prezentate trupele care au cântat în ediția anterioară și trupele care vor cânta în ediția care urmează.
Trupele care au cântat în ediția anterioară susțin concerte largi, iar trupele care vor urma să cânte în festival vor fi ca invitați speciali în turneu și vor susține mici recitaluri.
În acest eveniment de la Quantic din data de 6 aprilie, trupa Zob, cei care au fost revelația festivalului de anul trecut, vor preda ștafeta trupelor Green Ties și lui Marcian Petrescu and Storytellers.
Concert despre un Robinson Crusoe, singur pe o insulă pustie plină de lume, inventat de Gellu Naum pentru teatru și reinventat de Alexander Bălănescu & Ada Milea într-o variantă muzicală în limba engleză.
The Valley, cel de al șaptelea album de studio Whitechapel, este programat să apară pe 29 martie via Metal Blade Records.
Albumul este mixat de David Castillo, masterizat de Ted Jensen și îl are din nou ca producător Mark Lewis (Cannibal Corpse, The Black Dahlia Murder), ca și precedentele trei albume (Whitechapel, 2012, Our Endless War, 2014, Mark Of The Blade, 2016).
Valea din titlu se referă la Hardin Valley (lângă Knoxville, Tennessee), locul în care a crescut vocalistul Phil Bozeman. Piesele au note autobiografice, Bozeman, susținut de colegii săi de trupă, fâcând din muzică un vehicul terapeutic pentru a-și confrunta demonii copilăriei, .
Ieri, 21 martie, a apărut al doilea single susținut de un videoclip, Hickory Creek.
Acum o lună, pe 20 februarie, au lansat primul single cu clip complet, When A Demon Defiles A Witch.
1. When a Demon Defiles a Witch
2. Forgiveness Is Weakness
3. Brimstone
4. Hickory Creek
5. Black Bear
6. We Are One
7. The Other Side
8. Third Depth
9. Lovelace
10. Doom Woods