ROCK THE CITY: NoruNegru, FIRMA, THE SPEAKERS, GREETINGS SUGAR ÎN DESCHIDEREA CELOR DOUĂ CONCERTE

Formațiile care vor urca pe scenă în deschiderea concertelor NICK CAVE & THE BAD SEEDS și ARCADE FIRE sunt: NoruNegru, FIRMA, THE SPEAKERS, GREETINGS SUGAR și sârbii de la REPETITOR. În ambele zile, atmosfera dintre prestațiile live ale trupelor românești va fi susținută cu muzică rock de către DJ HEFE de la COMA.

NoruNegru va cânta în deschiderea concertului Nick Cave & The Bad Seeds de pe 19 iunie de la Romexpo (parcarea A).

Trupa a fost fondată spre sfârșitul anului 2015, în Bucuresti. Muzica sa confirmă apetența naturală a generației ’90 pentru curentul indie și evidențiază diversitatea stilistică din interiorul acestuia. Situate între indie rock, indie folk și indie pop, cântecele NoruNegru imbină elemente caracteristice fiecărui gen, sintetizând parcursul curentului și trecându-l prin filtrul viziunii tineretului est-european.

NoruNegru spune povești ale generației din care face parte. Le spune în limba română, cui are urechi să le-asculte.

THE SPEAKERS va cânta în ziua cu numărul doi a festivalului Rock The City, în deschiderea canadienilor de la Arcade Fire, pe 20 iunie de la Romexpo (parcarea A).

Formația abordează un retro rock cu influențe electronice, aflat undeva la granița dintre rock alternativ și indie. Mai simplu spus: un retro brit pop. „Consider că muzica noastră este dedicată tuturor. Nu pot să spun că ne-am ales un target bine definit. Sunt melodii de dragoste (pentru cupluri fericite sau nefericite) sau de viață. Încercăm să îi facem pe oameni să vadă dincolo de percepția normală, a declarat, într-un interviu, Vicențiu, membru The Speakers.

GREETINGS SUGAR este al alt grup care va canta in deschidere la Arcade Fire.

Trupa Greetings Sugar, formată prin anul 2016, a lansat de curând albumul art-rock, cel de debut, „Where did all the wise men go”, mergând pe mana Lydiei Lunch, a lui Alexander Hacke și a lui Billy Gould, producătorii albumului. A fost mixat în octombrie, anul trecut, la Berlin.

Greetings Sugar este formată din Ștefan Eremia (voce), Gabriel Kirmaier (chitară) și Andrei Cebotaru (clape). Trupa a lansat primele doua videoclipuri la sfârșitul anului trecut, „Greener” și „Drunken Revelations”. În primul apare actrița Ana Ularu, iar în cel de-al doilea Bogdan Șerban.

FIRMA este un alt nume de referință care va concerta în deschiderea canadienilor

Firma este o formație românească de rock alternativ, fondată în 2001, și este considerată un pioner al rockului alternativ din România. După nominalizarile la MTV European Music Awards 2004 la categoria ”Best Romanian Act” și MTV Romanian Music Awards pentru ”Best Rock Band” din 2005, Firma devine prima trupă românească nominalizată la o secțiune internațională. Firma a reușit să ajungă printre cele trei finaliste ale categoriei, devansând alți 15 artiști, printre care și Sunrise Avenue (Finlanda) și The Klaxons (Marea Britanie).

Datorita apariției la acest eveniment, Firma s-a bucurat de aprecierile unor artiști precum Wyclef Jean, Snoop sau Foo Fighters. Peste puțin timp, Firma a reușit o performanță remarcabilă, devenind prima formație românească care a intrat în playlist-ul cunoscutului post muzical VH1 Europe, cu videoclipul piesei „Baby Is Crying”, primul extras pe single de pe albumul „Exit”.

În octombrie 2014, dupa 7 ani de absență, trupa Firma a revenit pe scena muzicală cu un nou album, intitulat „Descântece”.

REPETITOR urcă pe scenă înaintea celor de la Arcade Fire.

Sunt un grup de alternative rock din Belgrad, format în 2005 de către chitaristul și vocalistul Boris Vlastelica și toboșara Milena Milutinović, cooptând-o destul de rapid pe basista și si Ana-Marija Cupin.

Încă de la debut au câștigat atenția publicului, iar albumul lor de debut, „Sve što vidim je prvi put”, a fost întâmpinat cu reacții pozitive atât de audiență, cât și de critici, devenind una dintre cele mai proeminente trupe ale scenei muzicale noi din Serbia.

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim și online pe www.eventim.ro.

Mult mai multe informații vor fi comunicate în scurt timp! Prin urmare, vă invităm să urmăriți pagina oficială de Facebook a D&D (https://www.facebook.com/ddeastentertainment/), pagina oficială de eveniment (https://www.facebook.com/rockthecityfestival/) și site-ul oficial al companiei (http://ddee.ro/).

Ordinea în care vor intra trupele pe scenă, cât și regulie de acces vor fi anunțate săptămâna aceasta!