W.A.S.P. și Golgota lui Blackie
Postat: 04/10/2015 Înscris în: Muzică | Tags: golgotha, hard, heavy, rock, wasp Scrie un comentariuGolgota este de fapt un termen generic pentru locurile de execuție ale condamnaților. Golgotha este și un nou album ce continuă inspirația biblică a lui Blackie, la șase ani după Babylon.
În 1982, W.A.S.P. lua cu asalt scenele din Los Angeles, cu un shock rock de reminiscență mai degrabă Alice Cooper decât KISS, de o manieră mai intensă decât au fost vreodată oricare dintre aceștia.
Atât de intensă încât au fost printre foarte puținele trupe de succes ale momentului care au îndrăznit să ia în turneu cu ei artiști brutali ai noului (pe atunci) thrash, precum Slayer, Metallica, Atheist sau Exhumed.
Mai bine de treizeci de ani mai târziu, W.A.S.P. continuă. Succesul comercial a fost și s-a dus, dar ca orice artist adevărat, Blackie nu poate decât să continue să se exprime. Tranziția de la albumele de party de la început la cele conceptuale de mai târziu nu a fost una ușoară, nici măcar reușită total, dar își vede de drum. Cine vrea să țină pasul, n-are decât să o facă.
Golgotha, cel de-al 15-lea album de studio nu îmi pare să aibă ambiții de a converti noi fani. Cei de pre vremuri sunt oricum suficient de nedumeriți de noul creștinism afișat de cel anatemizat odată ca un pericol major la adresa moralității clasei mijlocii.
Nu este un album cu schimbări majore ale rețetei muzicale consacrate de la The Headless Children încoace. Personal, apreciez derapaje de la rețetă, cum a fost Kill Fuck Die, dar așa a hotărât artistul.
Și nu cred că a greșit cu ceva, pentru că Golgotha mi se pare un album solid, unul dintre cele mai bune de la Crimson Idol încoace. Sigur, nu e “decât” W.A.S.P., dar Napalm Records au făcut un pariu semnându-i și nu cred că îl vor pierde.
The White Buffalo, din nou
Postat: 14/09/2015 Înscris în: Muzică | Tags: americana, country, folk, Love And The Death of Damnation, rock, the white buffalo Scrie un comentariuPrin februarie, scriam despre Jake Smith și The White Buffalo. Lunile ce au urmat au adus un album nou-nouț, Love and the Death of Damnation (flerul dramatic l-a avut întotdeauna) și revelația mea de început de an s-a transformat în certitudine.
Dacă albumul anterior, Shadows, Greys, and Evil Ways (2013), era conceptual și desfășura povestea unui veteran din Irak a cărui viață se duce de râpă odată cu sosirea acasă, piesele noi stau singure pe picioarele lor muzicale, reflecții de situații și emoții extrem de personale.
Country-ul modern a fost adesea criticat că și-a uitat tradiția de a spune credibil povești. La fel ca și blues-ul, este un gen muzical de atitudine și autenticitate. “Three chords and the truth” era sintagma ce definea acest peisaj muzical atât de american.
Această critică nu i se aplică lui Jake, cel aclamat deja de unii ca salvatorul unei tradiții de outlaw country ce părea să dispară odată cu Johnny Cash sau Waylon Jennings. Salvator au ba, Jake spune povești care ne ating pe toți, iar noul album este recomandat tuturor, indiferent de gusturile muzicale. Pentru că este atât de solid, de la cap la coadă, încât nu poate decât să placă oricui îl ascultă.
Jan Akkerman, după 20 de ani
Postat: 26/08/2015 Înscris în: Live | Tags: blues, hard rock cafe, jan akkerman, jazz fusion, Live, progressive, rock Scrie un comentariuÎn perioada mea formativă, când pusesem mâna pe o istorie a rock-ului trasă la xerox.., pardon, la copiator, ascultam cu sfințenie tot ceea ce găseam din ceea ce citeam. Nu tot ce ascultam mi-a plăcut sau am înțeles (am o problemă și în ziua de azi cu Bitches Brew al lui Miles Davis și da, istoria aia a rock-ului făcea referiri la jazz și nu numai), dar printre casetele tocite de atâta ascultare a fost și At The Rainbow, primul album live Focus.
În 1995, m-am dus la Sala Palatului mai mult pentru Jan Akkerman, decât pentru headliner-ul show-ului, Paul Rodgers. Venisem pentru amintirea acelui Focus și am plecat stupefiat de individualitatea unui mare chitarist, cu o fluiditate în exprimare cum nu mai vazusem până atunci (și foarte rar am mai întânit de atunci încoace). O feerie de rock, influențe clasice, jazz fusion și blues, focuri de artificii muzicale și o atitudine atât de relaxată, la antipodul unui rock star…Da, în continuare Paul Rodgers a fost foarte bun, dar puteam să plec liniștit și dacă nu-l vedeam.
Fast forward douăzeci de ani mai târziu. Hard Rock Café București și același Akkerman. Deja știam la ce să mai aștept și relativ la zi cu operele domnului.
Dar întâlnirile cu el par să fie mereu mai mult decât mă aștept eu. Cumva, într-un fel necunoscut nouă, muritorilor de rând, a reușit nu numai să nu îmbătrânească, dar să înflorească în continuare.
Aceeași feerie, aceeași atitudine, combinate cu o plăcere de a cânta și a împărtăși această bucurie cu cei din sală… Rar întâlnite (Beth Hart a fost de curând un exponent de marcă al acestui gen de artist), sunt semnele celor mai mari.
De la Hocus Pocus, citat în toate momentele semnificative ale concertului, până la extrase din ultimul album de studio, Minor Details, am recapitulat împreună, timp de două ore și jumătate, parcursul unuia dintre cei mai mari chitariști contemporani.
Unul dintre cei mai mari dar, în același timp, și unul dintre cei mai subestimați, din păcate. Cum îmi spunea un prieten la masă, după ce discutasem despre diverși chitariști, “ăia încă învață, ăsta cântă”. Și prietenul respectiv nu se entuziasmează deloc ușor. Mă uitam la el și mă vedeam pe mine cel de acum douăzeci de ani.
Efectul Akkerman într-o seară ploioasă de joi, magia momentului și promisiunea unei revederi încă neanunțate.
Jackson Firebird la al doilea album
Postat: 23/08/2015 Înscris în: Muzică | Tags: blues rock, hard rock, jackson firebird, napalm records, rock, shake the breakdown, stoner Scrie un comentariuAustralia este o țară aparte, muzical vorbind, care a produs trupe interesante, mereu pline de energie. Brendan Harvey și Dale Hudak sunt Jackson Firebird, un nou exemplu al acestei paradigme rock foarte directe.
Photo by Corey Brown, courtesy of Napalm Records
Un duo poate să fie extrem de eficient, cum au demonstrat-o deja White Stripes sau Black Keys și comparațiile sunt inevitabile, dar singurul lucru pe care îl au în comun este atitudinea și un gen de sunet brut și minimalist.
Primul album, Cock Rockin’, din 2012, i-a ajutat să cucerească Australia. Cu cel de al doilea, Shake The Breakdown, este rândul restului lumii.
Va apărea pe 4 septembrie, la Napalm Records, și păstrează aceeași direcție brută și directă ca și primul album, dar marchează și o creștere a maturității artistice, ca și o diversificare a repertoriului (coveruri lo-fi Queen, Fat Bottom Girls, și Shirley Ellis, The Clapping Song). În rest, rock pur, uneori mai stoner, alteori mai groove, cu incursiuni reminiscente rock-ului clasic al anilor ‘80 și ‘90, cu inevitabile accente de blues rock și tone de atitudine, Shake The Breakdown este un rollercoaster sonor.
Dacă așa sună în studio, nu pot decât să bănuiesc efectul devastator pe care îl au live. Shake it!
Clutch și războiul psihic
Postat: 31/07/2015 Înscris în: Muzică | Tags: blues rock, clutch, hard rock, psychic warfare, rock, stoner Scrie un comentariuSau noul album, ce va apărea pe 2 octombrie.
Photo by Dan Winters, courtesy of Weathermaker.
“Psychic Warfare”, cel de-al unsprezecelea efort de studio, are sarcina dificilă de a succeda unui succes de public și critică precum a fost “Earth Rocker”, din 2013.
Originari din Frederick, Maryland (sau cel puțin acolo și-au avut mereu cartierul general), istoria lor se întinde deja pe aproape jumătate de secol. Greu de încadrat într-o nișă, au adus un cockteil extrem de personal de blues, blues rock, hard, stoner…
Clutch sunt aceiași Neil Fallon (voce, chitară, muzicuță), Tim Sult (chitară), Dan Maines (bas), Jean-Paul Gaster (tobe, percuție), iar noul album este produs de Machine, ca și precedentul.
Inspirat (ca în multe alte ocazii) de universul lui Philip K Dick, materialul se anunță mai divers decât oricând (inclusiv funk și blues), păstrând aceeași energie inepuizabilă și infecțioasă. Dovada este și primul video publicat, “X-Ray Visions”.
Midnight Burst 