Bonamassa. Din nou.
Postat: 09/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: acustic, blues, Joe Bonamassa, Live, rock, viena Scrie un comentariuÎn ultimii ani, Joe Bonamassa pare să fie peste tot. Omul muncește îngrozitor de mult, e inuman de productiv, explorează, caută… Absolut lăudabil, dar și deconcertant.
Ca și consumator al produselor lui, mi-e greu să țin pasul. Astăzi scoate un album (excepțional) cu Beth Hart, mâine unul de funk. Ieri a mai scos un altul cu Black Country Communion, poimâine un concert complet acustic de blues. Și tot așa.
Diversitatea e de apreciat, dar lipsa focusului se simte. Omul nu s-a dumirit ce vrea să facă sau, și mai grav, vrea să mulțumească pe toată lumea. Nu e nevoie, părerea generală este pozitivă, ce scoate este apreciat la superlativ, ar putea să se relaxeze o țâră.
În aceeași logică “scoatem de toate, câte patru proiecte diferite pe an”, la sfârșitul lunii va apărea un album acustic, “An Acoustic Evening At the Vienna Opera House”. Înregistrat live, la opera din Viena, evident. Scot pe CD, vinil, DVD, Blu-Ray. În pachete cu tricouri, postere, pene de chitară, cănuțe și alte bombonele.
Trebuie să recunosc că îl aștept cu mare interes. Omul îmi place, chiar îi apreciez eforturile și aproape că îi invidiez puterea de muncă. Până acum am reușit să-l urmăresc, mai puțin albumul de funk de la începutul anului, la care am cedat din motive de gen.
Doar că mi-e dor de vremurile alea simple, când dărâma Rockpalast-ul în trio, direct la obiect, fără atâtea dileme și căutări existențiale. Sau financiare. Poate că, în subconștient, asta sper de la concertul ăsta. Ceva simplu, curat si la obiect.
Odihnește în pace, Alvin Lee!
Postat: 07/03/2013 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: alvin lee, blues, rock, ten years after Scrie un comentariuAlvin Lee, chitaristul englez cu degete de Formula 1, a plecat dintre noi ieri dimineață.
Avea 68 de ani și se afla în Spania. Comunicatul publicat pe site-ul său de către familie precizează doar că decesul s-ar datora unor complicații în urma unei operații chirurgicale de rutină.
Pe 17 august 1969 dădea foc Woodstock-ului cu o versiune monumentală a „I’m Going Home”. Cântarea de atunci l-a propulsat instant în aceeași categorie cu alți englezi precum Clapton, Townshend, d-ăștia.
Cu toate astea, n-a avut niciodată succesul lor comercial. A scos mai bine de 20 de albume, cu Ten Years After și solo. A avut un singur hit în topurile americane, „I’d Love to Change the World”, în 1971, dupa care s-a întors la cocktailul lui personal de blues-rock.
Pe la noi a trecut prin Constanța. Și nu m-am deranjat să mă duc să-l văd. Acum îmi pare rău. Ce folos, prea târziu.
The Winery Dogs, cel mai nou supergrup
Postat: 05/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: billy sheehan, mike portnoy, rock, the winery dogs Scrie un comentariuAdică Ritchie Kotzen, Billy Sheehan și Mike Portnoy.
Au albumul înregistrat, tocmai trimis la mixat și anunțat să apară la începutul lui mai. Nu ne-au dat nimic de ascultat și n-au anunțat a ce sună, așa că putem specula liniștiți.
Noutăți, pe site-urile lor, sau pe pagina de Facebook a trupei.
Billy Sheehan, Mike Portnoy, Ritchie Kotzen
Până ne dumirim, mi-am dat seama că n-am avut Ritchie Kotzen pe aici. Anul trecut, în parteneriat cu Two Tone Guitar Shop, a îinregistrat în Sao Paolo. Seria se numește „Two Tone Sessions” și pe YouTube au apărut „Remember”, „Fooled Again” și „Help Me”.
Coincidențe
Postat: 27/12/2012 Înscris în: Muzică | Tags: lynyrd skynyrd, omega, rock, scorpions Scrie un comentariuCică.
Lynyrd Skynyrd scoteau “Simple Man” pe albumul de debut, “Pronounced ‘lĕh-‘nérd ‘skin-‘nérd”, din 1973.
Scorpions se pare că îi ascultau, iar “Lovedrive”, din 1979, deschidea șirul succeselor comerciale. Inclusiv cu “Always Somewhere”, un clasic al trupei. Lynyrd Skynyrd erau deja aproape exterminați la propriu, așa că asemănările n-au făcut valuri.
Omega, scoteau în 1970 “Gyöngyhajú lány”, care a devenit foarte popular nu numai în Ungaria, ci și în Germania, Marea Britanie, Franța, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria… Atât de popular incât Omega au înregistrat versiuni în engleză (Pearls In Her Hair) și germană (Perlen Im Haar).
Scorpions erau cu urechile pâlnie, mai aveau și memoria bună, iar în 1995 scoteau cu tam-tam un nou single, “White Dove”. Curând după lansare vine și anunțul ca toți banii din single vor fi donați în scopuri caritabile. Probabil că și Omega ascultau ce se întâmplă în jur.
Deh, informația circulă, inspirația mai lipsește la apel…
Nitrogods – No Bullshit Rock’n’Roll
Postat: 20/11/2012 Înscris în: Muzică | Tags: blues, hard, nitrogods, primal fear, rock Scrie un comentariu2010. Chitaristul Henny Wolter pleacă pentru a doua oară de la Primal Fear.
Dornic să se întoarcă la radacini, la ceva simplu și bazat pe blues, îi cooptează pe Klaus Sperling (tobe) și Oimel Larcher (bas, voce). Cu aceleași influențe ca și el – ZZ Top, Rose Tattoo, Motörhead…
Toți trei, cu ditamai experiența de scenă. Sperling și Wolter au fost colegi la Thunderhead, Sinner și Primal Fear, Wolter a cântat cu unii ca Dan McCafferty (Nazareth) sau Lou Gramm (Foreigner), Oimel a dat cu basul în Bastards (proiectul solo al lui Fast Edie Clarke), etc etc etc.
Uite așa, la o sticla de whiskey irlandez și ascultând Clash, au apărut Nitrogods. Și au scos albumul de debut, eponim (:-P), la începutul lui 2012.
Evident că mi-au plăcut, chiar dacă uneori îmi vine să le zic Nitrohead… ăăă… Motörgod… . Nu-i bai, tot mișto sunt. Mai au și musafiri – Fast Eddie Clarke pe „Wasted In Berlin”, Dan McCafferty pe „Whiskey Wonderland” (mare om, mare piesă). Mă duc să mai ascult.
Site-ul oficial – http://www.nitrogods.de/.
Midnight Burst 