Ulcioru’ cu whiskey

Whiskey, pentru că e vorba despre irlandezi în propoziție. Dacă erau scoțieni, era whisky. Aștia se ceartă și în ziua de astăzi care dintre ei l-a inventat.Oricine va fi fost, le urez doar să-i țină ficatul; nu de alta, dar, ca să parafrazez, i-au declarat război de la invenția respectivei băuturi încoace.

La sfârșit de an, să ne veselim, să cântăm și să avem ulcioarele pline cu whisk(e)y, cum zice și cântecul cel tradițional. Cântec de haiducie, de pe undeva din cețurile secolului XVII. Doar că irlandejii, mai încăpățânați decât alții, își cântă și împrospătează folclorul și în ziua de astăzi. Ah, da; haiducul din cântec, după ce haiducește cu succes este evident vândut de nevastă\iubită\ce avea și el p-acolo. Deh!

Mai întâi au fost The Dubliners, în anii ‘60. Nu odată, ci de trei ori, c-a fost cu noroc.

Cu baftă a fost și pentru pe atunci necunoscuții Thin Lizzy. Dintr-o glumă în studio, lansat în pofida dorinței lor, a devenit primul hit.

Povestea cea tragică a haiducului trădat de consoartă (să fim serioși, un tâlhar la drumul mare, da’ haiducia e mai romantică), pare sa fie norocoasă până la capăt. Metallica au înregistrat propria versiune în ‘98. Și să vezi și să nu crezi, în 2000 s-au trezit cu un Grammy în brațe din cauza asta. Țî țî țî.

Păi să fie cu noroc și pentru noi, ascultătorii. Cheers! Pardon, slainte!