NAVI – Songbird

NAVI nu este o debutantă, din contra. A scris pentru mulți artiști români, ca și în proiectul acustic pop Alexandra & Alec, dar proiectul său solo a pornit în 2012. Doi ani mai târziu au început să apară clipurile video, controversatul Picture Perfect, The Burning Process, Eyes Wide Shut.

Anul acesta a marcat debutul său discografic, Songbird, primul album pop scos de Electrecord după multă vreme.

NAVI - Songbird (Album Cover)

Eticheta auto-asumată este cea de indie pop, dar ambalajul poate induce în eroare. Mult electro pop, uneori dansant (The Backdoor), alteori beneficiind de o rară intervenție a chitarei electrice (The Burning Process), alteori piese aproape acustice, doar cu pian și voce (Eyes Wide Shut, Songbird) sau de-a dreptul dark (Shibari) albumul este mult mai divers decât poate părea la prima vedere.

Atmosfera este mereu dramatică, uneori de o fragilitate aparentă, dar cu o tensiune permanentă este creată de vocea expresivă scoasă (mai mereu) în față. Uneori îmi amintește de un Smoke City electro, alteori de o Florence and the Machine pop, dar acestea sunt doar repere personale și nu impactează receptarea unui album interesant, în care (aproape) fiecare poate găsi ceva care să-i placă

Iar Songbird nu este doar interesant, ci și extrem de bine distribuit, pentru că l-am găsit peste tot – în format fizic și electronic, pe BandCamp și iTunes, pe site-urile Amazon și altele, iar într-un spirit foarte indie este disponibil integral și pe YouTube.

Iar cel mai nou extras de pe album este My Diary, la care aștept și un clip.

Adrian Coleașă

Anunțuri

Lecții cu Kirk: Crazy

Crazy, piesa scrisă de Willie Nelson în 1961, rămâne legată de interpretarea lui Patsy Cline, pentru care a fost un hit major în 1962.

Aranjamentul lui Kirk Lorange  este în G, în 12/8.

TAB | Partitură | Fișier GuitarPro


The Best Of David Gray

David Gray este mult mai cunoscut în România decât cred cei care nu îi introduc piesele în playlist-urile radio-urilor sau promoterii care nu l-au adus vreodată pe aici.

Deși a scos primul album, A Century Ends, în 1993, a trebuit să aștepte până la sfârșitul lui 1998 li cel de-al patrulea,  White Ladder, pentru a cunoaște succesul muncit din greu.

By (Kirk Stauffer) - Own work, CC BY-SA 3.0

Acuzat multă vreme că ar fi depresiv și deprimant, mi s-a părut întodeauna doar liniștit și liniștitor. Dar apele liniștite sunt adânci, nu așa se spune?

Despre albumul anterior de studio (al zecelea) am scris anul trecut. Mutineers, a fost un album pe care îl ascult cu plăcere și acum și va ma dura ceva până la următoarea apariție cu material 100% original. Între timp, în octombrie va apărea o compilație, The Best Of David Gray.

Acum câteva zile practic îi acuzam pe Placebo că scot încă o compilație inutilă, doar ca să mai facă niște bani. Gray e încă departe de ei în acest demers comercial dar mi se pare mult mai scuzabil, atâta timp cât (încă) nu a exagerat cu asta. În plus, îmi arog dreptul să mi se pară mult mai interesant și în general să rezonez mult mai bine cu mesajul său.

În concluzie, un best of și o ocazie bună de a-l descoperi pentru cei care nu-l cunosc, album asezonat cu două piese noi, Smoke Without Fire și Enter Lightly. Și poate-poate, până la urmă, vreodată, ajungem să-l vedem și pe la noi.


Love Hurts din 1960 încoace

Pentru că în 1960 Everly Brothers înregistrau pentru prima oară acest cântec compus de Boudleaux Bryant, compozitor de country și pop, răspunzător alături de soția sa pentru multe din hiturile lor, precum “All I Have To Do Is Dream” și “Bye Bye Love”.

Au urmat până astăzi mai bine de 50 de coveruri, de la Roy Orbinson (1961), Emmylou Harris (1974), Cher (1975 și 1991), până la Joan Jett (1990), Sinead O’Connor (2003), Rod Stewart (2006)…

Cu siguranță cea mai cunoscută versiune a cântecului este cea lansată de scoțienii de la Nazareth în 1975. Inclus pe albumul “Hair Of The Dog”, a fost momentul care le-a adus succesul internațional.

A fost un hit nu numai în Statele Unite (unde a devenit platină), cât și în Marea Britanie și în alte nouă țări. În Norvegia, de exemplu, nu a părăsit topurile timp de 60 de săptămâni.

Nazareth cântă în seara asta în Hard Rock Café București, din păcate fără Dan McCafferty, retras definitiv din turnee din cauza problemelor de sănătate.

Întârziații pot cumpăra încă bilete, din locurile și rețelele obișnuite. În materie de ticketing, cea mai plăcută surpriză pe care am avut-o până acum sunt cei de la iabilet.ro. Plata prin PayPal, livrarea biletelor electronic prin SMS sau email, inclusiv rezervare de cameră la hotel pentru cei care nu sunt din oraș… Lucrurile arată și la noi tot mai mult ca afară.


Norah Jones, inimi mici și zdrobite

Astăzi a apărut cel de-al cincilea album al Norei Jones, “Little Broken Hearts”. Zece ani după ce a devastat industria cu albumul de debut, “Come Away With Me”.

Habar n-am dacă inimioara ei e zdrobită, în egoismul meu cras nici nu mă interesează. Albumul e în aceeași notă intimă, mai matur, mai puțin loungy. Influențele jazz și country sunt acolo în continuare, dar aduce și arome pop, chiar experimentale și alternative, mai multe chitare, mai puțin pian. Acceași poveste, într-o căutare și evoluție organică evidentă.

Nu e o revelație, dar e un album interesant și plăcut, drumul unui artist care evoluează.

Anecdota episodului: Parafrazând bancul cu “auzi fată, știai că și tatăl lui Enrique Iglesias cântă?”, prietenul Mike a venit într-o zi peste mine, “știai că și tatăl lui Norah Jones cântă?”. Atunci am aflat și eu că e fata lui Ravi Shankar (numele complet din buletin e Geethali Norah Jones Shankar) și sora Anoushkăi Shankar.