Râdem, glumim, părăsim incinta
Postat: 06/03/2011 Înscris în: Știri, Instrumente | Tags: Fender, jocuri, Orange, orange pc, paul allen, rock, rock band 3, squier, stratocaster 2 comentariiLa apariția jocurilor zise cu chitare, Guitar Hero și Rock Band, chitariștii s-au crispat și s-au simțit insultați. E adevărat că obiectele în formă de chitară folosite ca și controllere nu aveau vreo legătură cu instrumentele. Nici apăsatul pe patru butoane și zgâlțâitul unei manete nu semănau nici din avion cu cântatul. Dar lumea s-a distrat, jocurile s-au vândut, toată lumea a fost platită, business is good.
Și efectele au fost destul de interesante. Dincolo de expunerea generațiilor tinere la muzica și artiștii din jocuri, au fost și oameni care și-au dorit să facă pasul, către un instrument adevărat. Și nu puțini. Cineva, dintr-o întreprindere producătoare de chitare, îmi estima că aproximativ 25% dintre gameri, după ce s-au plictisit de jucat s-au dus la magazine și s-au întors acasă cu chitara în spate și amp-ul în mână. “We love these guitar games!!!”
Guitar Hero practic a murit, Rock Band continuă. La versiunea a treia a apărut un element nou, modul Pro. În care lucrurile deja trec granița spre realitate.
Fender este primul producător de instrumente care scoate o chitară special pentru joc. Da, este un controller video, are și butoane dacă cineva dorește sa îl folosească așa. Da, este și o chitară adevărată, Squier Stratocaster și poate fi cântată ca atare. Având capabilități MIDI, este cea mai ieftină chitară de acest gen de pe piață. Toate amănuntele pe care le doriți, aici.
Jocul devine instrument de învâțat, didacticul devine joc, foarte mișto, foarte fun. Sunt tentat să încep și eu să economisesc pentru o consolă și controllerul ăsta.
* * *
Din categoria ‘”așa ceva nu există”, Orange Amps vin cu ceva ce pare la prima vedere un amplificator de chitară. Doar că e un PC.
Optimizat pentru înregistrare și redare de muzică, de la mufele specifice pentru instrumente, trecând prin hardware-ul specific, până la pachetele software preinstalate, cineva a gândit foarte bine acest desktop,strict pentru nevoile muzicienilor.
Toate detaliile sunt aici, vânzarea se va face direct de pe site.
Șarmului lui i-a sucombat deja un nume greu. Paul Allen, unul dintre fondatorii Microsoft, a fost surprins în timp ce-l încerca la CES 2011. A propos, Paul este cel care a înființat EMP (Experience Music Project) din Seattle și își găsește timp și pentru trupa proprie, The Paul Allen Band.
De weekend – Louie Louie
Postat: 05/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: iggy pop, louie, motorhead, richard berry, rock Scrie un comentariuDin categoria “p-aste le știe și le cântă toată lumea” nu poate să lipsească “Louie Louie”.
Scrisă în 1955 de Richard Berry (îl mai aminteam acum cîteva săptămâni, cu “Have Love, Will Travel”) piesa a intrat în repertoriul clasic, de bază și inevitabil, al tuturor. Și la origine este chiar cha-cha-cha (da, da, ascultați cu atenție).
Versiunea cea mai cunoscută este cea înregistrată de The Kingsmen, în 1963. Care a fost și anchetată de FBI, sub acuzatie de obscenitate a versurilor. După doi ani de investigație, verdictul a fost că piesa este “unintelligible at any speed”. Deci, pentru cine dorește, poate să fie chiar și obscenă, aude fiecare ce îl preocupă.
A fost o piesă preluată de toată lumea, de la apariție și până acum. De exemplu, Motörhead o scoteau pe primul single înregistrat pentru Bronze Records, chiar înainte de “Overkill”, al doilea album.
Sunt atât de mulți, de toate felurile, mi-e și greu să aleg – Doors, Kinks, Paul Revere & The Raiders, The Clash, The Sonics… Dar Iggy încă nu fusese pe aici, așa că îl las pe el sa stingă lumina.
Recorduri, piruete și căluți neascultători
Postat: 04/03/2011 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: bad horsie, Berklee, cartea recordurilor, chitara, record, rock, Steve Vai Scrie un comentariuAm și eu un truism. Guinness World Records (fosta The Guinness Book Of Records, până în 2000) conține recorduri. Diverse. Mai rău, este ea însăși un record, ca cea mai bine vândută serie de carte cu copyright. N-am verificat dacă e trecut acolo și recordul lor însuși, dar nu m-ar mira, ar fi aproape normal.
Printre tot felul de stupizenii gen cine a mâncat cei mai mulți caltaboși în cel mai scurt timp stând pe vârfuri pe lame de ras, se mai nimeresc și chestii simpatice. Sau măcar interesante pentru unele segmente de public. Știm cine are cel mai lung concert rock (cu toate că unii participanți la eveniment, mai cârcotași, susțin și astăzi că mai mult s-a vorbit decât s-a cântat), nu mai știm cine are volumul cel mai la max în concert, că secțiunea asta s-a scos, cică e periculoasă (Gallows? ce căutau Gallows p-acolo?)…
Aseară, Berklee și Steve Vai și-au dat mâna încercând să stabilească un record de participare la o lecție online de chitară.
|
|
Am fost și a fost mișto. Scurt, la obiect, pentru toată lumea, de mega bun-simț. Nu știu încă dacă au stabilit recordul pe care și l-au propus, dar am văzut contorizați mai bine de 7100 de oameni care urmăreau transmisia. Deh, nu era meci, era școală. Era și o tombolă (încă mai e, până pe 17 martie). Exact aici.
Sper ca înregistrarea să fie postată și baftă la tombolă (inclusiv mie!!!).
Știu că nu e o informație la fel de interesantă precum cine a mâncat cele mai multe ouă crude fără să cotcodăcească, dar și recordul ăsta de lecție e cuminte acolo, nu deranjează masele, zău.
Justin, chitaristul roz
Postat: 03/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: chitara, chitarist, derrico, justin, Led Zeppelin, metal, pink, rock Scrie un comentariuNu, Justin nu se îmbracă în roz (si chiar dacă l-ar păli cheful, treaba lui). Doar că de cinci ani încoace este chitaristul lui Pink (pardon, cică se scrie corect P!nk). Și în buletin îl cheamă Justin Derrico.
O fi cool, n-o fi, da’ mie îmi place Pink, și ca prezență și ca prestanță și ca prestare. Mai ales că devine tot mai rock, n-o să mă mir dacă pe viitorul album e chiar hard’n’heavy, are temperamentul, gustul și livrarea potrivită genului.
Dacă nu mi-ar fi plăcut, l-aș fi ratat și pe Justin (alegerea lui ca și chitarist este o altă dovadă de bun gust a fetei). De la “Babe I’m Gonna Leave You”, cover de tot respectul al clasicului Zeppelin, până la piesele acustice, jos pălăria!
La sfârșitul anului trecut, Derrico a scos și primul album solo, instrumental, “Boldly Going Nowhere”.
Altceva decât ce face la job-ul de zi cu zi, să ridice mâna vă rog cel care zice că nu-i place. Aha, lăsați, discutăm mai tărziu, între patru ochi. Eu zic doar că he boldly goes somewhere.
Site-ul oficial – http://justinderrico.com/.
Câini sălbatici cu ace-n vene
Postat: 01/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: deep purple, dreamer, rock, tommy bolin, wild dogs Scrie un comentariuTommy Bolin este unul dintre tipii pe care am boală. Rău de tot.
A murit la 26 de ani, cu acu-n venă, după ce a apucat să arate doar frânturi de potențial, sclipiri geniale din ceea ce ar fi putut să devină. N-ar fi singurul, dar parcă e mereu păcat; pe mine știu că mă întristează ideea.
Gonit de demonii personali, parcă a reiterat ideea lui Robert Johnson, “I got to keep movin’, there’s a hellhound on my trail”. În versiunea personală, “no chance for love, no sign of life – just wild dogs howlin’ in the night”.
Plecat de acasă la 16 ani ca să devină muzician profesionist, a avut o carieră meteorică, ce l-a purtat prin studiouri și pe marile scene ale lumii. A înregistrat jazz-rock, cu Billy Cobham, a scos două albume cu James Gang și a făcut parte din ultima mare încarnare Deep Purple (Mark IV, cea mai funk dintre ele, în care l-a înlocuit pe Ritchie Blackmore). În timp ce avea și o carieră solo.
A murit în 1976, de o supradoză cu heroină. A făcut multe, a lăsat și mai multe neterminate.
Nu a fost uitat, de exemplu în 2008, Dean scoteau un model de chitară, “Teaser” – Tommy Bolin Tribute. Și nu sunt singurii.
“Maybe before you were happy, but now your thoughts aren’t of this place”. Și n-au mai fost.
Tommy Bolin Archives – http://www.tbolin.com/
The Bolin Foundation – http://www.tommybolin.org/
Midnight Burst 