ZAZ la Sala Palatului: Program si reguli de acces
Postat: 24/01/2026 Înscris în: Știri | Tags: 2026, 29 ianuarie, acces, bucuresti, concert, program, reguli, sala palatului, zaz Scrie un comentariu
ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani.
PROGRAM
OPEN DOORS: 19:00
ZAZ: 20:00 – …
REGULI DE ACCES
Accesul publicului este permis incepand cu ora 19:00, iar spectacolul incepe la ora 20:00, astfel va rugam sa alocati timp suficient pentru drum, parcare, acces, lasarea hainelor la garderoba, si orice alte activitati ce premerg participarea la spectacol in sine, in scopul intrarii in sala de spectacole inainte de inceperea actului artistic.
Accesul in perimetrul evenimentului este permis pe baza de bilet valid. Accesul publicului dupa ora de incepere a spectacolului, asa cum apare tiparita pe bilet, nu este permis. Usile de acces in sala se vor inchide la ora inceperii spectacolului, adica 20:00
Copiii sub 7 ani pot avea acces gratuit, insa nu beneficiaza de loc, parintii trebuind sa ii tina in brate. De asemenea, organizatorii recomanda, pentru a inlatura orice dubii, prezentarea la intrare a unui act doveditor al varstei copilului (copie). Va recomandam sa aduceti casti speciale pentru protectia auzului copilului. Volumul puternic poate afecta auzul celor mici. De asemenea, va rugam ca pe toata durata spectacolului sa ii tineti pe cei mici in brate.
Detinatorii de bilete pot fi controlati la intrarea in locatie pentru a se asigura respectarea regulilor anuntate. Spectatorii sunt rugati sa pastreze permanent biletele asupra lor. Dupa ce s-a facut accesul, spectatorii nu mai pot parasi incinta pentru a se reintoarce, decat daca isi achizitioneaza din nou bilet, insa nu dupa ora de incepere a spectacolului, adica 20:00.
Neprezentarea la timp in scopul intrarii in sala de spectacole, nu da dreptul la rambursarea biletului sau la utilizarea sa la o reprezentatie ulterioara.
Stimati spectatori, din respect pentru artisti si pentru a evita eventualele situatii neplacute, va rugam sa fiti punctuali!
INFORMATII UTILE
Este interzis accesul cu:
- sticle, conserve;
- arme, bate, cutite, spray-uri, lanturi lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascutite, artificii
- substante interzise cf. legii 143 / 2000
- mancare sau bauturi de orice fel;
- artificii, arme, obiecte periculoase;
- obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
- aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);
- aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
- animale de companie;
Persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.
Este interzis consumul de droguri sau de alte substante ilegale in locatia unde se desfasoara evenimentul. Constituie infractiune si va fi pedepsita conform prevederilor legale in vigoare!
Este interzis fumatul atat de tigarate cat si de tigari electronice in locatia unde se desfasoara evenimentul.
OBLIGATIILE PUBLICULUI
- sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor
- sa nu introduca sau sa nu incerce introducerea in incinta de faclii, artificii, petarde, torte, recipiente, materiale incendiare ori fumigene, substante toxice, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (ori alte asemenea materiale, substante sau obiecte), obiecte artizanale si de distractie, pe baza de amestecuri pirotehnice, artificii din categoria „obiecte zburatoare luminoase”, pocnitori ori altele asemenea ce pot favoriza producerea si propagarea incendiilor;
- sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afisele, marcajele sau altele asemenea, destinate apararii impotriva incendiilor aflate in incinta
- sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor aflate in incinta;
- publicului ii este interzis sa dezlipeasca sau sa distruga reclamele, anunturile si afisele expuse de organizator in incinta ansamblului construit, precum si sa deterioreze, sa ridice sau sa mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului in incinta, a evacuarii persoanelor, a interventiei in situatii de urgenta sau a celor care semnaleaza existenta unui pericol pentru viata persoanelor;
BILETE
Pentru acest eveniment stocul de bilete este epuizat
MARIZA – Ecoul unei primăveri fără sfârșit
Postat: 18/12/2025 Înscris în: Știri | Tags: 2026, 23 februarie, bucuresti, concert, mariza, sala palatului Scrie un comentariu
O voce care nu cunoaște anotimpuri: MARIZA, Regina fado-ului, revine pe scena Sălii Palatului într-un concert-eveniment, care promite să fie o celebrare a feminității, a melancoliei și a forței lăuntrice. Pe 23 februarie 2026, ora 20.00, publicul român va avea din nou privilegiul de a trăi intensitatea unui spectacol în care muzica portugheză devine o formă de artă totală — sinceră, vibrantă, fără margini!
Biletele au fost puse în vânzare la Early Bird pentru următoarele categorii de prețuri:
VIP 1 – “Terra” | Legendary Experience – 1.000 lei / Early Bird – 500 lei
VIP 2 – “Mundo” | Golden Zone – 588 lei / Early Bird – 294 lei
Cat. 1 – “Rosa Branca” | Diamond Zone – 528 lei / Early Bird – 264 lei
Cat. 2 – “Fado Portuges” | Silver Seats – 488 lei / Early Bird – 244 lei
Cat. 3 – “Primavera” | Platinum Harmony – 428 lei / Early Bird – 214 lei
Cat. 4 – “Chuva” | Evergreen Spirit – 388 lei / Early Bird – 194 lei
Pentru publicul din România, întâlnirea cu Mariza este deja o poveste continuă — fiecare revenire a sa a însemnat o explozie de aplauze, lacrimi și recunoștință. În 2026, concertul va fi o nouă pagină din această legătură specială, într-un moment al anului în care primăvara bate timid la ușă, aducând cu ea promisiunea reînnoirii și a frumuseții.
Mariza nu este doar o voce. Este un univers sonor. Este Lisabona însăși — cu dorul ei, cu lumina de pe Tejo, cu poezia care transformă durerea în artă. Și pe 23 februarie 2026, la Sala Palatului, acest univers va fi din nou deschis publicului român.
De peste două decenii, Mariza este considerată simbolul viu al Portugaliei contemporane, purtând în vocea ei nu doar dorul lisabonez, ci și curajul de a transforma fado-ul într-un limbaj universal.
„Fado-ul nu este despre tristețe. Este despre adevăr. Uneori, adevărul doare, alteori te eliberează. Eu nu cânt pentru a consola, ci pentru a trezi. Bucureștiul m-a ascultat mereu cu inima deschisă — și de aceea mă întorc. Capricioasă? Poate. Dar doar pentru că iubesc perfecțiunea atunci când vine vorba de emoție.” — Mariza
DESPRE MARIZA
Născută în Mozambic și crescută în Mouraria – cartierul-simbol al Lisabonei, unde s-au născut cele mai profunde povești de fado –, artista a preluat moștenirea tradiției, învățând să o reinventeze. În glasul ei se împletesc ecouri de istorie și modernitate, lumini de port și umbre de suflet.
De-a lungul carierei sale, Mariza a cucerit scenele celor mai prestigioase săli de concert din lume – de la Carnegie Hall și Royal Albert Hall până la Sydney Opera House. Cu peste 50 de discuri de platină și numeroase nominalizări la Grammy Awards, artista portugheză a devenit o ambasadoare a emoției pure.
În 2025, Mariza a lansat un nou album – un punct de cotitură artistic, o sinteză între tradiția fado-ului și o deschidere sonoră către universul global al muzicii. Albumul vorbește despre maturitate, despre libertate și despre o femeie care refuză să fie previzibilă.
JONAS KAUFMANN, LEGENDA OPEREI MONDIALE, ÎN PREMIERĂ LA SALA PALATULUI – UN DAR DE NEUITAT PENTRU LUNA DECEMBRIE
Postat: 29/11/2025 Înscris în: Știri | Tags: 11 decembrie, 2025, bucuresti, concert, jonas kaufmann, sala palatului Scrie un comentariu
Supranumit de The Telegraph „cel mai mare tenor din lume” și descris de The New York Times drept „cel mai important și versatil tenor al generației sale”, artistul german Jonas Kaufmann vine pentru prima dată în România, într-un concert-eveniment de referință programat pe 11 decembrie 2025, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București.
Evenimentul oferă publicului român, o șansă unică de a-l asculta live pe unul dintre cei mai aclamați și carismatici artiști lirici ai ultimelor decenii. Jonas Kaufmann va urca pe scenă alături de Orchestra Simfonică Valahia, sub bagheta celebrului Jochen Rieder, dirijorul alături de care tenorul susține concerte pe cele mai importante scene ale lumii – o garanție a unui standard artistic de cel mai înalt nivel.
Concertul programat pe 11 decembrie, la Sala Palatului va fi, fără îndoială, cel mai frumos cadou muzical al sărbătorilor de iarnă – o experiență comparabilă cu marile gale lirice de la Londra, Viena, Paris, New York sau Tokyo. Programul va cuprinde celebre arii de operă din repertoriul italian și german, momente orchestrale de mare rafinament precum și momente muzicale emoționante, în duet cu invitata specială, soprana Paula Iancic, solistă a Operei Naționale București. Din programul serii nu vor lipsi arii din operele celebre ale marilor compozitori unviersali, precum Giuseppe Verdi (Aida) – Celeste Aida, Amilcare Ponchielli (La Gioconda) – Cielo e mar, Giacomo Puccini (Tosca) – E lucevan le stelle, Pietro Mascagni (Cavalleria Rusticana) – Adio alla madre, Giuseppe Verdi (Otello) – Ave Maria sau Gia nella notte densa.
Timp de două ore, Jonas Kaufmann, acompaniat de 80 de muzicieni, membrii Orchestrei Simfonice Valahia, îi va purta pe iubitorii de muzică clasică într-o călătorie sonoră memorabilă: de la pasiune la melancolie, de la exuberanță la meditație – un spectacol total, încărcat de emoție și măiestrie artistică.
Mesaj video Jonas Kaufmann pentru publicul din România
Vocea caldă, expresivă și puternică, îl situează pe Jonas Kaufmann printre cei mai mari tenori ai lumii. Versatilitatea interpretativă îi permite să treacă cu naturalețe de la romantismul francez la lirismul italian sau monumentalitatea repertoriului german. Roluri precum Cavaradossi (Tosca), Don José (Carmen), Werther și Lohengrin au devenit adevărate repere ale expresiei sale vocale contemporane.
Concertul reprezintă o mare bucurie pentru iubitorii de înaltă ținută și promite a fi una dintre cele mai frumoase experiențe culturale, o alegere perfectă, la final de an, pentru cei care își propun să pășească în atmosfera de sărbătoare a lunii decembrie pe ritmurile fermecătoare ale muzicii clasice.
Deși, cei mai împătimiți admiratori ai celebrului artist au epuizat deja biletele categoriei VIP, alte două categorii se vând în ritm accelerat. În această perioadă, persoanele interesate pot beneficia de 20% reducere la achiziționarea biletelor disponibile în rețeaua Eventim.ro și Iabilet.ro.
De asemenea, biletele sunt disponibile și la casa de bilete a Sălii Palatului.
Născut la München în 1969, Jonas Kaufmann a devenit sinonim cu excelența și inovația în arta lirică. După un debut remarcabil în teatrele germane, a cucerit treptat cele mai prestigioase scene internaționale: La Scala Milano, Royal Opera House Londra, Metropolitan Opera New York, Wiener Staatsoper și, desigur, Festivalul de la Bayreuth, unde este considerat un interpret wagnerian de referință.
De-a lungul timpului, Jonas Kaufmann a fost onorat cu titluri și distincții care atestă importanța sa artistică la nivel mondial, dintre care amintim: Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, Ordre de la Légion d’Honneur, Kammersänger, Crucea de Merit a Republicii Federale Germania (2016), Ordinul Bavarez Maximilian pentru Științe și Arte (2018), Premiul Puccini, International Opera Award, șase premii Gramophone, zece premii Echo / Opus Klassik.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Adevărul, Biz, Wall-street.ro, 9am.ro, Haute Culture Magazine, DCNews.ro, Zile și Nopți, BucureștiBusiness.ro, Invent Media, Happ.ro, Kudika.ro, Garbo.ro, Media Advertising, Blitz TV, Iconcert.ro.
Tenorul Jonas Kaufmann, una dintre cele mai importante voci ale operei contemporane, concertează pentru prima dată în România, pe 11 decembrie, la Sala Palatului
Postat: 05/11/2025 Înscris în: Știri | Tags: 11 decembrie, 2025, bucuresti, concert, jonas kaufmann, opera, sala palatului Scrie un comentariu
Ne mai despart doar câteva săptămâni până la momentul unuia dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale finalului de an: Jonas Kaufmann, tenorul care a cucerit cele mai importante scene lirice ale lumii, va susține pentru prima dată în România un concert extraordinar la Sala Palatului din București, pe 11 decembrie 2025.
Recunoscut pentru timbrul său inconfundabil și profunzimea emoțională, Jonas Kaufmann a devenit un reper al artei lirice contemporane. Considerat unul dintre cei mai compleți tenori ai momentului, s-a impus prin versatilitatea și intensitatea interpretărilor sale, de la repertoriul romantic german până la marile roluri din operele italiene. Artistul a urcat pe scenele legendare ale lumii – de la Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House Covent Garden și Scala din Milano, până la Festivalul de la Bayreuth – și a colaborat cu dirijori de renume precum Antonio Pappano, Daniel Barenboim sau Riccardo Muti.
În concertul de la București, Jonas Kaufmann va fi acompaniat de Orchestra Simfonică Valahia, formată din peste 50 de muzicieni de înaltă clasă, cunoscuți pentru precizia și sensibilitatea lor interpretativă, sub bagheta dirijorului german Jochen Rieder. Stilul său sobru, dar profund expresiv, precum și eleganța cu care conduce orchestra, îl recomandă ca unul dintre dirijorii de top ai generației sale.
Seara va include o selecție rafinată de arii celebre din opere de Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini și Umberto Giordano, dar și piese de inspirație romantică și canzonete italiene. Publicul se va bucura atât de momente orchestrale de mare intensitate cât și de surprize muzicale menite să aducă atmosfera marilor săli de concert din Europa pe scena Sălii Palatului.
VIDEO JONAS KAUFMANN:
Invitata serii este soprana Paula Iancic, solistă a Operei Naționale București, o prezență rafinată care s-a remarcat prin apariții impresionante pe scene din Olanda, Germania, Polonia și România, interpretând o varietate de roluri principale din creația unor compozitori precum Puccini, Verdi, Mozart, Cilea sau Bizet. Vocea sa caldă și expresivitatea scenică, elogiate de critici și public deopotrivă, au fost șlefuite de-a lungul timpului în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și al Studioului de Operă al Bayerische Staatsoper din München, unde a colaborat cu artiști și dirijori de renume internațional. De-a lungul carierei sale, Paula Iancic a obținut premii importante la numeroase concursuri naționale și internaționale de canto, care i-au confirmat valoarea și versatilitatea artistică.
Biletele pentru concertul programat pe 11 decembrie, la Sala Palatului, începând cu ora 19:30, sunt disponibile la prețuri speciale pe platformele Eventim.ro, Iabilet.ro, precum și la casa de bilete a Sălii Palatului.
Nu ratați șansa de a fi parte dintr-o seară memorabilă alături de Jonas Kaufmann și Orchestra Simfonică Valahia!
Emeli Sande canta la Sala Palatului
Postat: 06/09/2025 Înscris în: Știri | Tags: 2026, 3 iunie, bucuresti, concert, emeli sande, sala palatului Scrie un comentariu
Emeli Sande canta in Romania pe 3 iunie la Sala Palatului din Bucuresti. Biletele se pun in vanzare pe 8 septembrie la ora 10:00 si primele 100 de bilete din fiecare categorie au pret earlybird.
Emeli Sandé este o artista din Regatul Unit a carei cariera muzicala a inceput in 2009, cand a lansat piesa ‘Diamond Rings’ alaturi de rapper-ul Chipmunk, piesa care a intrat in top 10 un UK Singles Chart.
Stilul abordat de Emeli este R&B, insa ragasim si influente de soul si gospel. Pana in prezent a lansat 5 albume de studio care i-au adus 8 Discuri de Aur si 16 Discuri de Platina. De asemenea are sapte nominalizari in cadrul Brit Awards, castigand patru dintre acestea.
In plus, artista a compus piese si pentru artisti de renume ai industriei muzicale precum Cher Lloyd, Leona Lewis, Alesha Dixon, Susan Boyle sau Cheryl Cole.
Biletele au urmatoarele preturi:
– earlybird (primele 200 din fiecare categorie): VIP 359 lei, Cat A 279 lei, Cat B 249 lei, Cat C 199
– presale: VIP 379 lei, Cat A 299 lei, Cat B 269 lei, Cat C 219 lei
– la acces: VIP 400 lei, Cat A 350 lei, Cat B 300 lei, Cat C 250 lei
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco din toata tara, Magazinul Muzica din Bucuresti si pe terminalele Selfpay. Online puteti plati cu cardul, prin Revolut Pay, prin Paypal, folosind carduri de tichete culturale Sodexo, Up si Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau in rate cu carduri de credit acceptate. La pretul tuturor biletelor comandate se adauga comisioanele agentiei de ticketing si poate activa dinamic pricing.
Un eveniment BestMusic Concerts
