Sincarnate – In Nomine Homini
Postat: 29/05/2017 | Autor: Adrian C | Înscris în: Muzică | Tags: blackened, cronica, death, doom, in nomine homini, metal, mystical, review, rock, sincarnate, technical | Scrie un comentariuSincarnate sunt unul dintre acele produse de export de care ar trebui să fim mândri, dar care, paradoxal, sunt mai apreciate de străini. Dar asta nu e ceva nou, poate că tocmai paradoxul este normalitatea noastră sucită.
Pe 1 aprilie, fără vreo conotație glumeață, au scos cel de-al doilea album full (și al patrulea material din istoria trupei, începută în 2005), In Nomine Homini.
Fără glume, pentru că albumul este extrem de serios și muncit, complex (în toate sensurile bune) și care, deși pe mine m-a făcut să-l ascult cu atenție din prima, a reușit să-mi aducă surprize la fiecare nouă ascultare.
Poate nu se mai poartă albumele conceptuale, dar, fundamental, chiar asta avem aici. Un manifest umanist, o călătorie spirituală cu rădăcini și în livresc (dar când inspirația vine din Camus sau Dostoievski…), In Nomine Homini desenează în tușe baroce o imagine a disperării umane confruntată cu divinitatea insensibilă. Omul își strigă solitudinea, frica și speranța cu o determinare aproape nietzeschiană.
Cu siguranță fiecare va avea propriile preferințe pentru unele sau altele dintre piese. Cert este că nu există momente slabe, totul curge organic de la un capăt la altul al albumului și se întregește perfect circular.
Fiecare amănunt este gândit și își are locul. Samplingul inteligent, citatele latine, subtilele influențe orientale, ca și cele gregoriene, agresivitatea și autoagresiunea, toate contribuie la un peisaj extrem de bine conturat și atmosferic, în toate sensurile cuvântului.
În versiunea standard are nouă piese, iar digipackul aduce două bonusuri. Fabulos mi se pare că în oricare dintre cele două versiuni, impresia de întreg se menține, cercul se închide la fel de armonios, începând cu Attende Domine și indiferent dacă se termină cu Liwyatan sau cu Atonement. Evident povestea este completă cu toate capitolele sale, care curg și se dezvoltă unul din altul dar poate fi citită la fel de bine și separat.
Albumul, înregistrat din iunie până în septembrie 2016 la Consonance Studio din Timișoara, a fost mixat și masterizat de Edmond Karban, Cristian “Jimmy” Popescu (dordehuh) și Andrei Jumugă. Este publicat de Hatework, ca și precedentele două materiale, As I Go Under (2010) și Nothing Left to Give (2013). Coperta (care complimentează vizual albumul) îi aparține lui Flaviu Moldovan, iar line-up-ul ce a făcut înregistrările este Andrei Jumugă (tobe), Andrei Zală (bas), Marius Mujdei (voce), Giani Stănescu (chitare), Cristian Stîlpeanu (chitare).
Cineva i-a comparat cu Bloodbath-ul lui Nick Holmes. Pot să înțeleg comparația, nu mi se pare deplasată și deși flatantă în intenție, aș vrea totuși să o contrazic. Pentru că In Nomine Homini mi se pare mult mai interesant, complex, multidimensional și mai ales actual, decât Grand Morbid Funeral. Sincarnate poate juca fără complexe în aceeași ligă, produsul muzical este la înălțime, un posibil clasic pe orice meridian ar ajunge.
Adrian Coleașă
Incantation live în Fabrica
Postat: 13/11/2016 | Autor: Adrian C | Înscris în: Live | Tags: 6 noiembrie, concert, death, fabrica, incantation, Live, metal, rise of tyrants, rock, sincarnate | Scrie un comentariuDuminică, 6 noiembrie, Axa Valaha Productions și Ribcage Booking au adus în Fabrica un line-up de invidiat pentru fanii death – Incantation (US), Sincarnate (Ro) și Rise Of Tyrants (It).
Photo by Adrian Coleașă
Seara a fost deschisă de italienii de la Rise Of Tyrants, o prezență extrem de dinamică, care au plasat din start seara pe coordonate death groove.
Una dintre trupele cele mai reprezentative ale metalului extrem național, Sincarnate au apărut într-o formulă parțială, basistul fiind internat în spital (însănătoșire grabnică!), dar au reușit să sune bine, cu multe idei și material nou care va apărea pe viitorul album, In Nomine Homini.
Dar oamenii veniseră în primul rând pentru Incantation, din nou în România după un deceniu. Condusă de chitaristul John McEntee, singurul membru fondator rămas după un sfert de secol de activitate, trupa este unul dintre liderii scenei death metal newyorkeze, alături de Suffocation și Immolation.
Photo by Adrian Coleașă
Veniți direct de la Nuclear War Now! Fest, cele două date din Bulgaria și România au fost o incursiune blitz în Europa de Est. Setlistul a cuprins piese din întreaga carieră Incantation, începând chiar de la Onward To Golgotha (album aflat pe locul 48 în Decibel Hall Of Fame).
Zece albume de studio, două live-uri, diverse EP-uri, single-uri și compilații nu trec peste om fără să lase urme, iar prestația trupei,(oricât de old school death cu influențe doom) a bifat toate punctele profesionalismului desăvârșit. În plus, nu pot să nu remarc, încă o dată, diferența de showmanship dintre trupele americane și cele din restul lumii. Or avea-o în ADN, s-or fi dus toți la aceeași școală, dar este vizibilă mai mereu.
Una peste alta, încă o seară deosebită oferită de Axa Valaha Productions, mulțumiri! Oferită dar și apreciată de participanți. Ca de obicei, cei care au pierdut au fost doar cei care nu s-au deranjat să vină. Ghinionul lor!
Cum s-a văzut seara, în galeriile foto de aici și aici.
