The Answer, momentul iluminării
Postat: 10/10/2016 Înscris în: Muzică | Tags: blues rock, hard rock, rock, solas, the answer Scrie un comentariu“The Irish Have The Answer!” Cam așa titrau pe prima pagină diverse publicații, mai mult sau mai puțin muzicale, prin 2006, odată cu apariția Rise, debutul trupei nord-irlandeze. Kerrang prezicea că vor deveni uriași și nu s-au înșelat prea tare.
Photo by Charlie Gray, courtesy of Napalm Records
The Answer păreau teleportați direct din anii ‘70. Destule trupe apărute după 2000 au fost comparate cu Led Zeppelin, filiația era facilă și proclamarea ca moștenitori ai tronului era onorantă, chiar dacă singura asemănare reală era blues rock-ul zemos practicat cu o energie dezlănțuită.
Inițial toate păreau să meargă într-o direcție evidentă. The Answer aveau show-uri alături de nume ca Deep Purple, Whitesnake sau Aerosmith, iar în 2008 și 2009 erau trupa de deschidere pentru AC/DC în turneul Black Ice (cu câteva excepții, cea mai notabilă pentru noi fiind absența de la concertul din București).
După cinci albume păreau epuizați, iar problemele de familie care își puseseră amprenta pe vocalistul Cormac Neeson îl făceau să se îndoiască de capacitatea sa de a mai scrie ceva, darmite să mai scoată vreun album.
Răspunsul a fost o reîntoarcere la rădăcinile celtice. Solas este cuvântul gaelic pentru lumină (și iluminare), iar acesta este excat spațiul în care par să se afle The Answer acum.
Cele cinci albume anterioare par acum pașii naturali către momentul acesta, o salt evoluționar pentru trupă și o încoronare a tuturor eforturilor anterioare. Cu Solas s-au depășit pe ei înșiși și transced granițele genului în care s-au afirmat. De data aceasta, The Answer livrează un album de rock contemporan cu influențe celtice care are toate șansele să îî ducă la nivelul următor al carierei, pe care îl merită din plin.
Solas, cel de al șaselea album de studio (al treilea pentru Napalm Records) va apărea pe 28 octombrie.
The Answer: Irlandezii au răspunsul?
Postat: 03/07/2011 Înscris în: Muzică | Tags: hard, rock, the answer Scrie un comentariuPoate că da, poate că nu. Sigur e că nord-irlandezii de la The Answer sunt una dintre trupele care flutură steagul rock (bluesy, hard&heavy, southern) în noul mileniu. Cinstit, muncit, direct, simțit, vorba aceea, “three chords and the truth”.
Nu degeaba i-au ales AC/DC ca să deschidă pentru ei în cea mai mare parte a turneului Black Ice, în 2008-2009. A propos, Black Ice World Tour a avut cel mai mare succes din istoria AC/DC, a strâns oficial 441.1 milioane dolari și s-a plasat pe locul 3 în lista celor mai profitabile turnee din istorie (după U2 – 360° Tour și Rolling Stones – A Bigger Bang Tour). Deh!
Povestea celor 412 de zile în care i-au însoțit de AC/DC pe drum este documentată în noul dvd, “412 Days Of Rock’n’Roll”, apărut pe 13 iunie.
Toate bune și frumoase, veștile sunt încă și mai bune, deoarece printre multele cântări își găsesc timp și pentru noul album de studio, al treilea. Anunțat pentru toamnă și care se va numi, probabil, “Revival”.
Poate că au răspunsul, poate că nu, eu zic să verificăm.
PS: Ca de obicei, clipuri suplimentare în pagina de Facebook a blogului.

