Anthony Gomes are bluesul izolării
Postat: 29/03/2020 Înscris în: Muzică | Tags: album, anthony gomes, blues, blues rock, clip, containment blues, single, southern, video Scrie un comentariuÎn deja lungul șir al muzicii produsă în izolare, Anthony Gomes revine acum nu cu o piesă, ci cu un întreg album.
Dacă Peace, Love & Loud Guitars din 2018 l-a așezat ferm pe chitaristul de origine canadiană, acum rezident în St Louis, Missouri, în plutonul fruntaș al numelor importante din noul val de blues contemporan, Containment Blues îi va consolida cu siguranță această poziție.
Pe 28 martie am avut deja primul single, piesa titlu a viitorului album unplugged.
Pre-order Containment Blues: https://the-anthony-gomes-store.myshopify.com/collections/cds/products/containment-blues-cd
Adrian Coleașă
Pearl Jam: Gigaton este complet ilustrat vizual
Postat: 28/03/2020 Înscris în: Muzică | Tags: clip, clipuri, gogaton, pearl jam, video, vizual Un comentariuGigaton, cel mai nou album Pearl Jam a apărut pe 27 martie și în acest moment toate piesele albumului sunt ilustrate vizual, fie cu clipuri oficiale (Dance Of The Clairvoyants), fie cu animații (Superblood Wolfmoon) sau pur și simplu cu eseuri vizuale regizate de Joel Evans și produse de Evolve Studios, foarte în ton cu imaginea copertei albumului, una dintre imaginile preferate ale celebrului fotograf canadian Paul Nicklen, după cum singur a mărturisit.
Albumul este deschis de Who Ever Said, o compoziție 100% Eddie Vedder.
Superblood Wolfmoon a fost cel de al doilea single oficial, apărut în februarie, o altă compoziție Vedder, cu un clip animat realizat de Tiny Concert al lui Keith Ross.
Dance Of The Clairvoyants a fost surprinzătorul prim single, generator de controverse, apărut în ianuarie, o compoziție semnată de întregul grup.
Quick Escape a fost cel de al treilea single, apărut cu două zile înainte de lansarea albumului, o compoziție a lui Jeff Ament.
Alright este o compoziție 100% datorată lui Jeff Ament.
Seven O’Clock este cea de a doua compoziție colectivă de pe album, semnată de Ament, Gossard, McCready și Vedder.
Never Destination este o altă compoziție 100% Eddie Vedder.
Take The Long Way este singura compoziție de pe album datorată integral lui Matt Cameron.
Buckle Up este singura compoziție integrală a lui Stone Gossard de pe Gigaton.
Come Then Goes marchează un nou moment exclusiv Eddie Vedder.
Retrograde este momentul lui Mike McCready.
River Cross încheie albumul, nu doar cea mai veche piesă a albumului, dar și singura pe care Eddie Vedder a cântat-o până acum live, în concertele sale solo, din 2017 încoace.
Gigaton a fost primit cu entuziasm și dincolo de controverse merită cu siguranță salutată diversitatea și inventivitatea unor artiști care refuză șabloanele și continuă să experimenteze. Grunge-ul nu s-a demodat ci iată, avem acum dovada clară a unei maturități triumfătoare.
Adrian Coleașă
Deep Purple – Throw My Bones, primul single de pe viitorul album
Postat: 21/03/2020 Înscris în: Muzică | Tags: album, clip, deep purple, hard, heavy, lansare, rock, single, throw my bones, video, whoosh! Scrie un comentariuDeep Purple este una dintre instituțiile rock-ului mondial, pionieri ai ceea ce a devenit hard rock și heavy metal.
Pe 12 iunie este programat să apară cel de al 21-lea album de studio, într-o carieră de 52 de ani deja. Whoosh! este cea de a treia lor colaborare cu Bob Ezrin (Lou Reed, Alice Cooper, Kiss, Pink Floyd, Deep Purple, Peter Gabriel, Phish, dar și Deftones sau Thirty Seconds To Mars) și succede succeselor de top reprezentate de inFinite (2017) și NOW What?! (2013).
Acum avem primul single al noului album, Throw My Bones, ca și clipul ce îl acompaniază.
Pre-order Whoosh!: https://deeppurple.lnk.to/WhooshPR
Lansarea albumului urma să fie urmată de un turneu european, (încă) programat să înceapă în această vară.
Adrian Coleașă
